25.12.2019

Cărțile care mi-au plăcut în 2019

decembrie 25, 2019 0


Dacă anul trecut am umblat numai după cărți care mă făceau curioasă, anul acesta am încercat să fiu puțin mai selectivă și să citesc lucruri care mi-ar plăcea sau care știu sigur că îmi plac. E interesant cum în fiecare an apare câte o schimbare în funcție de gust, un nou tip de carte care poate nu ar fi fost în lista de preferate, dar pe care o recomand cu drag și cu un zâmbet larg, știind că povestea va bucura și alte persoane. 

Anul acesta nu am vrut să povestesc doar despre cărți care îmi plac pentru că sunt câteva povești care mi-au atras atenția pe moment și pe care le-am uitat la fel de repede pe cât le-am citit. La unele din ele mă gândesc și acum. După ce m-am gândit la câteva cărți despre care să scriu, am descoperit altele care trebuiau incluse în acest top al cărților mele favorite din acest an.

WHERE THE FOREST MEETS THE STARS by Glendy Vanderah

Probabil una dintre cărțile la care am lăcrimat puțin (mai mult). Povestea în sine e un pic neclară la început, dar apoi devine interesantă, cu o oarecare idee nebunească despre o fetiță extraterestru, iar de aici apar tot felul de situații care mai de care mai frumoase, dar și momente complicate. Da, am spus fetiță extraterestru (nu spun mai mult), nu știu dacă e momentul să îl citez pe Mulder sau să îmi văd de treabă, dar povestea mi-a dat un vibe de X-files combinat cu un roman scris de Nora Roberts. M-am gândit și la Micul Prinț în momentele în care Ursa (fetița) povestea despre motivul pentru care a venit pe Pământ și despre planeta ei natală. 

Sună un pic nebunesc, dar e o carte simpatică, surprinzătoare și un pic tristă. Am vrut să fie prima pentru că este unele dintre cele mai dragi și pentru că știu că îmi voi aminti de ea mult timp de acum în colo.  

CARTEA OGLINZILOR de Eugen Ovidiu Chirovici

Nu mai știu exact când am citit cartea, dar inițial, nu eram sigură dacă să o citesc sau nu. În ideea că sunt multe cărți pentru care editurile au realizat coperți superbe, pline de culori și forme și imagini care nu numai că prind elemente din poveste, dar le și oglindesc. Iar în unele cazuri, coperțile sunt mai frumoase decât ideea poveștii sau povestea în sine, așa că nu am vrut să citesc iar câteva pagini înainte de a realiza că nu pot duce până la capăt cartea respectivă. 

Am citit câteva rânduri înainte de-a lua decizia să o citesc și atunci a început aventura. O poveste de dragoste, o crimă și un șir de evenimente și de personaje care încearcă să pună cap la cap indiciile și informațiile referitoare la crima respectivă. 

Despre carte am scris mai multe aici.

SCOOBY APOCALYPSE de Keith Giffen și Jean Marc DeMatteis

Cred că am început să scriu despre benzi desenate în momentul în care am citit primul volum din Scooby Apocalyse. Îmi amintesc cât eram de confuză și surprinsă de ceea ce citeam și cu câtă curiozitate citeam fiecare număr din serie. 

Scooby e un personaj simbol, iar faptul că DC comics au preluat ideea și au creat o lume diferită de deja cunoscută lume a lui Scooby, mi s-a părut un lucru uimitor, mai ales  că fiecare personaj e diferit față de cele pe care le știm deja, sunt mai determinate și mai înăsprite de lumea apocalipsei. Mi-ar plăcea să spun mai multe despre serie și (de ce nu) să povestesc tot ce s-a întâmplat pe parcursul întregii serii, dar mai bine las spoilere-le pentru alte cărți sau filme (glumesc).

Despre serie am scris mai multe aici.

GIRLBOSS de Sophia Amoruso

Mi-am dorit cartea asta de ceva vreme și anul acesta mi-am propus să las de-o parte PDF-ul și să fac rost de carte în format tipărit. Lucru ce s-a și întâmplat. E prima carte pe care am pus marker-ul și am avut foarte mare grijă să marchez numai lucrurile care trebuie. Curând, am realizat că am marcat mai mult de un sfert din ea. 

Am văzut serialul înainte de a citi cartea și știam oarecum elemente minore despre viața Sophiei pe care le-a relatat în carte. Dar nu pot spune că asta mi-a îngreunat cumva lectura. E o carte scrisă într-un mod sincer și deștept care te face să râzi și care te inspiră să fi mai bună, atât ca fată, cât și ca angajată. Găsiți și instrucțiuni pentru interviuri de angajare și despre cum să ai un CV ok și o scrisoare de intenție așa cum trebuie.

Găsiți citatele din carte aici.

18.12.2019

50+ WORDS I WROTE ON MY BUJO IN 2019

decembrie 18, 2019 0
  1. BE YOURSELF, BE UNIQUE, BE PATIENT, BE WHAT YOU WANT TO BE 
  2. GIVE ME YOUR FIRE, GIVE ME YOUR RAIN 
  3. Worrying does not take away troubles, it takes away today’s peace 
  4. Be patient, everything comes to you in the right moment 
  5. If you work hard and put in the time and effort, you will be rewarded. 
  6. Don’t be discouraged 
  7. Whatever you’re putting something out there, 10% of people will hate it, 80% will be indefferent, 10% will love it. 10% that like it are great, but for that 10% that doesn’t, let that be ok too. 
  8. I'm tired of feeling so broken/ I'm tired of falling in love/ Sometimes I'm shy and I'm anxious/ Sometimes I'm down on my knees/ Sometimes I try to embrace all my insecurities/ So I won't wear makeup on Thursday/ 'Cause who I am is enough- Jess Glynne 
  9. Life is short, don’t be lazy! - Sophia Amoruso 
  10. DRINK MORE WATER 
  11. Intelligence is really a kind of test: taste in ideas. - Susan Sontag 
  12. The things that we love, tell us what we are 
  13. Happiness is an inside job 
  14. Remember why you started 
  15. Never regret anything that made you smile 
  16. Relax! You will become an ADULT. You will figure it out your CAREER. You will find someone who LOVES you. You have a WHOLE LIFETIME; TIME TAKES TIME! The only way to fall at life is to abstain- Johanna de Silentio 
  17. Fall 7 times! Stand up 8! 
  18. Call yourself a journalist, not student journalist and then act like it- don’t wait for permission to get started, just start writing, blogging, interviewing. 
  19. Excuses don’t get results. 
  20. There will always be a reason why you meet people, either you need to change your life, or you’re the one that’ll change theirs. 
  21. I may not be there yet, but i’m closer than i was yesterday 
  22. A goal without a plan is just a wish 
  23. You need to walk through storm if you wanna see the sun 
  24. The earlier you start working on something, the earlier you will se results. 
  25. It’s time to stay up a little later, study a little harder, stand a little taller, smile a little wider, slay a little fiercer 
  26. Things can be PERFECT, but when they get CRAZY, let that be OK too. 
  27. Everything blooms in it’s own time 
  28. The journey is more important than the destination. And you, my friend, are about to go on an amazing adventure ( The Librarians ) 
  29. Where there is ruin, therer is hope for a treasure- Rumi 
  30. Read everything, write constantly, make friends, find mentors and embrace change. 
  31. Be patient! 
  32. Be kind and confident and the right people will follow. - Max Schneider 
  33. Love deeply! 
  34. Be a better you, for you! 
  35. You can trust yourself to handle life’s challenges and remember that you are not alone. Go after what it’s and create meaning in your life and trust yourself to handle the stress that follows. - Kelly McGonigal 
  36. You are not your overthinking! 
  37. You’ve already taken the first steps toward an awesome life by simply wanting one- Sophia Amoruso 
  38. Confidence has no competition 
  39. Learn to rest, not to quit 
  40. Focus on your goal 
  41. Don’t look anywhere but ahead 
  42. Courage above fear 
  43. Trust your struggle 
  44. You can totally do this! 
  45. You can still know peace without knowing what comes next 
  46. Your life is as good as your mindset 
  47. Be obsessed with your potential 
  48. Be strong and let your heart take courage 
  49. Be curious/ talk to people/ research 
  50. Chill 
  51. Just try! 
  52. You can’t cross the sea merely by standing and staring at the water- Tagore 
  53. Try harder! The sea complains upon thousand shores- Alexander Smith 
  54. You gotta love something to put your work in, otherwise it’s not valid- Grace Coddington (Fashion Editor on VOGUE) 
  55. Note this: you can start over each morning
  56. Long hugs
  57. Looks like the spell went wrong in an unexpected way! How unusual. 
  58. I am a cat, I am curious, so kill me. 
  59. Halloween...is just a date on a calendar. Or is it a state of mind...or is it a state of being?
  60. KINTSUGI (Japanese) `to repair with gold`
  61. ,,Did you know that pottery can be repaired with gold ?” Kami asked. ”Then it's meant to be stronger than before and more beautiful which is awesome"- Sarah Rees Brennan, Unmade
  62. WE TOO CAN REPAIR OUR CRACKS WITH GOLD AND GLOW AGAIN. CRAZED BY LIFE, MORE BEAUTIFUL THAN BEFORE. - Scott Hastie
  63. Nothing changes if NOTHING CHANGES.
  64. Hot chocolate is like a hug from inside.

13.12.2019

Recenzie: Aventura unui student german de Washington Irving

decembrie 13, 2019 0

Pe Washington Irving îl știm după o poveste familiară, fie că știm de ea din Scooby Doo sau din filmul cu Johnny Deep (sau de ce nu, chiar serialul de la FOX), și anume, ,,povestea călărețului  fără cap. În nuvela asta, Ichabod nu e prezent și nu întâlnim nici călărețul cu cap de dovleac, dar avem însă un tânăr student de origine germană care merge în vacanță în Franța. 

