25.02.2017

why you shouldn't fear to change yourself

februarie 25, 2017 0

I'm keep thinking about one thing, what if people won't like me because of who i'm? What if i'm not good enough for them? I have moments when i'm thinking i'm ugly, stupid, dumb, too small, too skinny, too fat, too unsure, too different. And sometimes i'm thinking i'm just not enough for anyone. Getting worried is one of the most ugly thing in the word. But why do you have to consume yourself when you can do a great job with your life? You'll never be perfect for everyone and that's just fine. All you have to do is to be yourself, in this way you don't have to lie or hide the truth, just tell your story and be honest. People will like you or they will hate you, but you'll know if they really care about you as much as you care about them. 

Self-confidence issues are hard to fix, but not impossible. Someone used to tell me "you have such a beautiful life but your eyes are so unhappy, why is that?" she still think my life is pink but she don't know my past, the person i was, the things i said and did without thinking. I'm still saying dumb and weird things without thinking about them, but in a different way then it was before. Everyone has a past, and people will start to make an idea about who you are now, but not about the one who you used to be. Most of the times, the past was full of obstacles or full of easy ways. 


Some people are used to work, but others want to "fall money from the sky". When i was younger i was singing a song names this way, but that was before starting to buy things by myself and figuring out you are more responsable with your money if you are working for them. When i get that i start dreaming about my perfect job, the things i want to do my whole life, and now i'm just walking foreward, trying to learn, to handle things, to become the person i want to be. 

You can do everything you want, and if you believe your money will fall off the sky, somebody lied to you because every job, even the online ones require some work. But if you trully like what are you doing, it will feel easy and you'll do it with a big smile on your face. 

I was always afraid to be girly, to be as every girl and that because i grow up with short hair, big hoodies and my dad didn't let me to wear a nail polish. And that time when i wanted to paint my nails i figured it out i'm a little girly after all, but not entirety. I wrote this article to tell you to be who you are and not be afraid of how you look or shamed of what are you doing. You are special, so don't let yourself down for what a few people think, where someone is hating you, there is another person who admire you and is inspired by you. 

Be sure, be confident, life is beautiful, learn how to handle the hard things and cry while you can and never forget who you are and what you want to do. If you want to change something about you, go ahead, if you feel it is more important than everyone else opinions. 

23.02.2017

Mistakes i've made in blogging in the last 2 years

februarie 23, 2017 0

I'm a little surprised i made this decision to move my blog. In summer i tried to do that too but for some reason i forgot about this idea untill now. In the last few days i've been thinking about how easy you can build your own website and how easy is for this people ( like me, Hi! ) who are failing when it comes to write an HTML code to build a website. 

First things first, i made a mistake by launching it before it was fixed but i liked it so much that i coudn't live knowing it's right there waiting to be made and written so i published it before it's time. I think it will take a while untill i'll post something after this post because i'm barely organised with all the exams and plans for College and future.


When i was 12 years old it was a Movie on Disney, called "Harriet the spy: Blog wars" and when i've watched it, I found myself in Harriet ( not that nosy ) and i said i want to have a blog, so i write on Google How to make a blog, and i found Blogger. I didn't know how to use it in that time but i build a blog and it was just that a blog!


Next time i will just draw the new design without complicated myself with the struggle of building a new one on another platform. Today i made two years since i start this blog and i'm really proud of it. I'm far to be perfect, but my page is just perfect for me, and for a moment that's all what matters. I said something about online home and that kind of stuff and in here i feel free to express myself, to talk about what i love and that's one of the reasons i'm writing this article. I know i wasn't talking about blogging before but that's because i wasn't really into this thing so i can give an advice for begginers ( because i'm a begginer too) and i promises myself i'll start talking about this after a few years. But i'm here, promising to write more posts if i get in college at Bucharest. The future is so close and finals are so important that i really have no time for blogging or drawing or doing anything i really enjoy. I know i'm not the only one that it taking this exam and i know i'm going to pass but i'm not sure how lucky i'm to get in Buchurest.