Washington Irving a fost un scriitor și diplomat european ce ajuta și promova tinerii scriitori și a fost admirat de personalități precum Lord Byron și Charles Dickens. Nuvela ,,Aventura unui student german” face parte  din colecția ,,Poveștile unui călător”, care cuprinde mai multe eseuri și nuvele publicate în 1823 sub pseudonimul ,,Geoffrey Crayon”. Colecție ce a fost împărțită în patru cărți, iar prima a fost chiar povestea studentului nostru german, numită inițial ,,Poveștile ciudate ale unui gentleman agitat”. (găsești sursa aici.)

Prima parte constă în prezentarea lui Gottfried Wolfgang, dar și a situației sale de când ajunge în toiul revoluției franceze. Fragmentul  ,,În primele clipe, delirul popular îi cuceri spiritul entuziast și deveni un pasionat al teoriilor politice și filozofice ale epocii; dar scenele sângeroase ce aveau să urmeze îi zguduiră firea simțitoare [...]” surprinde un fel de premoniție subtilă ce induce cititorul într-o stare de alertă, dar mai e o frază menită să surprindă faptele ce vor urma, un mic element ,,mereu îi revenea același vis, care producea asupra lui un efect extraordinar. Chipul feminin care-i apărea era de-o frumusețe transcendentă și impresia produsă era atât de puternică încât nu se mai putea dezbăra de el.”- chip ce va fi introdus puțin mai târziu ca o realitate sumbră ce dispare ca într-un vis, lăsând în urmă confuzie și urme adânci în rațiunea tânărului Wolfgang. 

Întâlnește într-o seară furtunoasă o fată care îi amintește de apariția din visele lui ,,la lumina vie a fulgerelor, chipul ce revenea în toate visurile sale: livid și deznădăjduit, și totuși de-o frumusețe răpitoare.”. Din discuția lor întâlnim o replică ciudată spusă de fată la întrebarea lui Wolfgang ,,Dar locuință aveți?”, la care fata răspunde ,,Da...în mormânt!” fără să-i tragă vreun semn de alarmă tânărului care îi propune să stea în camera lui peste noapte, în ideea de a-i face un bine. Ea acceptă și merg împreună spre hotelul la care e cazat Wolfgang. 

Dimineața următoare, el se trezește  și încearcă să caute o cameră mai mare pentru el și ,,tânăra lui soție”, dar la întoarcere are parte de o surpriză, o găsește pe fată moartă. Panicat ,,dădu alarma în toată casa”, iar atunci ofițerul care intră în încăpere o recunoaște și spune ,,Dacă o cunosc! [...] A fost ghilotinată ieri.” Omul se apropie de cadavru și desface panglica de la gâtul ei, iar capul cade pe podea, spre surpriza și spaima lui  Wolfgang și a celor adunați. 

Nuvela se încheie cu starea psihică a studentului care era îngrozit de ideea ,,un duh demonic reînsuflețise cadavrul [...] îl obseda.”, iar în cele din urmă moare într-o casă de nebuni. 

04.12.2019

Recenzie: Maria, Regina României (2019)

decembrie 04, 2019 0

„În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii”, Alexis Sweet Cahill

~~~***~~~

În perioada în care femeile se luptau să primească dreptul la vot, Regina Maria nu a făcut decât să lupte într-un joc al bărbaților. Un pion important în istoria noastră, Maria a fost o figură curajoasă și plină de compasiune. Nu sunt cine știe ce inițiată în istorie, dar am fost curioasă de viața Reginei. Am vrut să văd orientativ viziunea regizorului cu privire la emblematica noastră figură istorică. 

Iubesc rochiile din film, sunt superbe, nu știu cât de „la punct” cu garderoba și stilul acelor ani, dar cu siguranță mi-au furat câteva zâmbete. A fost totuși o scenă în care am observat o bretea de la un sutien și am început să mă gândesc la istoria corsetelor. Înafară de asta, am rămas cu multe emoții după încheierea filmului, de parcă s-a terminat prea repede, și chiar așa a fost. Când au început creditele am realizat că nu voiam să plec din lumea aceea și îmi doream să văd mai mult din Regină decât ce ne-a oferit Roxana Lupu. 

Frumusețea actriței care a interpretat-o  m-a făcut să zâmbesc, întrucât seamănă într-o oarecare măsură cu Regina, iar într-un fel, mă simțeam de parcă mă uitam la adevărata elită românească. Un detaliu subtil, a fost lupta interioară pe care a trăit-o Maria în punctul în care a mers la Paris pentru conferința de Pace. Își dorea să își ajute țara și a plecat cu acest gând în suflet, iar frustrările erau în spatele ușilor închise și erau puse de-o parte atunci când trebuia să vorbească în numele țării. Lucru  ce se observă la final (când Carol îi spune că misiunea ei a eșuat și că toată călătoria ei până la Paris și Londra pentru a cere ajutoare nu au fost decât risipă de timp și de bani), moment în care se retrage la Pelișor pentru a medita la toate cele întâmplate și pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cu ce a greșit. 

Veștile bune nu întârzie să apară, iar filmul se încheie într-o notă liniștită.O să închei cu o metaforă vizuală de care nu mi-am dat seama la început (dar și pentru a face cumva o paralelă dintre început și final), și anume, cadrul de început cu lacul înghețat, fără aparentă semnificație, cadrul a fost inclus ca simbol pentru ochii reginei.

 În mare, filmul a fost bun, dar nu e genul care să își aibă locul în cinematografe, fiind mai mult o producție potrivită pentru micile ecrane, dar care își face treaba până la capăt, în ciuda finalului deschis. 

~~~***~~~
Locație: România, Franța
Regie: Alexis Sweet Cahill
Scenariu: Gabi Antal, Alexis Cahill 
Costume: Claudia Bunea, Ana Ioneci
Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Patrick Drury, Anghel Damian, 

21.10.2019

Desculță în ploaie

octombrie 21, 2019 0

Omul de zăpadă de pe ecranul computerului meu îmi zâmbește de la Crăciunul trecut de fiecare dată când îmi încep tura, dar și la sfârșit dacă simt nevoia să îmi închid documentele de lucru. Colegii mei obișnuiesc să le lase pe ecran pentru acces mai ușor, dar prefer să le închid pentru a nu obosi prea tare computerul. 

Andrei mi-a făcut cu mâna în semn de salut când m-am ridicat să îmi iau geanta de pe biroul lui. Când ne începem tura, mereu ne lăsăm lucrurile pe unde apucăm și apoi ne punem pe treabă, doar știrile nu se fac singure, dacă ar fi așa, am fi toți fără un job. 

-Să nu uiți să îmi aduci poze de la eveniment în cazul în care o să fie vreo știre pe acolo, a spus colegul meu înainte să ies din cameră. 

Nu avea să fie nicio știre, eram sigură de asta, dar nu era cazul să pierd timpul încercând să îi explic criteriile de selectare a informației. Am trecut pe lângă Elena, care își strângea și ea lucrurile și se îndrepta către lift. 

-Ce planuri ai în weekend? M-a întrebat în timp ce așteptam. E vineri seară, sigur ai ceva stabilit, așa organizată cum te știu. 

-De fapt, merg la un film în seara asta. 

-Uuu, cu Dominic? 

-Singură, am răspuns încercând să îmi dau seama care dintre butoane era pentru parter. Liftul era atât de vechi încât butoanele erau aproape șterse și nu îți mai puteai da seama ce etaje indică.

-Cineva ar trebui să rezolve problema asta, a spus Miruna, din spatele meu.

-Cum adică singură? A întrebat Elena, uimită.

-Toți au câte ceva în plan, așa că m-am gândit că aș putea merge singură. În plus, e o chestie bună pentru self confidence și lucruri de genul ăsta. Elena nu a mai zis nimic. Am ieșit din lift și mi-a făcut semn de rămas bun în timp ce se apropia de soțul ei care o aștepta în holul principal.

E o librărie nouă care în fiecare vineri difuzează filme vintage, iar în acea zi trebuia să ruleze Barefoot in the park. Am mai văzut filmul acela de câteva ori și îl revăd de fiecare dată când am ocazia. Un fulger a brăzdat cerul când am ieșit din clădire, fiind urmat apoi de un tunet. Nu aveam umbrelă, așa că speram din suflet să nu mă prindă ploaia pe stradă.

Fără să îmi dau seama, pe măsură ce mergeam îmi aminteam diferite scene din film. Muream de nerăbdare să îl văd din nou. Eram la o stradă distanță când a început o ploaie torențială. Rece ca de ghiață care m-a făcut leoarcă în mai puțin de câteva secunde. Purtam tocuri, iar opțiunile erau următoarele; să merg pur și simplu sau să alerg să încerc să intru în librărie înainte să îmi intre apa până la piele. Groaznică zi în care să îți uiți umbrela sau în care să nu-ți iei geaca. M-am decis să alerg, iar pentru asta trebuia să mă descalț.

O femeie în vârstă a trecut pe lângă mine și m-a privit cu uimire în timp ce îmi scoteam pantofii.

-O să răcești, fata mea, a spus aceasta de sub umbrela ei cu model floral.

Cu pantofii în mână, i-am zâmbit și am mărit pasul spre librărie. Eram aproape acolo. M-am strecurat înăuntru în liniște, încercând să nu-i deranjez pe cei doi care discutau la computer.

-Ești sigur că e ok să lăsăm filmul ăsta azi? a întrebat unul din ei.

-Te putem ajuta cu ceva? M-a întrebat un tip cu ochelari cu rama roșie.

Și-au îndreptat atenția asupra picioarelor mele dezgolite.

-Am venit pentru film, dar aș avea nevoie să găsesc o baie să îmi curăț pantofii, am răspuns. Miruna avea dreptate, tocurile nu sunt deloc o alternativă bună pentru un reporter, mai ales dacă se anunță ploi în următoarea perioadă.

-Nu avem baie aici, a răspuns celălalt care și-a reluat activitatea la computer. Ți-am zis că mai bine puneai Rebel fără cauză.

-Te rog, e singurul vintage pe care îl știi.

Mi-am lăsat pantofii lângă șirul de umbrele așezate la uscat și am început să îmi caut prin geantă pachetul de șervețele. Când am simțit cotorul caietului meu de notițe, am simțit cum îmi sare inima în loc, speram că nu s-a udat. L-am scos din geantă și l-am răsfoit. Era un pic umed pe margini, dar scrisul era intact, slavă Domnului!

Dincolo de rafturi, undeva mai în spate, erau câteva persoane care stăteau pe pături pe podea, cu pahare în mână.

-E vreo problemă dacă intru așa? Am întrebat.

Tipul care stătea în picioare mi-a aruncat o privire exasperată.

-Dacă ai de gând să îți ștergi părul de cărți atunci vom fi nevoiți să te dăm afară. Șterge-te și tu cu o pătură, ai destule în spate.

Am pufnit și m-am îndreptat spre spatele sălii. M-am așezat pe podea pe una dintre pături, lângă o tipă cu părul scurt care se uita la DIY-uri pe Pinterest. Dacă îmi căutam suficient de mult prin geantă poate aveam să găsesc un pachet de șervețele totuși, iar pe măsură ce scotoceam am uitat de ceilalți din sală. Halal seară de vineri, dar ar fi putut fi și mai rea, așa că m-am decis să mă concentrez pe film și să aștept în liniște să mă pot întoarce acasă.

-Hei, a spus fata de lângă mine înainte de a se întinde după pătura de lângă ea. Uite, pune asta pe tine. Nu o să îi pese nimănui oricum.

-Mulțumesc, am spus. Sunt mereu așa?

-Cristi și Radu? Cam așa ceva, săptămâna trecută au avut exact aceeași discuție legată de vintage-uri și de James Dean. Dacă ar fi după Radu, el ar pune numai Rebel fără cauză și Somebody up there likes me cu Paul Newman. Le-am propus să pună și chestii mai noi, dar e librăria lui Cristi și el alege.

-Oh!

-Dap! Cristi e cel cu ochelari. Știi, când am lansat evenimentul nu ne așteptam să vină atât de multe persoane.

Mi-am pus pătura pe spate și am început să caut iar prin geantă după telefon. Aveam două mesaje, unul de la Andrei care mă întreba dacă nu am dat de vreo știre până acum și un emoji cu un televizor, iar celălalt era de la Cătălin care m-a anunțat că rămâne în Sibiu în seara asta și dacă pot să o iau pe Amalia de la mătușa ei. Cătă e un prieten vechi de acasă, iar Amalia e fiica lui care mai stă cu mine și cu soțul meu din când în când atunci când e plecat.

M-am pregătit să îi răspund când fata de lângă mine a vorbit din nou.

-Scuze că m-am băgat așa în seamă, stau doar cu ăștia doi și aranjăm pe aici și mă plictisesc. Te-am văzut singură și mi-am zis că poate nu te superi dacă vorbesc cu tine.

-E ok, stai liniștită.

-Sunt Maria.

-Alina, încântată.

-Spune-mi Alina, de ce ești desculță?

-Oh, a început ploaia și nu puteam să merg mai repede cu tocurile în picioare, așa că m-am descălțat.

-Ce drăguț!

Am ridicat dintr-o sprânceană.

-Nu înțeleg.

-Adică, și în film s-a descălțat Paul și a mers prin parc. Doar că, tu ai mers desculță pe stradă și nu în parc.

Am zâmbit.

-Dacă intram și cu o sticlă în mână în librărie atunci chiar făceam senzație în fața celor doi.

O altă fată, alături de prietenul ei s-au uitat la părul meu ud, iar Cristi și...nu îmi amintesc cum îl chema pe al doilea au stins  luminile și au început să pregătească video-proiectorul. Maria avea dreptate, chiar eram ca Paul și chiar am avut o zi groaznică, dar în ciuda acestor lucruri, nu eram ca el.

Când a început filmul zâmbeam și nici nu știam foarte bine de ce, știam doar că eram acolo și mă uitam la unul dintre filmele mele preferate. Probabil că arătam amuzant cu părul ud și cu pantofii lăsați la ușă lângă umbrele, dar în acel moment nici nu conta.

Eram fericită, iar asta contează mai mult decât orice.

adică aici.

18.10.2019

Z: The Beginning Of Everything (2015)

octombrie 18, 2019 0


“I love her, and that's the beginning and end of everything.” ― 
F. Scott Fitzgerald

~~~~~***~~~~~

Scott Fitzgerald a fost mereu o vagă curiozitate pentru mine, încă de când am citit Marele Gatsby, dar nu am fost niciodată atât de curioasă încât să mă interesez de povestea din spatele excentricului scriitor. La o săptămână după ce am văzut Lizzie Borden Chronicles (despre care o să povestesc cu altă ocazie), am dat de Z: The Beginning Of Everything și nu am rezistat să nu dau play. 
(Legătura dintre cele două serii menționate mai sus? Christina Ricci)

Țin minte că mă enervam când anulau un serial care îmi plăcea, acum însă, mă bucur când un serial rămâne la 10 episoade pentru că sunt cazuri în care, după câteva sezoane se schimbă cu totul povestea și nu mai are niciun sens să te uiți mai departe. Deci anularea unui serial poate fi chiar benefică în anumite cazuri. 

După o mică cercetare superficială legată de cei doi (Scott Fitzgerald și Zelda), am aflat câteva detalii care m-au făcut și mai curioasă de serie, unele au fost incluse în serial, iar altele nu. Inițial, am crezut că va fi vorba despre succesul Zeldei alături de Scott (înainte să caut despre ei). Din păcate, a fost total invers, amândoi iubeau tragicul, iar cumva iubirea dintre cei doi a stat în calea vieții pe care și-o doreau împreună. 

La început, o avem pe Zelda acasă, petrecându-și timpul alături de prietenii ei, urmând apoi să întâlnească un oarecare Scott Fitzgerald, care îi spune că va ajunge un scriitor faimos într-o zi. El soldat în pregătire, iar Zelda o tânără îndrăzneață și plină de viață. 

Nu sună cunoscut?  În serial s-au axat mai mult pe Zelda decât pe procesul de creație a soțului ei, dar nu au lipsit însă opulența și petrecerile extravagante și nebune pe care le cunoaștem din Marele Gatsby (despre care am scris acum ceva timp aici.)

Zelda se confruntă cu un soț pus pe distracție, alcoolic și uneori violent. Iubirea lor pentru tragedii i-a unit pe cei doi în așa fel încât să trăiască una. Să fiu sinceră, la început eram la fel de confuză și fericită precum personajul Zeldei, a cărei poveste din păcate nu a apucat să fie spusă până la capăt. Spre final am fost la fel de tristă ca ea, iar finalul, a fost unul dureros, deși simplu, cuvintele Zeldei mi-au rămas în minte și vreau să termin exact așa această mică recenzie pentru a păstra simetria dintre prologul și epilogul serialului, fără multe spoilere, doar emoții și fapte care se leagă de realitate. 

~~~~~***~~~~~
”Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold.” -Zelda Fitzgerald

14.09.2019

Despre bunele maniere la evenimente

septembrie 14, 2019 0

Nu știu dacă am căscat ochii prea mult pe instastory-urile unor oameni care merg des la evenimente sau dacă doar am prins din zbor niște mici șmecherii care țin de bunele maniere în momentele în care am fost fizic la genul ăsta de activități. Cert este că, atunci când mă văd pe un scaun, așteptând să înceapă vreo conferință de presă sau vreun eveniment la facultate, am reușit să învăț câteva principii pe bază pe care le aplic (sau nu). 

Să începem cu cea la care nu excelez, și anume, body language. Nu e frumos să stai pe telefon când un om vorbește cu tine în general, e un gest ce sugerează dezinteres. La prezentări însă, e foarte ușor să te plictisești și să începi să te uiți pe facebook sau instagram. Pricipiul e același, e o lipsă de respect să stai pe telefon în timpul în care cineva vorbește. Personal, încerc să mă țin departe de telefon când mă aflu în fața unei persoane care ne povestește despre ceva, deși uneori mai am tendința să pun mâna pe telefon și să-l deschid involuntar, dar nu stau mai multe de trei minute pe el pe parcursul întregii prezentări. Când prezint eu, nu mă deranjează dacă cineva stă pe telefon, dar e frumos să acorzi maximul de interes cu putință, oricât de plicticoasă ar fi tema discuției. 

Felul în care stai contează, cât de comod sau incomod pari. Dacă se vede că nu te interesează ce se întâmplă acolo, se observă prin poziția corpului înainte de a apuca să îi spui persoanei de lângă tine că ,,nu se mai termină odată!”  Dar atunci când ești interesat de ce se vorbește, se vede în modul în care asculți, se vede, iar în general trebuie să cauți fragmente din discuție care te interesează, în felul ăsta te poți implica în mod direct la conversație și poți interacționa cu cel care prezintă, chiar dacă nu îi spui decât ,,sănătate” atunci când strănută sau îl întrebi lucruri despre lucrul pe care îl prezintă. Fii tu însuți!