In 2014 i made Teen CreepFluturele de pe umărul drept (Butterfly on the right shoulder), Young Blood and then The Owl . But i start writing in 2015

I wanted to be a Blogger because of that movie i mentioned above and i wished to be a journalist because of a Canadian Sitcom called The Latest Buzz. Those movie/ sitcom help me see something i never seen in myself when i was younger even though it was there all the time. 

Moving on WIX it's like moving to a new online home and i have to move my stuff in there. But my old posts are the proof this shy girl has a dream and she love what she is doing. And that's the reason that made me use Blogger again. I can't say i've become an expert in blogging in the last two years i've been working on it, but i learned a lot of things and it motivate me and made me see my life in a new perspective. 

With every new thing i was writing i was finding something about myself i didn't know i have or what i feel. And somehow, in this amount of time, i grow up and become me, the actual me that's writing this, but still the same girl with the very same dream. 

That's what i wrote when i was thinking i could do a better job with WIX when my place is here. And i'm starting to think that no matter where i'm trying to move my blog 'cuz i'm always going to be back here. Every PRO Blogger recomand you to start with a WordPress blog and what i'm i doing now is just to break that rule. I build The Owl on blogger and here will stay. When i start on WIX it was just to make an idea about a new design and somehow i loved the blog i build so much ( as stubborn as i'm) and i tryed to move it on their platform, but this decision was stupid and pointless. 

If i start writing real articles in 2015, my blog is older than that. I made it in 2010, but i didn't really know what to do and somehow i left it untill 2014 when i was in my first year of high school. The story behind it is really intersting and i'll tell you if i'll remember all of it, but i was actually blind when it comes to blogging since the beggining. 

Blogging is a hard thing, someone just told me a few days ago that i should have a blog, or a vlog or something in online so i can get my money, but that person don't know how open i'm to real work and how much i want to make my dream come true. Some people are talking so easily about things they don't know or they don't understand, and that's just fine because you can't explane to a fish why it can't fly (you can try, but it's not like it will understand you). When i start writing i wanted to be like Kelly Armstrong, Charles Dickens or even Bram Stoker. I remember, i was reading Dracula in that time and i was fascinated. That was in December 2011, i think, and in that time i was already writing my own book. 

But that time has come and gone. Now i'm a different person, even if i have the same dream and goals in life. I'm smiling when i'm thinking about old times, but i'm more happy for the ones that will come, because i will never find something as interesting as the future and how many things can happen in your future. In weekend i've been watching Beautiful Creatures for the second time and i was wondering how sure was Ethan about his future and how he end up falling in love with the girl of his dreams, thing that changed his future.  I think it's nice when you want something and then is another thing that is happening and you just change your mind or just realise what is good for you to do or why you did what you did. 

He was and still is one of my favorite male characters i met in a book and somehow he inspired me in so many ways. Heroes are everywhere, all you have to do is to keep looking for them. In my case, my heroes are some authors i love to read, some people i met or admire in real life, and the super heroes i grow up with, such as IronMan and SpiderMan. But for me it's more important to become my own hero, to become someone who can inspire other people and help them ( with my words ) in the same way my favorite authors helped me with their books. 

Dreams are keeping you alive and it help you to find out who you are and who you want to be and in the last two years i was playing around here with words, i hope one of my articles helped you and somehow all the time i spend in here wasn't for nothing. 

I have moments of uncernity when i think i'm not good enough and other moments when i can stay up for months to make my blog perfect for everyone, but we all know that's not possible. People read what they want to read and you have to choose by being 100% yourself on your blog or just writing for public. Some people can do both, but it's a long way and i have so many things to learn before i get there. 

A few days ago i was helping my deskmate with some math exercices she didn't understand, and then she asked me to draw a mandala for her. In that very moment i remembered the most important advice in blogging: you can't do this alone. And i agree, because it's hard to get in this alone. She asked me if i could draw her a mandala and i asked her back if she can help me with something. I said somewhere on my blog that she didn't read it at all and she has no idea what i'm i talking about around here. The thing i was asking her was simple and about the facebook page and it's cover. She is a better artist then me and i believe she can help me with the design part, also, i'm going to talk to her when i'll do the sketches for my future posts. 