Mi s-a atras atenția la un curs, când desenam și îmi ascultam profesorul, că pentru unele persoane acest gest e considerat o lipsă de respect. O situație concretă, când m-am simțit într-adevăr prost în situația asta: eram la o conferință de presă la un partid și desenam în așteptarea unei idei de știri, eram încă în perioada în care încercam să mă prind cam ce trebuie să faci la conferințele de presă, iar temele de atunci m-au plictisit atât de tare că am început să desenez în caietul cu notițe. Am făcut asta de două ori, până când colegul meu mi-a spus că la ultima ședință au început doi jurnaliști să vorbească despre faptul că omul acela vorbea, iar eu desenam. De atunci, prefer să stau și să mă uit prin cameră sau să încep să citesc în prezentare sau să ascult ce se vorbește.

Dacă primești de mâncare, în mod normal e frumos să mănânci, dar dacă e o problemă sau pur și simplu nu e genul de aliment pe care nu-l consumi în general și preferi să nu te atingi de el, e perfect ok, deși e frumos să îți ceri scuze în cazul în care cineva insistă, încercând să le explici situația. Dar în general oamenii sunt prea preocupați cu organizarea ca să mai observe dacă toată lumea a mâncat din ce au servit.

Când gazdele sunt insistente și nu înțeleg motivul pentru care refuzi un lucru, mai bine taci când vezi că nu înțeleg când le explici. Nu e ok să te cerți cu oamenii când orice neînțelegere poate fi evitată, o glumă subtilă poate ajuta mult, iar dacă nu ajută, tăcerea e o soluție mai bună, însemnând că orice ai spune nu are cum să le schimbe părerea. Toți avem păreri diferite, dar dacă nu le putem dezbate într-un mod liniștit, mai bine încercăm să evităm discuția. 

11.09.2019

De ce se îmbracă oamenii special pentru biserică?

septembrie 11, 2019 0

Expresia ,,hainele de duminică” e încă destul de comună, deși mai sunt cazuri în care oamenii nu au auzit de ea. În urmă cu câteva zile am dat de un selfie pe instagram care avea la descriere ,,mergem la biserică, mulțumesc lui x și lui y pentru hair and makeup”, machiajul și părul nu erau aranjate într-un mod prea exagerat, erau chiar destul de discrete (din câte mi-am putut da seama din cunoștințele mele aproape nule legate de makeup) , dar lucrul ce m-a surprins a fost ideea de a ,,te îmbrăca pentru biserică”. Am ieșit de pe instagram confuză, cu o întrebare care m-a urmărit și zilele care au urmat ,,de ce te-ai machia pentru a merge la biserică?” apoi mi-am amintit de femeile din filme care poartă pălării când merg la slujbă, dar și de modul simplu în care oamenii se îmbracă pentru ceremoniile religioase de la sfârșit de săptămână. Iar dacă te îmbraci special pentru biserică, de ce să nu ai și un machiaj pe măsură?

Când eram mică, era o singură regulă pe care trebuia să o urmez în ceea ce privește mersul la biserică, și anume, hainele noi de Paște. În momentul în care mergeam la biserică de Paște pentru a lua Lumină trebuia aproape de fiecare dată să am haine noi, măcar pantalonii sau bluza. Dar, nu a fost niciodată o tradiție în adevăratul sens al cuvântului și nu am fost niciodată atenționată cum că nu aș fi fost vreodată îmbrăcată corespunzător.

În schimb, după ce am văzut postarea cu pricina și am început să mă întreb care e faza cu machiajul și tot încoțopenitul, am zis să văd puțin despre ce e vorba. Pe internet nu e mare lucru, în mare parte articole de opinie despre tinerii care nu se îmbracă corespunzător, sau oameni care cred că nu contează așa de mult cum te îmbraci și dezbateri dintre cele două. Am dat în schimb de o poveste drăguță despre soția unul pastor care a spus că oamenii nu prea mai vin la biserică, dar și când vin, o să se asigure că nu sunt singurii îmbrăcați în blugi (lucru judecat în anumite părți din- cred că erau Statele Unite, dacă nu mă înșel), treabă care m-a făcut să zâmbesc în momentul în care am văzut.

Unii oameni au început să disece versetele biblice în căutarea unei mențiuni că omul care participă la rugăciune trebuie îmbrăcat într-un anumit fel, iar una din ele, nu îmi amintesc cuvintele exacte, știu că era scrisă de Samuel și spunea în felul următor: Dumnezeul se uită după cum e îmbrăcată inima și nu trupul.

Nu vreau să intru prea mult în mențiunile biblice, dar după alte căutări am realizat că toată aranjarea asta înainte de mersul la biserică e mai mult un factor social decât unul religios, așa că mi-am primit răspunsul. Încă din cele mai vechi timpuri preoții au fost recunoscuți în funcție de costumație, acea „uniformă” care ne ajută să facem diferența dintre Papa sau un părinte din România sau de pe alte meleaguri. Ținuta preotului surprinde în mod direct credința respectivă. Iar oamenii, se îmbracă așa cum simt sau din diferite motive, fie că pari mai curățel pentru vecinii pe care îi întâlnești la slujbă sau doar pentru că atunci când te îmbraci special îți dă acel sentiment de bucurie pe care îl ai când ieși din blugii pe care îi porți în fiecare zi și din tricoul preferat. 

30.08.2019

Ce am învățat de la tipa care a pictat Peleșul?

august 30, 2019 0

Pe la sfârșitul lui Iulie am fost pentru prima dată la unul dintre castelele din țară pe care le mai văzusem doar din poze. Când am urcat pe drumulețul pietruit care duce spre Peleș, nu aveam cine știe ce așteptare, știam procedura: să facem poze, să râdem și eventual să vedem dacă reușim să prindem un tur pentru a vedea și interiorul castelului. Aveam telefonul descărcat, lucru ce mi-a permis să mă bucur de loc și să văd cu adevărat frumusețea castelului lui Carol (prezent și el în față, cu un pumn în șold și cu o privire care trăda neîncredere, dar nu o să vorbesc despre statuia lui). Sinaia e frumoasă, dar Peleșul e diferit în natura lui, datorită diversității de stiluri sau poate a istoriei ce-l vizează.

Castelul nu a fost însă singura surpriză de acolo. Așezată pe balustradă, o fată stătea liniștită cu ochii ațintiți asupra unei anumite părți a castelului, scanând pentru câteva secunde imaginea, urmând ca apoi să încerce să transpună treptat în culori ceea ce vedea. Nu am observat-o din prima, dar după ce m-am maimuțărit puțin pe acolo, am văzut în trecere și am rămas impresionată de ceea ce făcea. Pictura în public nu e ceva ce aș face fără un pic de anxietate, am mai desenat în parc, dar nu am ieșit niciodată să pictez efectiv într-un loc public. Gestul ei însă, mi s-a părut plin de curaj.

La coada la bilete, cei din grup m-au spus că ar fi drăguț să merg să vorbesc cu ea dacă îmi place ce face. Și chiar voiam să merg, dar îmi era rușine, rușinea aceea cum că ceea ce fac alții e mult mai bine făcut decât ce faci tu, iar dacă vorbeam cu ea îmi era un pic rușine că aveam să fiu judecată pentru că nu sunt bună la peisaje sau pictat în general. Dar ce e frica asta până la urmă? Frica e un barometru care îți arată că ești pe cale să faci ceva drăguț. 

M-am decis în cele din urmă că nu am ce pierde dacă vorbesc cu ea, așa că m-am apropiat timid începând discuția cu un simplu ”Hi!” care a început o conversație tare drăguță mai ales că e din România. A fost și ea de acord că nu trebuie să îți fie rușine cu stilul tău de artă pentru că, în definitiv, fiecare artist are propriul stil pe care îl preferă mai mult, unii sunt specializați pe portrete, alții preferă să facă schițe de modă (sună cunoscut?) peisaje sau poate vor să experimenteze și să încerce câte puțin din toate. După mai multe discuții legate fie de desen, de benzi desenate sau pur și simplu de locul în care ne aflam sau despre lucruri din viața lui Carol, nu am regretat că m-am băgat în seamă cu fata care picta. 

Am învăța de la ea că nu trebuie să îți fie rușine cu tine înșuți pentru că nu știi un lucru, poți oricând să înveți ceva nou de la o persoană străină și poți oricând să îți faci noi prieteni. Trebuie doar să ai curajul să faci primul pas sau să fi suficient de inspirat să începi o discuție și să spargi gheața, iar apoi te lași purtat de conversație pentru că cele mai bune povești și cele mai frumoase discuții se nasc din lucruri banale. Dacă nu ai curaj, nu știi niciodată ce oameni minunați poți întâlnii în viață. 

11.08.2019

Despre exces și cum să clasificăm informațiile pe care le primim

august 11, 2019 0

Nu e o noutate faptul că suntem într-o vreme în care informația e la îndemâna oricui, iar oricât de utile pot fi știrile și amalgamul de noutăți care-ți apar în feed din secundă în secundă, nu înseamnă că sunt neapărat ceva indispensabil.

Când Diana de la finesociety.ro și-a deschis site-ul, eram tare fascinată de natura scrierii ei și obișnuiam să intru în fiecare zi cu speranța că a postat ceva nou. De atunci, am început să caut alte blog-uri și pagini care să mă bucure la fel de mult și care să reușească prin ceea ce scriu să mă convingă să mă întorc pe pagina lor. În timp, mi-am dorit să găsesc o platformă în care să pot citi toate blogurile pe care le urmăresc, fără să fiu nevoită să intru la „reading list-ul”de pe Blogger.