If i think again, i said "Do you want to be part of this project?" I'm surprised i said that, but it made me realise how much i believe in my blog and my work. So, that simple page that started in 2014 with the name of Teen Creep has become The Owl, the actual page i'm trying to find a real theme now days. I'm proud of my journey in here and ( as you can see from pictures ) it really has changed in all of this years and maybe going from 8k viewers at 34k viewers it's not something major, but for me it's huge and i'm so happy that you get at this point of this article and you read every word i said. 

I want you to know how important you are for me, even if i'm not running for subscribers or comments or fame. I'm trying to be honest and just me, the same naive and hopeless wonderer i've ever been. But if you are still here after all the stupid things i've been writing, you are the best and you are the reason why i'm thinking how to improve my blog all the time. 

After all this years, i'm far than i'll ever thought i've been. And maybe i made stupid choises and write about stupid topics sometimes, but i'm doing my best to get better.

Stay true, believe in yourself and thank you for 2 amazing years of (real) blogging.
-Ada

22.02.2017

Salcâmul

februarie 22, 2017 0

În fiecare an, nu făcea decât să stea acolo, la umbra salciei, cu un creion în mână sau cu vreo carte pe care o citea. De când mă știu, are mereu același caiet mic și ponosit, de fiecare dată când o văd mă întreb dacă acea mică agendă nu i se mai termină. Nu credeam că era vrăjit, dar fata care o deținea cu siguranță avea ceva magic. Poate ar trebui să vorbesc cu ea, dar nu sunt în stare să mă apropi la niciun metru de ea, dar trebuie să fac ceva vara asta, nu mai pot aștepta încă un an pentru a vorbi cu ea. 
Mătușa mea Celine s-a apropriat de mine exact în momentul în care m-am uitat la fata misterioasă. Era să mor de inimă când i-am văzut puloverul negru cu colțul ochiului. A fost mereu curioasă din fire, spre deosebire de mine care renunțam de fiecare dată când îmi puneam în minte ceva. Dar vara avea să fie diferită.
-Văd că te pasionează fata familiei Lambert, Jake! Nu m-ar mira dacă ar fi așa, este o copilă de ispravă, am auzit că este un copil chiar minunat, nu ai crede câte vorbe de laudă se aud la adresa ei prin sat.
M-am întors cu fața către mătușa mea, probabil holbându-mă la ea fără să îmi dau seama, aveam tendința să fac asta și se întâmpla întotdeauna când eram surprins.
-Este nepoata domnului Lambert? Am întrebat plin de speranță, deși ea tocmai spusese acel lucru, iar ea aprobă din cap. O urmăream de atâția ani și abia acum aflu că e rudă de-a lui Lambert. Era un început. Dar chiar și așa nu puteam face mari eforturi pentru a o aborda.
Domnul Lambert mă place, m-am gândit eu, cu siguranță va fi de acord să stau în aproprierea nepoatei sale. Mi se pare o ipocrizie să mă gândesc la asta. Nu aveam nevoie de acordul bunicului ei pentru a intra în vorbă cu ea. Pe cine păcălesc? Sunt un tip de modă veche, desigur că aveam nevoie de acordul lui. 
Mi-am ridicat privirea spre salcia sub care stătea așezată fata, dar de data aceea nu mai era singură. Liam stătea lungit pe iarba presată, zâmbind și făcând glume la care ea râdea. Aveam sentimentul ciudat că era prea târziu pentru a vorbi cu ea, dar nu era de loc așa, pentru că nu avea să se împrietenească cu Liam, nimeni nu-l suportă, iar doar pentru că râde la glumele lui încearcă doar să fie drăguță. Sigur asta era.
-El nu e o competiție, doar știi că se dă la toate fetele din sat, a spus mătușa Celine încercând să își  ascundă zâmbetul. 
-E ceva special la ea, am șoptit cu o voce răgușită, fixându-l pe Liam cu o privire înăsprită. Nu îl uram, nici măcar nu eram gelos că se afla în preajma ei. Și totuși asta ar putea fii gelozie, chiar era? Arh, uram când făceam asta, descriam chestii pe care nu voiam să le simt, deși în adâncul meu știu că simt acele lucruri. Sunt așa un idiot
Capul meu aproape că s-a izbit de podea când am simțit podeaua fugind de sub picioarele mele. La propriu, chiar o vedeam fugind. Mătușa Celine s-a uitat la mine înainte de-a încerca să mă ridice de pe parchet.
-Altă halucinație, a spus ea pe un ton puțin prea matern decât era cazul. 
Am clătinat din cap în semn de aprobare, aveam problema asta destul de des, vedeam lucruri care nu sunt de fapt reale, ceea ce explică de ce sunt așa un ciudat. Am aproape nouăsprezece ani și am fost diagnosticat de curând cu schizofrenie de un anumit tip, nu știu exact care, a spus doctorul ceva, dar nu am fost prea atent la ea când mi-a spus, iar mătușa mea nu putea să pronunțe bine termenii medicali, motiv pentru care nici nu prea a excelat la biologie în școală. 
M-a ajutat să mă ridic, oftând. Încă de când eram mic vedeam lucruri, dar în ultimul timp au început să devină din ce în ce mai reale. Mereu am știut că o să ajung aici, dar nu credeam că va fi chiar atât de curând. 
-Trebuie să ajungi la muncă, nu? Nu-l face pe domnul Lambert să te aștepte, știi doar că îi place să fii punctual.
Am aprobat din cap și am sărutat-o pe frunte înainte de-a ieși pe ușă în drum spre librărie. Unchiul meu era plecat din sat cu scopuri de afaceri, iar pentru câteva zile eu și mătușa Celine eram nevoiți să ne suportăm reciproc cel puțin un weekend înainte ca el să se întoarcă. 
-Crezi că poți vorbi cu ea, te simți în stare? Vocea lui Mady a șuierat pe lângă mine ca un acord de citară, extrem de melodioasă și plăcută la auz, de acea cânta mereu la fiecare festival din zonă, era chiar cunoscută în meleagurile astea. 
Nu eram sigur dacă era adevărata Mady sau vorbeam cu o altă imagine din capul meu, dar nu îmi păsa, știam doar că trebuia să merg la muncă să-l fac fericit pe domnul Lambert. Am vrut să mă uit la salcie, dar dintr-un oarecare motiv m-am abținut pentru că știam că inima avea să mă doară și nu îmi doream să fiu din nou împiedicat, nu mai mult decât de obicei oricum.
-Nu știu ce să spun, am zis. Se pare că Liam a fost primul. Când i-am răspuns în cele din urmă mi-am dat seama că acea Mady era doar o iluzie a minții mele extrem de creative. Îmi doream să vorbesc cu adevărata Mady, dar nu voiam să trec pe la ea, nu atunci, mai ales că eram în criză de timp. 
Am mers țintă spre librărie, încercând să mă concentrez pe un punct fix care se schimba la câteva minute când treceam strada. Domnul Lambert știe de mica mea problemă și de fiecare dată când mă vedea vorbind de unul singur cu aerul cald care venea în tejghea îmi punea mâna pe umăr și îmi arăta un set nou de cărți pe care nu l-am observat cumva înainte. Bietul om, îi sperii clienții iar el nu se îndură să îmi spună nimic pentru a înceta. Știa că nu pot, toți știau asta, de aceea nimeni nu avea pretenții de la mine, poate doar Macy, care vrea să plec din sat și să îmi găsesc un post la biblioteca metropolitană din New York. Vrea să joace pe Broadway și încearcă să plece încă de când era micuță și era îmbrăcată de mama ei în tu tu pentru lecțiile de balet. A fost mereu o  balerină foarte talentată. 
-Jake, stai! Vocea aceea era reală, sau cel puțin speram asta, nu puteam fii sigur. M-am întors iar Mady s-a apropriat de mine gâfâind, clar era ea, reprezentările mele mintale nu gâfâie aproape niciodată și nu scot sunete de surpriză sau de indignare. A venit, a fost singurul lucru pe care mi l-a spus când și-a revenit în fire. Dar presupun că deja știi asta. 
-E nepoata domnului Lambert, am spus, iar ea a aprobat din cap.
-Știu, am vorbit cu ea, i-am povestit despre tine, să știi. Vrea să te cunoască.
Iar am făcut asta, m-am holbat la ea de parcă ar fi spus cel mai îngrozitor lucru din lume, dar eu nu făceam decât să fiu surprins, îmi uram ochii care mă făceau să arăt ca un ciudat mai mult decât eram.
-Ce i-ai spus despre mine? Am întrebat. Că sunt cel care o privește în fiecare vară și nu îndrăznește să intre în vorbă cu ea?
-Știi bine că nu, a zis lovindu-mă peste braț. I-am aruncat o privire tristă, pe post de scuză, iar ea a continuat. A venit la repetiții odată când eram a lăsat Steve garajul deschis și a vrut neapărat să ne cunoască. O cheamă Betty, a spus ea sperând că îmi va atrage atenția, dar eram deja atent la ea, mai concentrat decât am fost vreodată, ceea ce înseamnă mult atunci când te  trezești înconjurat de oameni care nu sunt de fapt acolo. 