Aplicația respectivă se numește Bloglovin, iar când am reușit în cele din urmă să îmi fac cont am avut câteva mici neînțelegeri cu ea (aplicația) în materie de organizare, în sensul că urmăream foarte multe lucruri care nu aveau legătură cu mine și cu interesele mele generale, iar multitudinea de știri și de titluri pe care le primeam zilnic mă făcea să mă simt un pic agresată, fiind un fel de obligație „ai dat click pe follow, acum trebuie să te uiți”, numai că, lucrurile nu stau chiar așa.

Procesul e același ca la toate rețelele sociale, dai follow și primești în feed postările pe care oamenii pe care îi urmărești le-au publicat. Simplu, doar că nu e chiar așa. Nu te obligă nimeni să citești ceva care nu-ți place sau care nu te atrage în mod deosebit sau care nu ți se pare măcar puțin interesant, iar gusturile se pot schimba în timp. Un alt lucru ar fi tema discutată pe pagina urmărită, și aici dau exemplu Ziarul Adevărul, pe care îl urmăresc mai mult pentru reportaje decât pentru știri, dar care mă umple zilnic cu notificări despre evenimentele care s-au întâmplat sau care urmează să se întâmple.

Ca student la jurnalism, ni s-a cerut încă din anul I să citim presa pentru o mai bună înțelegere mai multor elemente ce țin de domeniu și care nu pot fi înțelese decât prin lucru practic (care ține și de citirea știrilor). Nu pot nici să mă laud că citesc presa foarte des, deoarece nu vreau să am în minte gânduri prefabricate de o lume într-o veșnică goană după senzațional care le aduce profit. Da, pot să îmi aleg singură știrile, iar asta și fac, dacă nu le aleg cum trebuie, e greșeala mea și cel mai probabil o să învăț din ea, dacă nu, viața merge mai departe. Doar pentru că informația ne este mereu la dispoziție, nu înseamnă că trebuie să fim absorbiți de ea. Sunt oameni care își petrec mare parte a timpului înjurând oameni care vorbesc la TV, sunt oameni care scriu lucruri răutăcioase în comentarii în online înloc să dea unfollow sau unsubscribe și să caute lucruri care îi atrag.

Odată făcut asta, poate fi chiar amuzant să stai online și poate chiar poți scăpa de stres uitându-se la youtuber-ul tău preferat sau citind o postare nouă scrisă de o persoană pe care nu o cunoști, dar îți plac postările ei și vrei să afli ce părere are despe o anumită temă, o persoană care te inspiră.

Bloglovin’ obișnuia să mă umple de știri, pentru că am ales să urmăresc site-uri de știri în același loc unde primeam noutățile de pe bloguri. Știrile însă se strângeau atât de mult încât îmi era imposibil să citesc tot și nu era nicio șansă să ajung la postările care mă interesau cu adevărat. De aceea trebuie să existe o ordine în ceea ce faci și să nu ajungi să te pierzi într-o mare de lucruri care nu ascund ce contează de fapt. Pentru că în acest fel îți poți pierde și timpul și energia în online. Oare de ce ne simțim obosiți după ce stăm o zi întreagă să ne uităm la clipuri pe youtube? Pentru că unele clipuri asta fac, mănâncă timp și energie.

Nu spun că știrile sunt rele (sau că nu e nimic bun de văzut pe youtube), spun doar că se strângeau foarte multe (ceea ce e și normal), de aceea m-am decis să le separ în două aplicații diferite. Dacă aș fi știut să îmi fac propria aplicație, probabil aș fi încercat să le sortez cumva pe categorii, dar cum nu am cunoștințele necesare, mă limitez la ce am: aplicațiile disponibile și utilitatea pe care trebuie să o aibă.

Tu ești în control asupra feed-ului tău, iar cu un singur click poți accepta sau respinge orice tip de informație ar putea apărea. ține doar de tine cum vrei să îți gestionezi contul și cât de mult timp vrei să pierzi urmărind clipuri pe youtube sau stresându-se de un incident care s-a întâmplat în ultima oră într-o zonă în care nici nu te afli.

E o chestiune de alegere.

20.07.2019

Despre agende neterminate și jurnalul perfect

iulie 20, 2019 0

Imaginație sau nu, oricine poate crea un jurnal perfect. Sună ciudat, nu-i așa? 

Ei bine, mereu am mers pe principiul ,,vreau și eu lucrul ăla! Și totuși, pot și eu să fac unul, de ce să dau banii pe el când ies mult mai bine dacă îmi fac singură.” Genul ăsta de încăpățânare m-a ajutat să învăț să fac mandala și să îmi fac propriul bullet journal. Partea amuzantă e că odată ce începeam, nu eram nici măcar pe aproape de toate lucrurile frumoase pe care le vedeam online. Pagini pictate, avatare superbe care nu o să îți iasă niciodată așa de frumos (ceea ce e și normal). 

Agendele au fost mereu un factor de interes pentru mine, încă din copilărie când îmi puneam ochii pe câte un caiețel frumos colorat, special gândit să îți atragă privirea. Încă de atunci desenam și măzgăleam (a se citi: scriam) și făceam tot felul de linii care nu mai știu ce semnificau, dar în mintea mea de atunci, toate se îmbinau frumos între ele și făceam ceva care mă bucura. 

Câțiva ani mai târziu, plăcerea astea s-a transformat în stres în momentul în care am început să am o agendă pentru orice: blogging, bullet journaling, desen, notițe și (aproape de fiecare dată) una pe care nu o folosesc deloc, dar care trebuie să fie mereu prezentă în geantă. Principala mea grijă în ceea ce privește agendele a fost partea de estetic, trebuiau să arate frumos, iar asta se pierdea în momentul în care trebuia să scriu ceva în grabă și nu mai nimeream agenda respectivă. Pe lângă scrisul urât, erau și tăieturi  care îți luau ochii și care nu aveau ce căuta în încercarea mea de a plănui jurnalul ideal.

O altă problemă pe care am întâmpinat-o în tentativele mele de a perfecționa o agendă, a  fost acela veșnica dilemă: caietele care rămâneau nefolosite. E ca și cum ai avea pe raft o carte pe jumătate scrisă, iar povestea se termină la jumătate, așa mă simt în momentul în care mă trezesc cu o agendă neterminată. 


Și totuși, o agendă frumoasă, este una inestetică, în care găsești notițe pentru aproape orice, una care să cuprindă gândurile și ideile pe care le ai. 

08.07.2019

Recenzie: The Amateurs (2016)

iulie 08, 2019 0

Pretty Little Liars a fost unul dintre serialele mele preferate din liceu, până în punctul în care am dat de cărți și am început să aflu mai multe despre mincinoasele noastre preferate. Nu am văzut seria până la sfârșit pentru că începusem să nu mai fiu atentă în momentul în care rula episodul, așa că am preferat să renunț. După etapa PLL, am trecut la The Lying Games, aceeași poveste, cărțile mi-au plăcut mai mult decât seria TV (care era deja anulată din câte îmi amintesc). 

După aproape două serii citite, Sara Shepard a devenit un nume care mă duce cu gândul la adolescenți cu secrete ucigașe și oameni bogați, dar și la încurcături de situații și momente periculoase. În ceea ce privește The Amateurs, nu m-am putut abține să nu zâmbesc când am dat de scene sau idei asemănătoare cu cele din PLL. Povestea este una puternică, multă implicare emoțională și mult mind game ( manipulare și șantaj ), dar toată treaba mi s-a părut ceva diferit și faptul că a fost ușor de citit și captivant m-a făcut să nu o las din mână. Grupul de pe Case not solved m-a fascinat încă din punctul în care s-au întâlnit și Aerin s-a decis să se alăture  pentru a ajuta la rezolvarea cazului surorii sale. 

Au fost momente în care m-am plictisit de unele scene și unele în care mă simțeam parte din grup, mai ales când închideam cartea și începeam să mă gândesc la toate indiciile și  teoriile legate de moartea Helenei Kelly, care i-a pus pe treabă încă din primele capitole pe tinerii noștri detectivi. Teorii care nu au coincis niciodată cu ale mele și care i-au îndreptat ușor spre arestarea a doi oameni, posibili vinovați de moartea Helenei. 

În principiu a fost ok, suficient de interesantă pentru a te face să citești mai departe și suficient de ușoară încât să o citești într-o zi. Sunt scene în care sunt descrise cadavrele unor oameni în urma unei morți violente, dar pe lângă scenele acelea mai serioase, avem momente de prietenie dintre personaje, de ură și de nesiguranță, dar și multe piese de puzzle care încep să se îmbine treptat pe parcursul cărții. 


14.06.2019

Multitasking-ul: Între fun și coșmar

iunie 14, 2019 0

E  frumos când vezi că reușești să faci mai multe lucruri de odată. Când eram mică, mă jucam în timp ce ascultam reluările de la desene, concentrată atât pe ceea ce făceam cât și pe ceea ce se vorbea în episodul respectiv. De atunci, am crezut mereu că sunt bună la așa numitul multitasking și era un timp în care mă simțeam mândră de atenția mea distributivă. Dar oare am fost vreodată productivă?

În ultimele luni am început să observ tendința de a lucra la mai multe proiecte în același timp, 10 tab-uri deschise care, cel mai des rămân în bară (necitite) timp de zile întregi, iar când încep să nu mai am loc de ele le abandonez. Iar cum închid lungul șir de site-uri pentru documentare, se dezvoltă tendința de a da X și la paginile de word unde am lucrări începute și neterminate. Granița de la o joacă până la lipsa de productivitate s-a scurtat și mai mult în momentul în care am căutat pe google despre multitasking și am realizat cât de mult m-am mințit în acești ani. 

Biologul molecular, John Medina, crede că ia în jur de 50% mai mult să finalizezi ceva când treci de la un task la altul.  Ceea ce ne face cu 50% mai puțin productivi, dar sunt și alte consecințe care țin de multitasking precum sugerează multe studii, de la scăderea IQ-ului până la creșterea nivelului de stres și încetinește capacitatea de memorare. Desigur, e mai ușor să închidem căsuțele care ne apar pe ecran decât să stăm să le citim pe fiecare, citești două-trei, te plictisești și încerci să faci altceva, stai o oră pe facebook ca apoi să realizezi cât de repede a trecut timpul și că mai ai doar o oră până la finalizarea proiectului care trebuie predat. Răspunzi la un mesaj, scrii jumătate din temă, mai dai un mesaj și apoi te întorci la temă, doar că la altă materie, pentru că te-ai plictisit de cea la care ai lucrat inițial. 

Multitasking-ul este o îndemânare care prinde bine în CV și o mențiune drăguță în scrisoarea de intenție, dar cum a devenit un skill imposibil pentru om, unul dintre cele mai căutate aptitudini ale unui potențial angajat? Simplu, în era vitezei încercăm să accelerăm astfel încât să ținem pasul cu absolut orice, de la tehnologie până la piața de muncă, fiind o constantă întrecere care a crescut pulsul lucrurilor.

surse

27.05.2019

Recenzie: Cartea oglinzilor (2017)

mai 27, 2019 0

Nu pot spune sigur dacă imaginea de fenomen literar ilustrată pe coperta din spate sau simpla citire a primei pagini a fost factorul care m-a determinat să adopt Cartea oglinzilor (pe care o găsiți aici) pentru câteva zile (fiind împrumutată de la Biblioteca Județeană). Îmi doream ceva ușor, care poate fi citit repede și care să nu mă plictisească, așa că m-am decis să îi acord o șansă. După vreo 20 de pagini citite, îmi făcusem deja o impresie, legându-mă strict de relația dintre Laura și Richard, ulterior m-am decis să continui pentru că eram intrigată de un lucru; la sfârșitul cărții am dat de însemnările unei persoane care a citit cartea înaintea mea, însemnări ce cuprind o listă a personajelor, evenimentelor și considerații, ca un fel de mic ghid pentru a înțelege lectura. 

Lista în sine, nu m-a ajutat foarte mult să înțeleg schimbul constant de naratori, cât m-a ajutat să înțeleg implicarea personajelor în povestea care a dat startul întregii cărți. Aceea scânteie de la care pornește toată treaba. Avem trei naratori care cedează ștafeta (povestea) celuilalt, pasând de la unul la altul un caz vechi de 30 de ani care nu a fost niciodată finalizat, caz ce constituie o provocare pentru cei trei care încep să intre și mai mult în poveste. 

La început, e un manuscris care se termină într-un anumit punct care lasă loc de interpretare. Sa fie mărturia unei crime sau doar produsul imaginației tipului ce a scris? Asta e întrebarea care dă startul și totul începe să se desfășoare în prezent (pentru că acțiunea din manuscrisul menționat mai sus se petrece undeva în jurul Crăciunului, în anul 1987). 


Un joc scenic, ce redă și ideea sugerată de titlu, este simetria dintre poveștile actorilor de atunci cu cei din prezent, dar și de cantitatea mică de informații care începe să se lege pe parcursul cărții când încep să se unească toate piesele din puzzle. Practic, cartea e ca un puzzle, fiecare personaj reprezintă câte o parte din el, iar piesele care le lipseau erau cele care afișau chipul criminalului, cum s-ar spune. Simetria de personalități, dintre generații și dintre caractere, variază de la un personaj la altul, dar e imposibil să nu te gândești, fie măcar pentru o secundă că unul dintre personaje nu se aseamănă cu un altul. 

La început, când încă mă aflam în partea manuscrisului lui Richard, asociam cumva cu Mincinoșii, urmând apoi să intru parcă într-unul din romanele lui Rymond Chandler. Totuși, m-am pierdut în naratorii și la final abia mi-am dat seama cine a fost cel care a rezolvat crima, dar asta pentru că ritmul a fost la fel precum al celorlalți, deși s-a simțit diferența dintre ei (din punct de vedere al personalităților ) prin dialog. 

Per total, mi-a plăcut, e genul de lectură pe care o poți citi într-o zi și te poți despărții de ea cu ușurință, dar care reușește să te scoată din rutină, chiar și pentru câteva ore. 

18.05.2019

20+ citate deștepte din #GIRLBOSS

mai 18, 2019 0

1. ,,când ești foarte prost la ceva și oricum nu vrei acel ceva, asumă-ți pierderile și mergi mai departe”
2. ,,dacă n-ai fost bună la școală, nu lăsa asta să-ți omoare spiritul. Nu înseamnă că ești proastă sau lipsită de valoare ori că n-o să ai niciodată succes la nimic. Pur și simplu, înseamnă că talentul tău e la altceva, așa că profită de ocazie să cauți acel ceva la care ești bună și să găsești un loc în care poți înflori. Odată ce reușești asta, ai să fii de neoprit!”

~~~~~***~~~~~
Portretul unei #GIRLBOSS:
Alexi Wasser (imboycrazy.com)

3. ,,Tratează-ți granițele și impune-ți o structură! Trebuie să fii propriul tău părinte!”
4. „Clarifică-ți ce iubești să faci și (cu puțin noroc nu ești nici foarte nepricepută la asta) apoi încearcă să-ți dai seama cum poți să-ți câștigi traiul făcând asta! Nu fi speriată! Cu toții vom muri, e doar o chestiune de când și cum- așadar, fii CURAJOASĂ! Niciodată nu vei regreta că ai încercat să-ți împlinești visul! Nu rămâne cramponată în a pierde timpul, bere și petreceri. Sărbătorește atunci când e ceva de sărbătorit. Fii mândră de ceea ce faci. Nu face munca de mântuială. Fii cea mai bună. Fă în așa fel încât să le poți oferi altora ceva original și special care să le facă viețile mai bune.”

~~~~~***~~~~~

5. „Dacă înveți să-ți controlezi finanțele și să nu le permiți să te controleze ele pe tine, nu te vei mai trezi captiv la slujbe, în locuri sau în altă parte. Să înveți cum să-ți gestionezi banii este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le vei face vreodată. Să fii într-un loc bun din punct de vedere financiar poate deschide foarte multe uși.”
6. ,,este atât de simplu, deși mulți oameni par să aibă dificultăți în a o înțelege: nu cheltui mai mulți bani decât ai.”
7. ,,Tata spune întotdeauna: valorezi exact cât următoarea ta lună și în primele zile de existență ale lui Nasty Gal și eu trăiam la fel. Indiferent de circumstanțe, trebuia să public licitațiile. Astfel, n-aș fi avut bani.”
8. ,,Atunci când timpul petrecut făcând bani este semnificativ mai mare decât timpul pe care-l petreci cheltuind bani, vei fi surprinsă să afli câți bani poți economisi chiar și fără să te gândești la asta în mod special.”
9. ,,Gândește-te la contul de economii ca la orice altă factură. Trebuie  plătit în fiecare ună sau vor apărea consecințe.”
10. „Dacă ești tentată să cumperi ceva, imaginează-ți doar că acei pantofi noi sunt făcuți de fapt din bancnote de 20 de dolari. Ar arăta bine acele bancnote de 20 de dolari dacă s-ar murdări pe trotuar? Nu, n-ar arăta bine. Asta e din cauză că banii arată  mai bine în bancă decât pe picioarele tale.”
11. „Nu primești lucrurile pe care le ceri.”
12. „Dacă ești frustrată pentru că nu obții ceea ce îți dorești, oprește-te o secundă: ai cerut direct acel ceva? dacă nu, nu te mai plânge. Nu te poți aștepta ca lumea să-ți citească gândurile. Trebuie să te exprimi, iar uneori asta e la fel de simplu cu a spune: Hei, pot să iau eu asta?
13. „Luxul poate fi o experiență minunată, iar lucrurile din jurul tău ar trebui să fie reprezentative pentru viața pe care ți-ai construit-o, câtă vreme îți aloci timp să le apreciezi. Mi-am cumpărat recent tacâmuri de argint și, când îmi mâncam iaurtul azi-dimineață, n-am putut să nu mă gândesc: Această linguriță e serioasă!
14. „Cunoști tipologia: întotdeauna se plânge, e concediat des, i se sparge mașina, iubita îl înșeală. Acești oameni sunt convinși că viața e nasoală...așa că e. Este vechiul concept al celor care se aseamănă și se adună sau legea atracției. Primești înapoi ceea ce dai, așa că de ce nu te-ai concentra pe a vizualiza ceea ce-ți dorești în loc să fii distrasă de ceea ce nu vrei și de ce n-ai transmite universului bunele tale intenții în așa fel încât și el să le trimită înapoi la tine?”
15. „De fiecare dată când iei o decizie bună, când faci ceva drăguț  sau când ai grijă de tine însăți; de fiecare dată când mergi la muncă și muncești din greu și dai tot ce ai mai bun pentru tot ce poți face, plantezi semințele unei vieți despre care doar poți spera să fie peste cele mai nebunești visuri. Așadar, ai grijă de lucrurile mici, chiar și de lucrurile mici pe care le urăști, iar apoi tratează-le ca pe promisiuni pentru propriul tău viitor. Curând vei vedea că norocul îi favorizează pe cei norocoși care chiar fac ceva. ”
16. ,,Magia haosului este ideea conform căreia un set particular de credințe acționează ca o forță activă în lume. Cu alte cuvinte, alegem ce și cum credem, iar convingerile noastre sunt unelte pe care le folosim atunci când facem lucrurile să se întâmple...sau nu.”
17. ,,Dacă tu crezi în ceva, vor crede și alți oameni. Nu poți convinge pe altcineva că ești minunată, nemaipomenită și senzațională dacă tu nu crezi cu adevărat că ești așa. Aceasta nu este falsa încredere pe care o capeți de la niște aprecieri pentru un  selfie de pe Instagram, ci o credință în tine însăți, profundă și de nezdruncinat, care rezistă chiar și când lucrurile nu merg atât de bine. ”
18. Continuă să-ți amintești constant că asta este ceea ce îți dorești și în curând vei descoperii că, cu cât știi mai bine ce-ți dorești, cu atât mai puțin probabil va fi să accepți ceea ce nu-ți dorești. Unul dintre ele mai bune lucruri în viață- un motiv pentru care să nu te arunci orbește înspre un singur scop unic- este că, uneori, te va duce spre ceva mult mai cool decât orice porniseși conștient de la început să faci.
19. Dacă te gândești la un singur lucru și vorbești despre el tot timpul, ești prea obsedată. S-ar putea să-l denaturezi. Trebuie să te lași să-ți urmezi un pic și cursul firesc, iar lucrurile potrivite și oamenii potriviți se așează de la sine. Pentru unele lucruri merită să lupți.
20. Dacă ceva nu iese cum trebuie, dar tot abordezi acel ceva în exact același fel, urmărește alt scop o vreme. Asta nu înseamnă să renunți, ci doar să fii deschisă.
21. Dacă abordezi toate aspectele vieții tale cu o anumită doză de spiritualitate, poți influența rezultatul. Sau, cel puțin, vei influența felul în care  te raportezi până la urmă. Dacă sunt prost-dispusă în timp ce prepar cina, mâncarea va avea gust ca naiba. Dar, dacă sunt fericită în timp ce gătesc, cina va fi de-a dreptul fantastică.
22. Nu vreau să-mi mai petrec timpul gândindu-mă la lucruri pe care nu le doresc în viața mea. Trebuie să-ți alungi oamenii din cap la fel de hotărât cum ai da pe cineva afară din casa ta, dacă nu l-ai dori acolo.
23. Concentrează-te pe lucrurile pozitive din viața ta și vei fi  uimită să constați cât de multe alte lucruri pozitive încep să se întâmple. Dar, înainte de a începe să te gândești că tocmai a dat norocul peste tine, amintește-ți că e magie și că ai făcut-o tu însăți.
24. Mulți dintre cei mai mari artiști, gânditori și chiar oameni de afaceri au fost și sunt introvertiți (Albert Einstein, Bill Gates și J.K. Rowling, ca să dau doar câteva exemple), așa că faptul de a fi introvertit nu te blesteamă în niciun caz la o viață în umbră.
25. Provocarea ta ca  #GIRLBOSS este să te arunci cu capul înainte spre lucruri fără să fii prea atașată de rezultate. Când scopul tău este să acumulezi experiență, perspectivă și cunoaștere, eșecul nu mai este o posibilitate. Eșecul este invenția ta.
26. Există o anumită libertate în a fi inadaptat. Faci ce vrei, spui ce vrei și mergi mai departe când e clar că nu mai ești bine-venit.
27. Nasty Gal a fost programul meu de masterat. Am învățat să nu am rezerve când vine vorba despre a opri pe cineva în mijlocul unei prezentări pentru a-i cere să clarifice un aspect pentru că nu știu despre ce vorbește. Dacă tot nu înțeleg, îi voi spune ,,Tot nu înțeleg” și am să-i cer să explice din nou. Uneori aș putea să aud efectiv sunetul ochilor care se dau peste cap în cameră- dar, considerând că iau decizii care implică atât de mulți bani și atât de mulți oameni, nu-mi permit să mă prefac că știu despre ce e vorba. Când conduci o companie la fel de mare ca a mea, nu ești singurul care ajunge să plătească pentru greșeli. Aș putea ,,să mă prefac că sunt CEO” sau aș putea chiar să fiu un director de companie, ceea ce înseamnă să facă tot ce trebuie să ac (inclusiv să pun întrebări evidente) pentru a lua cea mai bună decizie pentru compania mea. Nu contează unde te afli în viață, vei economisi  mult timp dacă nu-ți vei face prea multe griji pentru ce cred alții despre tine. Cu cât reușești să înveți asta mai devreme cu atât mai ușor va fi restul vieții tale.

Tu ești cine ești, așa că ar fi bine să te obișnuiești cu asta. 

28. Când te accepți pe tine însăți, e surprinzător cât de mult te vor accepta și alți oameni.
29. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este încă o persoană plictisitoare sau o marcă plictisitoare... Așadar, îmbrățișează toate lucrurile care te fac diferită. Modifică-ți hainele cât vrei, dar să nu îndrăznești să îți modifici ciudata din interior- are grijă de tine la fel de mult ca și de mine.
30. Ține minte: nu te îmbăta cu propriul succes.

~~~~~***~~~~~
Portretul unei #GIRLBOSS
Norma Kamali, designer  vestimentar și antreprenor

31. Am învățat devreme ideea de ,,cunoaște-te pe tine”. Cred că, dacă ai o perspectivă unică și dacă rămâi relevantă  și autentică, vei ieși în evidență. Trebuie să fii entuziasmată și pasionată de ideile tale pentru a le face să funcționeze. Sunt șanse mari să fie nevoie de 20 dintre acele idei bune înainte ca una dintre ele să prindă și să aibă șansa de a deveni reală, dar o idee bună e bună numai dacă există și un plan bun care să o transforme în realitate. 
32. Cel mai important lucru pe care îl poți face este să-ți asumi riscuri. Riscurile sunt locul în care se întâmplă descoperirile, iar marile schimbări te duc în locuri noi și creează oportunități. Pot fi foarte înfricoșătoare și intimidante, dar asta înseamnă că te scot din zona de confort.
33. Sfatul meu ar fi să visezi și să nu te oprești din visat. Să-mi transform visurile în realitate m-a inspirat întotdeauna să muncesc din greu. Un vis nu e niciodată de ajuns, iar visul tău poate fi transformat și rafinat pe drum pentru a deveni relevant și de succes.  
~~~~~***~~~~~

34. Să știi când să te faci auzit și când să taci te va duce foarte departe, nu doar în afaceri, ci și în viață.
35. Într-o lume ideală, niciodată n-ar trebui să faci lucruri care sunt sub nivelul tău, dar aceasta nu este o lume ideală și nici nu va fi vreodată. Trebuie să înțelegi că și o slujbă creativă nu este doar despre a fi creativ, ci și despre a face munca aceea care trebuie făcută. Acea #GIRLBOSS care e dispusă să facă o muncă sub nivelul ei- și mai sus de el- este una care iese în evidență. 
36. Fii o persoană amabilă la muncă.
37. Șeful tău nu este prietenul tău și, dacă tu ești șeful, angajații nu sunt prietenii tăi. Am învățat asta pe calea grea când am ieșit într-o seară la cină cu cineva care fusese în subordinea mea. 
38. Am auzit atât de mulți oameni plângându-se de locurile lor de muncă pentru că ,,au atât de mult de oferit”, dar întâi de toate trebuie să faci munca pe care o ai de făcut acolo. Nu-mi pasă dacă să tai facturi e sub nivelul tău. Dacă nu faci asta, cine crezi că o va face? Șeful tău? Nu. De aceea ai fost tu angajată. Nu ești specială. Știu că probabil ți-au tot spus asta părinții cât ai crescut, în fiecare zi, timp de 20 de ani ( e în regulă, au făcut asta și ai mei), dar tot trebuie să vii la muncă și să muncești din greu, la fel ca toți ceilalți. Dacă ești o #GIRLBOSS, ar trebui să-ți dorești să muncești mai mult decât toți ceilalți. 
39. Să fii concediat poate fi un foarte necesar apel de trezire la realitate, un impuls în direcția potrivită sau o cale de ieșire. 

~~~~~***~~~~~
Portretul unei #GIRLBOSS
Christine Barberich, redactor-șef la Refinery29

40. Cum folosești acel timp și munca pe care o urmărești te învață atât de mult despre cine ești și despre ce poți deveni. 
41. Sfatul meu pentru aspirantele la statului de #GIRLBOSS este ca, oricât ari fi de greu, să nu le mai pese atât de mult de ce cred alții. Găsește o cale prin care să auzi ce-ți dorești TU. Știi care este visul TĂU? Și apoi dă tot ce ai în direcția asta: munca ta, relațiile cu care te înconjori, mâncarea pe care o introduci în corpul tău. Tot ceea ce controlezi în lumea ta ar trebui să hrănească acel vis ș să te facă să te simți ca o #GIRLBOSS.
~~~~~***~~~~~

42. #GIRLBOSS: stăpânește-ți stilul cum îți stăpânești mașina pe care o folosești. Asta înseamnă să te îmbraci pentru tine însăți- nu pentru iubitul tău, nu pentru prietenii tăi și nu pentru părinții tăi. Uite un lucru pe care industria modei probabil că nu ți-l va spune: încrederea este mai atractivă decât orice ai putea pune pe corpul tău. 
43. Tu creezi lumea, pas cu pas. Este în întregime a ta, să o descoperi și să o creezi. 
44. Indiferent care sunt visurile tale, dacă îi asculți numai pe cei din jurul tău, posibilitatea ca ele să se îndeplinească e foarte mică. Lumea iubește să îți spună cât de dificile sunt lucrurile și nu exagerează. Iar asta e foarte descurajator. Dar uite cum stau, de fapt lucrurile: poți să le ai de fapt pe toate și nimic nu vine ușor. Vei face sacrificii și compromisuri, vei fi dezamăgită și îi vei dezamăgi și tu pe alții, vei eșua și o vei lua de la capăt, vei frânge niște inimi, vei purta niște nume și vei învăța să te ridici și să mergi mai departe din locul în care propria ta inimă se frânge. Dar dificil nu înseamnă imposibil, iar din catraliardele de lucruri din acest univers pe care nu le poți controla, ceea ce poți controla este cât de mult îți dai silința și când sau dacă să te oprești ori nu. 
45. Unul dintre avantajele pe care le avem atunci când suntem naivi este că, adesea, suntem suficient de naivi pentru a crede în noi înșine atunci când nimeni altcineva nu e dispus. Eu am fost suficient de prostuță și încăpățânată să pun tot ce aveam într-o afacere numită Nasty Gal și să-i ignor pe cei care-mi spuneau că ceea ce fac este greșit. 
46. Dacă începi să asculți, ar trebui să descoperi că inima ta a știut care-i treaba  de la bun început. 
47. Marii antreprenori sunt ca Indiana Jones: fac salturi înainte să vadă podul, pentru că știu că, dacă nu fac asta, altcineva o să ajungă la acel Sfânt Graal. Acel Sfânt Graal este al tău și trebuie doar să-l iei. 

11.05.2019

Cum a reușit un maraton The X-Files să mă motiveze ca viitor jurnalist👽

mai 11, 2019 0

X-files este unul dintre serialele mele preferate, dar nu mă așteptam să fie și cel care să îmi reamintească cât de mult iubesc ceea ce fac. Sunt însă momente când simt că nu pot face față sau prin care nu cred că sunt în stare să trec. Anumite etape, nivele de cunoaștere, pe care le prind mai greu și care mă fac să rămân în urmă față de colegii mei care înțeleg înaintea mea sau care înțeleg altfel ce ni se predă.

Un lucru care m-a fascinat la X Files este determinarea lui Mulder de a se avânta în cazurile neobișnuite cât și de modul lui lipsit de inhibiții. Felul în care se conformează la normele impuse de FBI fără să-și uite motivația și motivul pentru care a început să lucreze pe departamentul lui. Modul în care nu-i pasă de ce cred ceilalți despre el, deși părerile lor nu sunt tocmai ceva ce ți-ai dori să spună ceilalți despre tine.

Pe lângă faptul că înțeleg mai greu unele lucruri, îmi e rușine să vorbesc cu  oamenii, deși îmi place acest lucru. După câteva episoade de X-Files, am rămas fascinată de felul în care Mulder și Scully merg să vorbească cu  oamenii pentru fiecare investigație și de modul în care se comportă în raport cu situația prin care aceștia trec, dar încearcă și să confrunte persoanele dacă acestea par să aibă ceva de ascuns.

Așa că mi-am propus, ca data viitoare când trebuie să iau un interviu sau să discut cu oamenii pentru a afla când se țin anumite evenimente, îi voi purta pe Scully și Mulder cu mândrie în minte. Și jurnalismul e o meserie care necesită investigație atunci când e cazul, iar nesiguranța și timiditatea sunt caracteristici diametral opuse în domeniu.

Pentru o persoană introvertită însă, e greu până când devine o comoditate și frica dispare. Nesiguranța că nu vei folosi informațiile așa cum trebuie, că nu redactezi articolul așa cum trebuie sau că pur și simplu lipsește o virgulă undeva prin propoziție sunt mici sperieturi pe care le am zilnic și care mă presează să iau o decizie, care în cele mai multe ocazii e cea de a fugi de redactarea articolului și de abandonarea poveștii. Dar poveștile sunt unul dintre cele mai frumoase caracteristici ale jurnalismului și unul dintre motivele pentru care îmi doresc să fac acest lucru așa că renunțarea nu mai e o soluție.

Citatele caracteristice serialului ”The truth is out there! ” și ”Trust no one!” se încadrează și ele în teoria jurnalistică, întrucât, cu cât informația e mai ascunsă, cu atât jurnalistul e determinat să o găsească. Totodată, trebuie să se îndoiască de orice aude și să verifice informația de fiecare dată.

06.05.2019

Lucruri pe care le-am învățat în AIESEC

mai 06, 2019 0

În momentul în care am intrat în AIESEC, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce mă băgam, știam doar un lucru: aveam mult timp liber și simțeam că aș putea face în sfârșit ceva creativ, separat de blog, într-un cadru liniștit în care să lucrez împreună cu alți studenți (asta fiind ceva ce mi-am dorit încă de când am intrat la facultate). Eram timidă, tăcută, rușinoasă și nu aveam nici cea mai vagă idee cum să inițiez o conversație. Muream de rușine de fiecare dată când mergeam la sediu, dar în primele dăți, eram mulți și puteam ușor să mă pierd în mulțime.

La început au fost câteva prezentări ale organizației, de la istorie până la obiective și update-uri la activitatea localului în care am fost (Nu înțelegeam mai nimic, desigur! Poate înafară de istorie din care am mai prins câte ceva) dar și mici prezentări susținute de foști membrii care includeau mai mult jocuri și momente în care ni se atrăgea atenția asupra unor lucruri, apoi ni se dădea puțin timp să reflectăm asupra lor. Târziu mi-am făcut curaj să ridic mâna și să răspund. Nu o să uit niciodată când mi s-a zis, pe la ultimele prezentări când era liniște ,,se pare că toate drumurile duc spre tine”. Am încropit un răspuns și nu mai știu ce s-a întâmplat după, dar replica aceea mă pune pe gânduri și acum.

AIESEC e mai mult decât o gașcă de adulți tineri care se joacă de-a organizația, în cele cinci luni în care am fost voluntar am făcut o mulțime de lucruri minunate și am învățat că E OK dacă iei lucrurile în serios (chiar dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu toată lumea și de fapt nu prea înțelegi bine ce se întâmplă acolo). De ce să vă mint, când auzeam termeni precum iGV, PM, ALUMN, GH mi se rupea firul, iar când am învățat în cele din urmă ce reprezintă, au venit alți termeni și alte abrevieri de memorat.

După un timp, când m-am acomodat și mi-am intrat în ritmul interviurilor, a început să îmi fie drag să îmi fac treaba (și să înțeleg mai mult cu ce se ocupă organizația). Cu îndemânarea Melaniei Lupu, mă ocupam de fiecare EP care aplica și încercam să mă port cât de frumos și de cuminte posibil cu fiecare dintre ei. Unii au avut reacții pozitive, pe când alții erau mai sceptici (sau, de ce să vă mint, mai grei de cap sau prea Toma necredinciosul). Desigur, lucrurile nu au fost tot timpul numai lapte și miere, dar o principală calitate de care este nevoie în AIESEC este adaptabilitatea.

Am învățat să fiu curajoasă și să îmi asum greșelile și deciziile proaste pe care le-am mai luat de-a lungul timpului. Să mă adaptez în diferite situații; să fiu sinceră cu mine însămi și să spun NU atunci când nu sunt întrutotul convinsă de un lucru. Să gândesc conștient în momentul în care sunt pusă în postura de a accepta un post sau chiar de a-l refuza pentru că nu mi se potrivește (ca persoană, am principii foarte bine clădite în ceea ce privește deciziile pe care le iau, dar sunt și nesigură din fire, lucru ce dezechilibrează balanța iar organizația mi-a arătat că nimeni nu poate lua decizii înafară de mine și că uneori, pur și simplu nu e loc de nesiguranță). 

AIESEC  m-a ajutat să vorbesc cu oameni de alte naționalități, am fost ajutată să fac origami de un tip din Hong Kong, am discutat despre feminism cu o fată din Brazilia, am bătut palma cu un tip din Turcia, am vorbit despre cărți și filme cu fete din China, am gândit și creat prima mea strategie de PR (care nu a fost folosită, dar de care sunt încă foarte mândră). Am fost rugată de o altă fată din Brazilia să vorbesc cu părinții mei să mă lase să merg cu ei la Welcome Party și am încurcat niște nume când am redactat un Invitation Letter, am învățat denumiri care îmi erau străine la început și am făcut 28 de variante de afișe într-un singur weekend (niciunul nu a fost folosit) Am luat interviu unei turcoaice care nu știa engleză și care mă întreba dacă vorbesc turcă, am prezentat un proiect într-un liceu și am împărțit stickere M-am jucat cu frișcă prin sediu și am învățat să îmi împart timpul între  facultate, ieșit pe afară și voluntariat.

Am învățat că uneori trebuie să muncești degeaba pentru a descoperii dacă ești bun sau nu la ceva dar și cum să văd lucrurile din perspectiva de spectator, ca și cum ai sta pe balcon, sprijinit în coate și te-ai uita la un spectacol. Vezi toate detaliile, dar nu poți participa în mod direct. Poți lua inițiativa să cobori și să faci o intrare surpriză pe scenă sau poți sta și învăța pașii fiecărui personaj sau să te bucuri pur și simplu de poveste.

Dar mai presus de toate momentele frumoase sau mai puțin frumoase pe care le-am trăit în AIESEC, mi-am făcut prieteni și am cunoscut oameni fără de care nu aș fi putut învăța multe dintre lucrurile menționate mai sus. Vor rămâne mereu speciali pentru mine și mă bucur că am apucat să facem lucruri minunate împreună.

PODCAST

Popular Posts

AMP gtag demo

Make it so.