Când am intrat în librărie am tras de cozorocul șepcii în semn de salut pentru domnul Lambert și m-am așezat la tejghea, admirând un volum din Thoreau. L-am văzut pe Carter vorbind cu Patrick despre ceva la secțiunea de clasici. Nu auzeam despre ce era vorba, dar eram mai concentrat pe volumul din fața mea decât pe altceva.
-Scuză-mă, cât este cartea asta? Mi-am ridicat privirea spre cea care stătea în fața mea, aproape că am dărâmat un alt teanc de cărți când am văzut cine era de fapt. S-a uitat la mine cu ochii ei mari și negrii, încercând să își dea seama dacă mă simțeam bine. Toți aveau privirea aceea și chiar voiam să îi spun că nu sunt nebun. dar ar fi fost o replică prea stupidă, așa că am ținut-o pentru mine. 
-Zece dolari, am mormăit sperând că m-a înțeles. Când mi-a întins banii am oftat ușurat înmânându-i cartea într-o pungă de hârtie și bonul fiscal. Nici nu m-am uitat ce a cumpărat, dar era prea târziu acum, în plus aș fi arătat ca un idiot dacă aș fi întrebat așa ceva. 
-Jake, m-a strigat Mady de undeva de la raftul de ficțiune făcându-mi semn spre o carte, mimând un ,,L-am găsit!" Era vorba despre un volum cu Harry Potter pe care l-a căutat de mult timp și nu prea am mai primit, asta sau nu știam eu să caut. 
-Tu ești Jake? Mă întrebă ea, iar eu am înghițit în sec.
Am aprobat din cap.
-Dumnezeule, mă bucur să te cunosc! Mady mi-a spus că lucrezi aici, dar cumva știam doar de vărul meu. Mi-a făcut semn spre Carter, iar atunci mi-am dat seama că el era alt nepot al domnului Lambert. Cum de nu m-am gândit la asta înainte? Îmi venea să îmi dau în cap, dar nu puteam, îmi era mai rușine ca oricând. Probabil arătam stupid, pentru că mă simțeam stupid.
Am zâmbit, neștiind ce să mai spus. Carter și Patrick au trecut pe lângă noi în grabă, aveam să întreb dimineața următoare despre ce era vorba, dar în acel moment părea că soarta s-a decis să îmi facă o farsă, așa cum face ea de cele mai multe ori. De atâția ani am tot încercat să vorbesc cu Betty, iar acum stă în fața mea  cu o carte scanată de mine așteptând să spun ceva inteligent.
-Ți-ai cumpărat ceva nou de citit sub salcie? Am spus făcând semn spre cartea pe care o strângea la piept. 
A făcut ochii mari, surprinsă de lipsa de discreție de care am dat dovadă. Ce puteam face? Nu eram labil mintal, era singura chestie care mi se părea normală pentru o discuție formală.
-Cum? M-a întrebat ea, iar eu am încercat să bat în retragere.
-Tu nu ești fata care stă sub salcie aproape în fiecare vară? Am întrebat, dar a zâmbit, lucru care m-a făcut să mă doară capul și mai tare.
-Mă bucur că cineva a observat! Zâmbetul ei era frumos, avea gropițe. Mă durea inima numai când mă holbam la gropițele ei, dar nu mă puteam abține. 
O voce mi-a străbătut creierul ca un cuțit, iar eu m-am întors brusc încruntându-mă la aer. Puteam să jur că era cineva colo. Oh, nu! Nu pot să cred că mi s-a întâmplat asta în prezența lui Betty. Nu mi se putea întâmpla așa ceva.
-Îmi pare atât de rău, mi-am cerut scuze. Eu doar...
-Jake are un început de schizofrenie, vede și aude lucruri care nu sunt de fapt acolo. Dacă își ia medicamentele așa cum ar fi trebuit să facă azi nu se întâmplă să aibă ieșiri de genul ăsta. Este un tip incredibil de normal. Eu și Betty aproape că am tresărit când Mady a apărut lângă noi, lăsând pe tejghea două volume cu Harry Potter. 
Betty s-a uitat la ea, apoi la cărțile pe care le-a lăsat în fața mea, apoi la cartea pe care tocmai o procurase înainte să facă un pas în spate. Speram că nu am făcut din nou fața de cățeluși bolnav pentru era în mod sigur ultimul lucru pe care mi-l doream în acel moment.
-În regulă, atunci ne mai vedem pe aici, a continuat ea înainte să aud clinchetul clopoțelului de la intrare străpungându-mi creierul. 
-A mers bine, a zis Mady, dar eu nu eram așa de sigur. Oamenii se purtau drăguț cu mine doar pentru că nu aveau de ales. Chiar nu îmi doream ca ea să facă la el. Atâția ani în care am reușit să mă pun de acord cu mine însumi să vorbesc cu ea și acum îmi dau seama că ar fi putut fii ultimele cuvinte pe care aveam să i-le adresez vreodată. 

adică aici.

18.02.2017

Valentine's day and why you should never feel sad if you don't have a boyfriend

februarie 18, 2017 0
February has come and some of you still don't have a boyfriend, but i really don't think that's a reason to be sad because i know you have a beautiful soul and the right person will come on the right time, you just have to be patient because when the right one comes along you'll just know it's him.

Listening to my classmates when are talking about how their boyfriends give them flowers and chocolate, i can't stop but thinking how different my Valentine's Day will be. In November, last year i promised myself a night just for me, watching a movie ( not really sure what movie, still thinking about that), talking to my friends and eating some Chio or a belVita, why not?

You may wonder why i draw a guy next to a motivational quote for single girls. Well, that guy is Warren from Life is strange, and i really wanted to draw him because he is a game character and i thought it will be fun to make. Also, he is the first guy i ever draw with legs and i was thinking to post this but then i come up with the idea to use it for Valentine's Day article, so this is it. Let's forget about Warren and think about that magical day of love which is lovely for some people but sad for others. Last year, one of our teachers told us that he don't need to buy a huge heart or a bear just to show his love for his wife. And behind the comercial thing, it's just another day of your life. Also, you can show your love everyday, not just on 14th of February.

I was wondering how it really is to have a boyfriend, but then i heard so many ugly stories about bad relationships and then i start to ask myself why should a girl stay if her boyfriend is beating her? In her place i'll be gone at the first hit. If you are reading this and you are in a relationship, well, good for you, and if you are a single girl, i have to tell you to keep your chin up and start living your life because, as Kiera Cass said, you'll find your Prince Charming and maybe is more closer than you think. Cinderella never asked for a prince, so you never know what life will give you when you least expect it.

I'm a normal teenager with no boyfriend, but i had a crush or two and i start to compare that feeling with the one i feel when i'm thinking about my future husband and i realised that all of this guys aren't that person i'm looking for and that's just fine. Doesn't mean it's something wrong with them or with me, is just that our stories are different. It's hard to let it go, i know that feeling, but it's not imposible to move on.
Beautiful February to all of single girls that are reading this and i want you to keep your dreams alive and never stop believing in yourself because you don't need a boyfriend to be loved.

09.02.2017

Deciziile din prezent și cum influențează acestea viitorul

februarie 09, 2017 0

Sunt o mare fană a seriei Înapoi în viitor și a întregului concept de călătorie în timp, dar nu sunt suficient de informată pentru a vorbi despre acest  lucru. În ultimele zile am devenit mult mai nostalgică, dar și plină de speranță în ceea ce privește viitorul. Cred cu adevărat în această idee de viață liniștită cât și în puterea propriile decizii. În Life is strange, apare fluturașul acela în colț care ne indică faptul că acțiunea lui Max, personajul principal, va avea consecințe. 

Pe moment, bacul este foarte important, iar gândul că va veni o vreme în care voi intra în adulthood și va trebui să iau propriile decizi în diferite situații pe care, probabil că acum nu le înțeleg, mă deprimă, dar mă face și fericită în același timp. 

Se întâmplă foarte des să realizez diferențele dintre mine cea de acum și cea de acum câțiva ani, iar uneori mă gândesc și la persoanele pe care nu le-am mai văzut de atunci, cum ar fi colegi de școală sau cei de la diferitele activități extrașcolare pe care le-am încercat. Ajung să mă gândesc cum au ajuns acum? sau oare ce vor să facă mai departe?, mici curiozități pe care le am și în ceea ce privește colegii de clasă, doar că lor le știu evoluția din ultimii ani și celor mai mulți dintre ei le planurile de după liceu. 

Cu inimă bună într-o lume nedreaptă ar putea complica puțin mai mult o zi obișnuită, dar nu așa e viața? Ne dă câteva lucruri pentru a le cultiva, pentru a schimba ceva. Avem inimi de copii și suntem creați să facem un viitor al nostru. Poate nu suntem perfecți, dar atâta timp cât ești suficient de motivat poți realiza mai multe decât îți poți imagina. Așa că întrebarea mea e, de ce ne temem așa de mult de ce s-ar putea întâmpla cu noi dacă ne gândim în perspectivă? Acest moment, când citești asta, va trece exact ca celelalte, iar viitorul va devenii actualul prezent cât ai clipi. Trăind viitorul în prezent este un lucru ce ar trebui să ne facă să ne dorim mai mult, să fim conștienți de ceea ce vrem să realizăm în viață și să luptăm pentru acel lucru.

Când am început în Noiembrie să lucrez la primul meu proiect NaNoWriMo, o colegă mi-a spus așa: Dar de ce spui că până la sfârșitul lunii vei primi certificatul? Nu se știe niciodată ce se va întâmpla mâine. Poate îți cade o cărămidă în cap înainte să se încheie toată treaba asta. Nu mai știu ce i-am răspuns, dar știu că am primit certificarea și că nu mi-a căzut nicio cărămidă în cap. Ce încerc să spun e că, într-o oarecare măsură are dreptate, dar nu putem trăi cu gândul că o să murim mâine și că nu are niciun sens să ne ocupăm de nimic. Poți trăi de parcă mori mâine, iar dacă se întâmplă, măcar știi că ai lăsat ceva în urma ta. 

Viitorul e ceva necunoscut, dar surpriza constă în mister, iar cu cât suntem mai surprinși de firul evenimentelor din viețile noastre, va fi mult mai interesant. Uneori, totul vine de la sine, dar sunt situații în care trebuie să muncești, dar și în care să iei o decizie mai mult sau mai puțin crucială în viața ta, care te poate defini în acest moment sau mai târziu, când nici nu îți vei mai aminti de acest acum, când va fi prea îndepărtat pentru a mai conta, dar în care ai făcut o alegere. În joc, atunci când Max uda plata, acțiunea avea consecințe, dar nu specifică de ce natură. Sincer, cred că indiferent dacă uzi sau nu o plantă tot vor fi consecințe, doar că vor fi definitorii în viitor. De exemplu, dacă uzi planta, aceasta va crește și te vei simți mândru de ea, iar dacă nu o uzi, aceasta se va usca și apoi te vei întreba ce sens mai are să ți o buruiană în casă, acesta fiind lucrul care ți-a adus cândva bucurie.

E greu să îngrijești o plantă, mai ales speciile pretențioase din Asia, dar dacă generalizăm, și noi putem crește odată cu ea. Atunci când ai de ales, în spatele fiecărei decizii vine și o consecință, un drum pe care l-ai ales fără să știi ce urmează să se întâmple, dar cum am spus, surpriza constă în mister, iar dacă nu riști, nu vei știi niciodată cum ar fi fost dacă ai fi încercat. 

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci