28.12.2017

A n-a oară când pomenesc de iZombie


GWEN 
EATS
BRAINS.

I, ZOMBIE
A MIND IS A HORRIBLE THING TO TASTE.

Înapoi în 2014, Stacy Kate, autoarea seriei Năluca și Năucul a postat pe blogul ei despre un serial numit iZombie, iar fata din poză avea avea ciarcăne și ochii roșii, iar din aspectul ei am dedus că este vorba de hackeri și oameni pricepuți la cibernetică care preferă să se izoleze și să-și petreacă timpul cu computerul decât afară. Desigur, serialul nu e deloc așa, fiind vorba despre o fată care se transformă în zombie în urma unei petreceri, întâmplare care-i schimbă radical viața.

La scurt timp după lansare, m-am îndrăgostit de serial și am urmărit primul sezon cu sufletul la gură, așteptând cu nerăbdare următoarele episoade. În cazul sezonului doi, însă, a început să fie prea mainstream și reușea mai mult să mă enerveze decât să mă încânte (poate și pentru că aveam multe seriale la care eram la zi în acea perioadă și cum toate apar cam în Octombrie nu m-am putut organiza să le văd pe toate), așa că am renunțat la el, urmând ca apoi să mă apuc de comic book-ul după care a fost inspirată seria.
Surpriza mare a fost când am realizat că comic book-ul nu e deloc ca serialul și mi-a fost puțin greu să înțeleg firul narativ cât și personajele noi. Nu o să mint, dar ce m-a determinat cel mai mult să citesc banda desenată au fost atât povestea ușor fantezistă care combină dinamismul din Buffy The Vampire Slayer și gașca misterelor din Scooby Doo. Iar ca personaje, obișnuiesc că urmăresc un serial, film sau să citesc ceva mai mult pentru anumite personaje care-mi atrag atenția într-un mod deosebit. În acest caz, au fost mumia și băiatul vârcolac. Mumia mi se părea o idee nouă, mai ales că nu era în serial și eram curioasă ce impact are asupra personajelor, desigur, dacă e să-l comparăm cu un alt protagonit acela ar fi Deadpool, doar că, Amon (mumia) e mult mai rafinată, având ritualuri egiptene și tabieturi proprii, dar locuind totuși într-o casă din suburbie. În serial, îi ador pe Liv și pe Major, ba chiar m-a pufnit râsul la o glumă din sezonul doi când Major s-a prezentat: ”I’m Major!” ”Of course you’re!”, deși știu că nu e chiar atât de amuzant. Nu avem mumie, nu avem vampiri (ups, am uitat să menționez de vampiri, dar tocmai de asta am pomenit de Buffy mai sus) și nici vârcolacul-tocilar simpatic sau pe vânătorii de vampiri care m-au luat un pic prin surprindere în primul număr pentru că nu reușeam deloc să mă prind care e faza cu ei.

Am menționat mai devreme că am renunțat la serial, dar l-am reluat anul ăsta pentru că îmi era prea dor de personaje și voiam să știu ce se mi întâmplă în universul lor. Comic book-ul, pe de altă parte, l-am reluat azi pentru că am ajuns la zi cu Scooby Apocalypse și următoarea pe listă era Spider Gwen, dar m-am decis să termin totuși cu iZombie ținând cont că am citit deja cam opt numere și că e serie încheiată. 

~~~~***~~~~~
Sursă poze: Pinterest 

27.12.2017

Aventurile mele de bullet journaling în 2017

Mereu mi-au plăcut agendele și produsele de papetărie, dar niciodată nu am știut să le folosesc cum trebuie, fără să le umplu de desene fără sens sau fără tăieturi. La începutul lui 2017 m-am apucat de Bullet Journaling pentru că mi s-a părut un mod util și creativ de ați organiza timpul și sarcinile. Am început să mă organizez încă de pe clasa a 8-a, când aveam un carnețel în care îmi scriam în fiecare zi data, ce teme aveam de făcut, câte probleme aveam de rezolvat la mate, ce lecții trebuiau citite și așa mai departe.

Dar atunci nu aveam cine știe ce desene sau categorii, iar când am început în Ianuarie primul Bullet Journal am fost încurcată de toate punctele pe care trebuie să le conțină, așa că m-am decis să-l fac așa cum îmi e mai ușor, în așa fel încât să fie și amuzant și ușor de folosit.

Amuzant a fost cât și ușor de folosit, partea grea a fost organizarea în sine pentru că nu am știut cum să îmi împart paginile așa cum trebuie, seriale, filme, cărți, benzi desenate, cât și daily-urile care îmi ieșeau de fiecare dată urât și nu suportam să le văd așa.

Pe 2 Februarie, am făcut primul desen în bullet journal, urmând ca apoi să fac mai multe pe un bloc de desen separat. De atunci nu am desenat atât de des în bujo, doar pentru blog pentru că doar ce născocisem ideea de desenele pentru fiecare postare, iar bujo a rămas decât un caiețel în care îmi scriam citate, făceam mandala și îmi notam tot ce aveam de făcut pentru bac.

Noiembrie a fost luna în care am schimbat total bullet journal-ul, adăugând desene și citate pe pagini, cât și daily-uri într-o combinație nouă, diferită de primele mele abordări. Încă nu e chiar un bujo ca la carte, dar e un sistem util și ușor de folosit pentru mine. După două luni, am observat că începe să arate din ce în ce mai frumos (dacă ignori cele două sau trei pagini cu măzgăleli pentru că nu mi-au ieșit desenele), iar sistemul de daily pe care-l folosesc acum a fost inspirat de o idee de pe tumblr (și pentru că deja umblam cu două tumblr-uri, unul al meu și altul de fangirling) m-am gândit că ar fi drăguț să am un loc în care să strâng toate acele idei fără să îmi aglomerez tumbr-ul, așa că am făcut unul separat, special pentru asta.


Acolo îmi voi posta fiecare pagină mai reușită din bujo și voi explica și ce reprezintă fiecare desen sau însemnare, dar în mare parte desenele reprezintă stări sau diferite sentimente pe care le am în momentul în care fac pagina respectivă. Tumblr-ul e acesta: satorisbulletjournal și  puteți găsi fiecare prostioară pe care o desenez eu prin bullet journal.

The Motans - Ani Lumina | Live Session | PREMIERA

26.12.2017

Lost that loving feeling


It's been a while since i've been writing this much and i have to admite i missed that. I had a time when i wasn't able to write more than two posts a time or not writing anything at all. I've been waiting for so long to see my dream come true. And now, i'm halfway there! Another effort means another mountain to climb and right now, college is that mountain. I can't wait to get to the finish line and scream I MADE IT in the top of my lungs. It's just a matter of time!

The thing about dreams is that you have to work for it. Yeah, there are people who can get there with no effort, but knowing how much you want to go there is like a boost up in your life. If you're living for this, you'll get there! After all those years i wrote so many stuff and i've been dreaming to be the journalist the 10 years old me wanted to become. Sometimes it hurt when i remember where i'm and where i want to be. 

I have moments when i forget  what i want to do with my life and that loving feeling i have when i'm writing on my blog or for a book. In the last week i've been writing every day on my 2017 NaNoWriMo draft and i have to admite i forgot how it feels to get yourself lost in what you're writing. I missed my characters and i missed that smile i have everytime i find a smart reply on a shitty conversation my characters have or when i find a way to solve their problems.

I lost that loving feeling when i couldn't do what i love the most and when i coudn't be myself in my writing. The feeling every painter has when is painting. A few days ago i started to think about the time i used to write 2.000 everyday and now i can barely hit 2k in a week because i'm either too lazy or to busy, but mostly lazy. I used to blame writer's block for my lazyness moments. 

The point is, in the last year i was focused on completely other things like school, college, relationships and on all of those changes and times i figured and learn new things. And i got sad worried about my future i couldn't focus on building it. In 2017 i lost myself but i also find myself in this very moment i'm typing this. I lost my voice but i found it where i left it. Maybe i'm far from where i want to be, but who cares? We still got now, doing what i love and what makes me happy. I lost that lovely feeling back to April when i give up on my Camp NaNoWriMo project so i could study for exams, but i get it back now, when i finally figured it out what was important for me all of this time. I may not have many friends and i might be a smart ass sometimes and people will like me or hate me because i dare to be myself. 

I hope you find yourself in 2017 and if you don't, you still got plenty of time. Take care of yourself and always stay humble and kind. 

Redbone - Come and Get Your Love (Guardians of The Galaxy Soundtrack)

24.12.2017

Crăciunul ăsta vreau...să plec cu capra



-Pot să nu vin la petrecerea de Crăciun? E obligatoriu, adică? Am întrebat-o pe profesoara de comunicare cu doar câteva săptămâni înainte de petrecere când încă se discutau detaliile în comitetul de organizare.
-Ținând cont că o să avem o invitată de stand up comedy din București pe care încerc să o aduc ar fi ideal să veniți.
Am făcut ochii mari, zâmbind la cele auzite.
-Mergem, a spus M lângă mine, amintindu-mi că vorbisem cu ea la un moment dat despre Amy Schumer, nu că ea ar fi fost invitata, dar în fine.

Petrecerea a trecut la fel de repede precum a venit și nu a fost nicio invitată, dar nu pot spune că nu m-am distrat. Nu-mi plac petrecerile, sunt ultimul loc în care vreau să mă aflu, în schimb, de data aceasta a fost diferit față de celelalte evenimente organizate de școlile în care am învățat pe perioada sărbătorilor. Au fost cadouri, copii, colinde, zâmbete, discuții, dulciuri, și cel mai important, să nu uităm de Moșu’. Sună basic, știu dar a fost ceva mai matur la petrecerea față de celelalte la care am fost. 
            Postările tematice sunt cele care-mi ies cel mai prost, așa că mă cam feresc de ele, dar trebuie să recunosc că m-am gândit zilele astea la o postare de Crăciun, cum m-am gândit și în urmă cu două luni să scriu ceva legat de Halloween, dar cum aveam o vagă idee cam cum să fac o postare am zis că n-am ce pierde.
            Ador perioada asta pentru că putem sta liniștiți, cu un ceiuleț în fața laptopului uitându-ne la serialele preferate și mâncând biscuiți, ciocolată sau cipsuri, sau putem sta lângă ușă ascultând colindătorii și dăruindu-le câte o portocală, ciocolățică, suculeț, ceva acolo pe care să-l pui în sac. Seara trecută, au venit să ne colinde două vecine de pe scară care au chitară, iar momentul a fost destul de amuzant pentru că, într-un fel sau altul, tot colinul lor suna mai mult a cântec ieșit din Soy Luna, dar trecând peste asta apreciez gestul și m-am bucurat de moment.

            Țac țac țac căpriță țac
            Ușa magazinului s-a deschis, iar eu și L am ieșit în răcoarea serii de decembrie, având în cap să plecăm cât mai repede din zona în care cânta capra. Nu de alta, dar nu pot să-i suport, îmi plac tradițiile și obiceiurile românești, dar asta mă calcă pe nervi.
            -Cred că merg și eu cu ei, a zis o fată care ținea ușa în timp ce noi ne îndepărtam de intrarea în magazin.
            L se uita în telefon, la notificări, iar eu mă uitam la animatori de parcă încercam să-mi dau seama dacă ursul pe care-l vedeam era singur sau era și capra prin preajmă.
            -Cică merge cu ei, te rog, eu o să plec cu ei! Am zis fără să-mi dau seama.
            -Ce? A întrebat L încă privind ecranul mobilului său.
            -Tipa aia a zis că pleacă cu capra, știi bine că eu trebuie să plec cu ei, mai vizitez și eu țara dacă tot sunt prinsă acasă aproape de fiecare Crăciun.

            Singura chestie pe care o aștept cu nerăbdare în sezonul cald e să vină Crăciunul să pot sta în cameră și să urmăresc filmele de pe DIVA, pe care le-am văzut de prea multe ori, dar pe care le urmăresc oricum pentru că sunt o ciudată care nu se satură de dramele romantice de sărbători. Dar hei, voi aveți Singur acasă, deci e cam aceeași chestie. Să nu uităm de bomboanele de brad, sau de decorațiuni. Nu prea-mi place să decorez casa și nici bradul, dar adevărul e că sunt prea leneșă pentru aceste copilării, prefer să lipesc beteală pe ușă sau pe perete sub forma unui brad, după care să pun niște beculețe și cam ăla e bradul. Brazii de Crăciun mă întristează, când eram mică am auzit legenda bradului de Crăciun și am rămas cumva setată pe chestia asta cu decoratul, dar când văd brazi pe IG, twitter și youtube mi se umple inima de bucurie.
           Înainte de vacanță ziceam că învăț, că nu stau eu de filme și de alte d'astea, dar fix asta am făcut în momentul în care am deschis televizorul miercuri seara, seriale, filme, cărți și cântece, asta tot fac încă de atunci, mai lipsește doar cana cu ciocolată caldă cu bezele și băț de zahăr, în rest totul e perfect. Fix vibe-ul filmelor de Crăciun pe care le îndrăgim și pe care le urmărim în fiecare an. Ups, am uitat de ceva extrem de important, dar care absentează în fiecare an pentru că, cine știe, poate îi e și ei lene sau nu prea o încântă ideea de-a trece și pe la noi; zăpada. 
             Băieții de la The Kryptonite Sparks au scos un cântec de Crăciun acum o săptămână, așa pe temă, mai diferit de cele pe care le știm și pe care-l fredonez încă de când l-au postat, poate nu avem zăpadă, dar ce naiba, putem să ne simțim bine și să ne bucurăm de Crăciun și fără ea. 





Vă urez sărbători fericite alături de cei dragi și un an nou plin de împliniri și de reușite. Dacă vrei să faci ceva dar mai bine aștepți momentul potrivit, just go for it, pentru că nu va veni niciodată momentul potrivit. Luptați pentru ceea ce vreți și faceți ce vă place, pentru că nimic în lume nu se compară cu un lucru pe care adori să-l faci. Fără presiune, fără stres, fără nicio voce care să-ți sufle-n ceafă că nu ești în stare de nimic. 

Crăciun fericit și un an nou plin de zâmbete și de momente frumoase! 


~~~~~***~~~~~

Required by @chriswayland

11.12.2017

Rebelă fără cauză


Sunt un old soul, foarte chill și comodă tot timpul. Plictisită și pusă pe glume de fiecare dată când trebuie să fiu serioasă. Dar ce înseamnă de fapt să fi un om modern? Nu e libertatea cea care ne oferă ocazia de-a face ceea ce vrem? Nu e internetul cel care ne-a unit cu toate colțurile lumii? Suntem în era vitezei și avem toate aceste avantaje dar nu facem decât să ne lăsăm furați de ele. Să ne pierdem în fluxul de notificări și de poze postate de alții în feed-ul tău de pe orice rețea de socializare. 

Rebel fără cauză este unul dintre filmele mele favorite, iar Jim Stark nu era genul de rebel pe care mi l-aș fi imaginat. E personificarea omului neînțeles, diferit de ceilalți, care nu se încadrează în nicio categorie socială și care nu are mulți prieteni. Într-un fel, m-am simțit destul de apropiată personajului interpretat de James Dean, și aici nu vorbesc de asemănarea fizică dintre mine și actor, ci de viziunea despre lume a lui Jim, care e la fel de iritat când este numit laș, precum Marty McFly în Back To The Future.

Sunt genul de persoană care face exact opusul atunci când i se cere ceva, iar dacă fac cum vrea lumea, înseamnă că nu cred suficient sau îmi e prea lene să lupt pentru lucrul respectiv. Când eram mică, am vrut să fiu rebelă, într-un anumit fel. Nu eram niciodată așa cum trebuie, never enough, cum s-ar zice. Dar nu trebuie să fi enough pentru a fi așa cum vrei tu să fi. 

Când am văzut filmul nu înțelegeam ce înseamnă să de fapt rebel fără cauză, pentru că în mod normal oamenii sunt rebeli cu un motiv, nu-i așa? Pentru că, dacă stăm să ne gândim, oamenii se poartă în modul în care se poartă datorită unui sentiment sau a unei impresii anume, ca atunci când ai impresia că un tip e îndrăgostit de tine după ce și-a ridicat ușor bărbia în semn apreciativ când treceai pe coridor, sau când ai impresia că una dintre colegele tale e mai deșteaptă ca tine și începi să porți ranchiună. Toată lumea spune că nu judecă pe nimeni, urmând ca în secunda doi să bârfească și să dea etichete. Și eu am tendința asta și nu sunt deloc mândră de ea. De cele mai multe ori dau mai departe informațiile pe care le consider interesante și cam atât, nu fac niciun show din asta, deși sunt complet împotriva oamenilor care vorbesc despre tine când nu ești de față. 

Toți suntem rebeli într-un fel sau altul pentru că fiecare dintre noi are câte o plângere legată de ceva, câte o nemulțumire, indiferent dacă e legată de mediul de muncă sau de conducerea țării, sau chiar în plan familial.

Sunt rebelă fără cauză pentru că am vrut să urmez facultatea asta, dar vreau să fac lucrurile în felul meu. Atitudine care poate fi considerată un fel de rebeliune juvenilă, o încercare copilărească de a schimba ceva, de a face lucrurile mai interesante. Rebelă fără cauză pentru că nu mă conformez unor norme impuse de un mediu în care mi-am dorit să mă aflu, dar care nu e așa cum m-aș fi așteptat. 


Rebelă!

Pentru că vreau o schimbare! 

Pentru că îndrăznesc să fiu eu!

Fără cauză! 

Pentru că nu am un motiv!

Pentru că sunt eu!

Bastille - World Gone Mad (from Bright: The Album) [Official Music Video]

07.12.2017

Versiunea DC-zată a lui Scooby Doo, Scooby Apocalypse

Nu prea citesc benzi desenate, nu de alta, dar înafară de chestiile cu super eroi Marvel nu prea m-am băgat, încercând Spider Gwen și celelalte personaje din omnivers, iar ca benzi desenate, înafară de iZombie nu pot spune că am mai citit vreodată de-o bandă desenată ( ieșind din discuție cele cu Winx și WITCH, desigur ). Dar acum câteva luni, am dat pe tumblr de o versiune interesantă a lui Scooby Doo și am fost curioasă ce se întâmplă în acea lume apocaliptică din Scooby Apocalypse, iar de atunci am citit în continuu.

La început, eram șocată de cât de mult au schimbat cei de la DC povestea, cât și personajele. În serie, cei gașca nu se cunoaște, întâlnindu-se în primul volum în circumstanțe puțin aiurea (spun asta pentru că nu am prea înțeles cum s-au cunoscut de fapt), Velma e om de știință, iar Shaggy lucrează ca dresor pentru câini în aceeași, să-i spunem întreprindere, la care lucrează și Velma, dar ea ar spune că ,,deține o poziție superioară celei în care se află el". Îmi place cum au construit personajele, mai ales pe Shaggy și pe Scooby, care au fost și încă sunt favoriții mei în fiecare serie cu Scooby ( mai puțin cele noi de pe Boomerang, nu știu ce sunt alea ).

Nu-mi plac reboot-urile. Fiecare remake pe care l-am văzut la fiecare desen din copilărie mi se pare atât de superficial și lipsit de substrat încât nici nu mă pot uita. La Scooby, pe de altă parte, a fost diferit. Seria a fost atât de îndrăgită încât au făcut cel puțin patru versiuni diferite, plus filme de animație sau nu și conceptul continuă să fie preluat și în prezent, fie de mărci de jucării sau de DC, care s-au decis să facă un nou comic book cătelului nostru preferat.

Ideea de apocalipsă nu e chiar o temă pe care o apreciez, dar trebuie să recunosc că e interesant și că cei de la DC au abordat frumos ideea unui viitor distopic. În ciuda diferenței dintre Scooby Doo și acest Cyber-Scooby din poză povestea este bine scrisă și personajele sunt în mare parte așa cum le știm (cumva), în căutare de mistere și de moduri de a le rezolva. Scooby și Shaggy sunt tot doi mâncăcioși, Daphne nu este atât de delicată precum în celelalte serii, Velma nu-și mai pierde ochelarii, iar Fred nu mai e cel care pune capcane, ținând cont că tot vibe-ul comic-ului e de The Walking Dead, iar principalul lor scop e să supraviețuiască.

În prezent sunt 19 volume, seria fiind ongoing, ceea ce înseamnă că nu o să mă despart atât de repede de ei pentru că mi s-ar face dor. O citesc cu drag de vreo lună și nu pot să citesc altceva. După mine, ar veni +15 ani, dar depinde acum de fiecare cum suportă scenele mai violente, dar în rest e destul interesant, iar dacă te apuci de ea sunt mari șanse să vrei să citești mai mult.

~~~~~***~~~~~
Sursă poze: Pinterest

Chris Bandi - Man Enough Now (Official Video)

05.12.2017

Teenage Dirtbag ( pentru că alt titlu nu am găsit )


Amuzant cum până acum am spus numai „Să treacă odată bacul că nu-l mai suport!”, iar acum „Să treacă, Doamne, facultatea că nu mai pot!” e ca un tipar care se reperă constant în viața mea, îmi doresc ceva nou, iar când se întâmplă, brusc vreau altceva pentru că am impresia că nu merit lucrul respectiv. În cazul facultății, însă, mi-am dorit să studiez jurnalismul pe undeva prin clasa a 3-a, când aveam impresia că la liceu voi lucra împreună cu alți câțiva adolescenți pe diferite teme de activitate, exact așa cum erau cei din The Latest Buzz, dar pentru că  trăiesc în lumea reală și nu într-un sitcom de prin anii 2000, nu s-a întâmplat chiar așa. 

E foarte enervant că, în ciuda faptului că vreau din toată inima să fiu aici nu pot să nu mă plâng de schimbare și de cât de greu îmi e să mă adaptez, țin minte prin liceu că stăteam și căutam pe google advices for future journalists în loc să îmi citesc comentariile, iar fiecare chestie pe care o citeam mă făcea să îmi doresc mai tare să ajung la facultate. Acum că sunt în sfârșit aici, mă simt de parcă nu sunt suficient de recunoscătoare pentru temele pe care le primesc și îmi pare rău că nu sunt suficient de organizată să mă împart între facultate-blog-cărți.

Anul trecut am câștigat NaNo, nu știu cum am făcut, dar s-a întâmplat, pe când anul ăsta m-am simțit mult prea aglomerată cu facultatea și cu bacul încât am fost nevoită să renunț și la Camp NaNo ( din Aprilie ) și la NaNo ( din Noiembrie ) fix când eram halfway there. Mă adaptez foarte greu stilului nou, cerut în facultate, dar nu este imposibil, oricât de lene și lipsă de chef aș avea în mine. Mi-aș dori totuși să am răbdarea să stau în fața laptop-ului și să îmi storc creierii să scriu cum trebuie.  Pentru că pot și e mereu loc de mai bine.

După ce am meditat puțin asupra celor 2k pe care îi aveam în plan să-i scriu în fiecare zi de NaNo, am realizat că poate e mai bine dacă scriu 1K pe zi pentru a îmi menține concentrarea și pentru a mă învăța treptat să scriu cât mai mult fără să depun niciun efort pentru cele 1.000 de cuvinte. Am în bullet journal scris în fiecare zi câte un 1k pe care nu-l bifez niciodată, iar asta e destul de frustrant ținând cont că obișnuiam să scriu atât de des că reușeam să termin de scris o carte în două luni.

Teenage Dirtbag de la Wheatus a devenit una dintre melodiile pe care le fredonez extrem de des, ba chiar mă prostesc, înlocuind cuvinte pentru a vedea dacă sună la fel. 

I'm a FAN-GIRL, baby
Listen to INDIE-MUSIC, baby
with me

în loc de 

Cause i am a teenage dirtbag, baby
listen to Iron Maiden, baby
with me

Aiurea, știu, dar mă amuză! Când am auzit-o prima dată, cântam non stop, chiar dacă colegii mă priveau chiorâș că mă făceam singură un teenage dirtbag. Am numit postarea așa în lipsă de inspirație, dar și pentru că îmi plăcea cum sună, așa că într-o oarecare măsură s-a potrivit cu contextul postării. 

Aseară am căutat în Urban dictionary ce înseamnă de fapt termenul și am rămas surprinsă când am observat cât de mult mă potrivesc cu descrierea acestui tip de persoană, ceea ce e destul de amuzant pentru că mereu m-am simțit acel personaj din film care nu e important, genul de nerd/ geek căreia lumea îi cere cartea doar ca să-i schimbe semnul de la pagina  la care e și care a fost numită ,,enciclopedie cu picioare” pe clasa a 9-a și care dădea mereu răspunsuri potrivite până când s-a prins că mai bine tace pentru a nu-i face pe ceilalți să creadă că se dă mare. Dar timpul a trecut, iar lumea îmi zice că nu mai sunt adolescentă, dar nu e chiar adevărat pentru că, tehnic vorbind, nu am încă douăzeci de ani pentru a putea spune că sunt ieșită din adolescență. Totuși, în momentul în care voi fi oficial un adult tânăr, nu va fi nicio schimbare, poate doar așteptări mai mari din partea celor din jurul meu, dar în rest, voi fi tot eu, așa cum voi fi mereu. 

29.11.2017

Lista de lecturi de pe Bloglovin


Jur că citesc fiecare postare din blogurile pe care le urmăresc pe bloglovin, ok, poate nu toate, dar îmi dau silința. Problema e că sunt foarte multe postări în feed și nu pot citi tot ce e pe acolo, așa că din când în când îmi mai fac ordine în blogurile pe care le urmăresc pentru a scăpa de cele pe care nu apuc să le citesc niciodată. Nu e ușor să aleg din bloguri pentru că mereu mă trezesc că vreau să citesc ceva și nu mai e în feed și trebuie să stau să caut aiurea pentru o singură postare într-un blog întreg. Cum e și cazul GIRLBOSS, BLOGUETTES sau De vorbă cu tine, trei bloguri la care m-am dezabonat de curând pentru că aveau prea mult content care începuse să mă calce pe nervi.

Mă gândesc de prin septembrie la postarea asta și abia acum m-am mobilizat. Nu fac top pentru că nu sunt în stare să le aranjez în funcție de preferință, bine, asta e o minciună, nu le aranjez de lene, dar asta e partea a doua. În schimb, o să le menționez în ordinea dată de bloglovin, care presupun că e în ordinea în care am dat follow, dar în fine.

Little Thoughts este un bloguleț pe care l-am găsit azi, dar pe care l-am citit toată dimineața până să plec la curs, așa că își merită și el locul pe aici. În ultimul timp am fost atât de răvășită și de prost organizată din cauza diferenței dintre facultate și liceu că nu mai înțelegeam ce e de capul meu, așa că am apelat la blogurile de self-trust, confidence și chestii de genul ăsta ca LonerWolf, care abordează mai multe subiecte decât încrederea de sine care țin de spiritualitate, psihologie, misticism și multe alte teme, acum o săptămână stăteam la facultate singură pe hol în semiîntuneric și citeam despre posedări de la ei.

De vorbă cu tine, e puțin mai bazat pe realitate, în sensul că au mai mult content despre relații, viață și motivație. Am impresia că unele postări sunt traduse din engleză pentru că sunt ( sau ar fi ) traduse mot-a-mot, dar în fine, de la ei citesc decât dacă e ceva interesant. Problema e că postează nonstop și când încerc să văd celelalte bloguri dau de grămada de postări de la ei așa că nu-i mai urmăresc, dar mai intru din când în când să văd ce au mai postat și dacă e ceva care să mă intereseze în mod deosebit. Thought Catalog, pe ei i-am găsit pe twitter, iar dacă la alte bloguri șterg notificarea, la ei mereu intru să văd despre ce au scris pentru că au teme mai de suflet și e mai mereu câte o postare care îmi atrage atenția, iar de la ei am găsit cele mai multe postări de motivație și de self pe care mereu le accesez dacă e vreun subiect în care mă regăsesc.

BravoAndreea, o urmăresc de un an sau ceva de genul ăsta, când blogul ei încă se chema Young&Restless ( parcă așa se chema, nici nu mai știu ) și face parte din categoria primit-notificarea-gata-mă-pun-pe-citit. Are un stil amuzant de abordare a subiectelor și îmi plac recomandările ei de carte. E un fel de Sărăcel, ca să spunem așa, și e unul dintre puținele bloguri românești pe care le citesc la câteva secunde/minute după ce primesc notificarea. Iar din cauza ei îmi dă pe afară lista de lecturi serios acum, are postări atât de random și de interesante, iar postările ei despre cărți mă ajută să-mi fac o idee despre ce mai e nou și dacă merită să îmi cumpăr pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să cumpăr cărți noi cu reclamă excesivă și ridicate în slăvi și să nu fie nimic de capul lor și am încredere în impresiile ei, plus că nu e acel tip de blog de cărți mainstream care să facă strict recenzie, cuprinde mai multe chestii.

În categoria creație am George Stoica și Suflet din boabe de cafea care merg pe ideea de soul din postările lor, dacă cea dea doua pune mai mult accent pe motivație și suflet, George vine cu idei puțin mai stilizate, în sensul că nu se leagă numai de creație, mai abordează teme care mai ies din domeniul beletristicii.

Diana, de la FineSociety e jurnalista mea preferată și o urmăresc încă de când a făcut pagina. După ce i-am citit cartea Poveștile unei inimi, pe clasa a 10-a am căutat-o pe facebook. Site-ul, pe de altă parte a fost lansat un an mai târziu. Țin minte că am vrut să stau trează în noaptea lansării pentru că, încă de la primul anunț postat de ea legat de lansarea site-ului muream de nerăbdare să-l văd. În ziua aceea am uitat complet de site și abia seara când am venit de la liceu am accesat linkul de pe facebook și m-am pus pe citit. Mi-aș dori să citesc și acum la fel de intens precum citeam atunci, dar chiar și așa, continui să o urmăresc cu drag și să mă bucur de fiecare postare.

Îmi plac postările Andreea Balaban, dar în ceea ce-i privește blogul, ajung cu greu să citesc ce postează pentru că mereu șterg notificările de la update-urile ei, chiar dacă mă fascinează subiectul despre care a scris. Nu am răbdare să citesc de pe telefon postări care au și traducere în engleză sau din engleză în altă limbă și mă deranjează puțin chestia asta, dar pe de-o parte e bună varianta cu traducerea. Ținând cont că e blog de fashion, mai mult, o urmăresc mai mult pentru poze, dar și pentru postări în sine, când mai apuc sau când am răbdare să citesc până la capăt.

24.11.2017

SVTFOE Season 3 Review


I've seen the season premiere from Star Vs The Forces of Evil in a live on YouTube this summer and i was hooked. There are just a few new cartoons i really enjoy to watch, but SVTFOE has something  different and it's not annoying me like some other shows. It has it's own style, kind of like Gravity Falls, but it has it's own and unique elements. It's different than the shows i've been watching when i was a child, but i guess the thing that makes it awesome is the variety of characters and all the wonders from Star's life. 

The season three was nothing like i was expected and i was amazed of how worried Queen Moon was when she was dealing with Toffee and all the moods Star had because she had to leave Marco and Earth to come back to Miewni, according to the season premiere, The Battle for Miewni.. Star's atitude it's more like mine and i feel somehow connected to her. There were also a lot of surprises like Star's Butterfly self and Pony Head land, also the relationship between Star and Tom i've been waiting for since the first season. I shipped Starco, but i also wanted TomStar, so now they are back together I can't be sorry for Marco when Jackie broke up with him and he came back to Miewni to become a knight just to find out that Star is with Tom.

On this season we also met a new and unusual character which turns out is Eclipsa's daughter. The story is build in such a catchy way that you can't just decide to stop watching on every shitty episode where there's nothing really important (or it feels like it, at least). There were these few episodes that got me bored but i was so curious what's going to happen to our Miewnian friends.

I forgot about this season until i started to find some fanfics and fan art from season three that was't about Toffee or the action from the movie and i remembered the next episodes were sheduled somewhere in November and i drop up everything to watch it and i don't regret it because it was great i just want to watch over and over again. I wasn't really paying attention to one or two episodes because i found them boring and now i kinda regret this because i lost a few important parts from the plot, but the story is so good written you can just catch up the details on the next episodes.

In this season we have a little grown up Star, meaning that she wants monsters and humans to be together and that's basicaly what she wants in this season, which is not over because there's going to be two more episodes in December.

19.11.2017

Undergroundul românesc


Undeva prin 2009 am început să urmăresc posturile de muzică aproape la fel de des precum cele de desene. Curând am început să învăț artiștii și melodiile care erau mai difuzate în perioada aceea. Țin minte că era o piesă care a reușit să mă emoționeze cumva, chiar dacă nu știam cine știe ce engleză: Cry Cry de la Oceana era ușor de cântat și avea un vibe care s-a prins de puștoaica de 'treișpe ani care abia începuse abia îi descoperise pe Avril Lavigne, Paramore, Linkin Park și Green Day.

Scriu multe tâmpenii pe blog, iar cu cât e ceva mai aiurea cu atât e mai citit și mai apreciat. Cu alte cuvinte, scrierea mea devine credibilă cu cât sunt mai sinceră. Sunt postări de gen jurnal, care necesită doar câteva minute, pe când altele, precum cele legate de muzică durează o perioadă mai mare de timp, dar acelea sunt cele în care depun mai mult efort. Uneori am impresia că nu se vorbește suficient despre subiectul pe care vreau să îl abordez în această postare, dar pe de-o parte e bine, deoarece societatea actuală și românul de rând ar reuși să deformeze cumva simplitatea și frumosul, așa cum fac fiecărei piese ieșite pe piață. 

Pe piață mă zgârie pe creier termenul ăsta pentru că muzica nu ar trebui să fie comercială, cineva mi-a spus odată ,,muzica nu e făcută să fie auzită, e făcută să fie ascultată”, pe aceeași idee merg și când aud manele sau alte genuri de muzică pe care nu le agreez la fel de mult, dar care, în cazul rap-ului sau trap-ului sunt și mici excepții.  

Am trecut prin multe genuri de muzică, punk, rock simfonic, pop, country, alternative și indie. Sunt foarte multe trupe despre care vreau să vorbesc, din Europa sau din America, dar de data asta voi aborda din nou muzica noastră, mai exact trupele underground românești. Am mai scris despre ele anul trecut și am decis să reiau subiectul pentru că îmi pare că nu e niciodată suficient când e vorba de muzică, mereu am în minte câte o trupă pe care să o recomand mai departe. În ciuda pieselor comerciale, există cântece românești pe care să le asculți cu drag, care nu sunt difuzate la radio sau pe TV. Guerrilla este genul de post de radio care promovează muzica underground românească, iar în ceea ce privește posturile TV, am dat pe COMA pe HIT și i-am văzut pe The Mono Jacks și pe Eyedrops la Starea Nației, deci muzica bună nu e chiar așa de neapreciată pe cât pare a fi în țara asta.

Mai jos am nouă melodii pe care s-ar putea să nu le știți și care sunt pur românești. 

The Kryptonite Sparks



Urma





Firma





 Implant pentru refuz 




Fluturi pe asfalt 




Nava Mamă 


The Mono Jacks 




Alternosfera 




Jurjak


09.11.2017

The Mono Jacks - 1000 de Da

Sisterhood sau pe românește, ca între fete


Când am intrat la facultate m-a întristat puțin ideea că nu avem și noi conceptul de "sisterhood" nu că aș fi vrut să fac parte dintr-o frăție de fete sau ceva de genul ăsta. Dar ideea în sine m-a făcut să zâmbesc de fiecare dată când am întâlnit-o. Când eram mică, lucru firesc, încercam să îmi fac prieteni, ca orice alt copil din școala generală. Am vorbit cu mulți copii, am legat prietenii mai mult sau mai puțin serioase și am avut parte de multe dezamăgiri pentru că aveam impresia că aș putea lega o prietenie ca cele din filme.

În codul fetelor sunt o mulțime de reguli pe care le urmăm inconștient sau conștient, unele fete ba chiar le încalcă, dar nu o să vorbesc despre cod în sine pentru că nu știu decât câteva puncte din el, dar Sisters before misters m-a amuzat când am dat de ea pentru prima dată, în BroCode, urmând ulterior să caut versiunea pentru fete. 

Conceptul ăsta de surori înainte de băieți m-a făcut să zâmbesc pentru că la cine mergem noi să ne plângem despre orice? Îi trimitem un mesaj prietenei celei mai bune și altor fete cu care ne înțelegem mai bine. Pe clasa a opta, o colegă se uita pe o revistă, urmând ca apoi să îmi arate două tipe care stăteau frumos la măsuță și discutau la o cafeluță, spunând că acelea vom fi noi când vom fi angajate și vom fi mari, ceea ce nu s-a întâmplat, dar ideea în sine mi-a rămas în minte și acum. 

Nu am putut să traduc cuvântul sisterhood, așa că îl iau ca atare, cum mi se pare mie că ar însemna. În citatul de mai sus, Dolly spune că are mai mult noroc când lucrează cu femeile, poate pentru că ne înțelegem unele pe altele și ne putem susține. Nu în toate cazurile, desigur, dar sunt și situații în care, în grupurile de prieteni sau colegi dai și de oameni care împărtășesc aceleași pasiuni ca tine și despre care poți vorbi deschis, fără să-ți fie teamă că cineva te va închide în vreun dulap ca să întârzii la nu știu ce eveniment important la care trebuie să mergi. E un exemplu idiot, știu, dar au fost momente în care mi-a trecut foarte des prin cap idea asta și mă amuză că aș putea crede că sunt oameni care ar putea pune în practică clichee-ul ăsta de prin filme. 

Sisterhood înseamnă practic, prin definiție, relație dintre surori, care nu trebuie neapărat să vină prin familie pentru că sunt o mulțime de persoane cu care ne înțelegem de parcă ne-am cunoaște de o viață sau cum am mai spus în anumite ocazii despre anumite persoane ,,ne înțelegem de parcă am fi surori”. Deci poate nu avem frății de fete în țară, dar cred că fiecare fată a simțit acest sentiment frumos de prietenie dintre două sau mai multe fete. Ieșirile la un suc sau glumele aiurea de pe grupuri sau chiar ieșirile p'afară atunci când una dintre noi este prea stresată sau are o inimă frântă fac tot farmecul, și sinceră să fiu, nu mă pot sătura niciodată de ele. 

22.10.2017

The latest buzz


I’m not blogging for like three weeks and now I do, I noticed in that amount of time I was offline I got like 400 views from Russia and 100 from Romania, more or less, and other few countries I think they accessed my blog by mistake but moving on, I know that’s not a huge number and I shouldn’t be happy about, but I’m! Especially when I haven’t been posting for like three weeks!

I’m back online to tell you how is it like to be a college student so far, as a little excuse I wasn’t here and because I want to share it with you. So you might be asking What’s the latest buzz? Well, you won’t believe how many things can happen in months, it’s insane! On February I was standing on my desk, drawing when I was supposed to learn for chemistry exam and now I’m sitting here, already a Freshman in College with losts of news to read and assignments I love to do (still lazy, but not that much).

As I mentioned before, The Latest Buzz was the show that made me want to be a journalist and to follow this career. Being a journalism student is nothing like I expected, it’s even more better and I’m so proud of myself when I’m relating the news or a press communication, even though it’s wrong made and i have to rewrite it. Also, I surround myself with a few amazing people and I can tell I’m not completely alone there. That’s not a diary or something but it won’t stop me from telling you how fun is to be around them.

I become more friendly, more confident, more open to people and very hard working, but bad organized! The last few weeks changed my perspective, even if college life in Romania is nothing like the movies let me to believe and maybe I’m one of the lucky ones because I love the things I’m studying. Sure, there are still some side stuff I’m not really happy about, but I’m too busy to concentrate on doing my assignments (or not if my laziness has something to say about it).

Two weeks ago I had to interview someone who was on the Autumn Fair in my town and I don’t know what happened but that lady seemed scared when I told her what I wanted from her, which is a little funny because I can’t tell if she was hiding something or I’m bad at trying to convince people to give me an interview. Instead of that, I wrote about Adrian Vasiliu (I will post that article as soon as I can figure it out what to draw for it) and I handled that well, surprisingly! Thanks to those silly stuff I’ve been posting around the years I’ve been able to note some of his words and the most important things he told us at the event.

This week I almost killed myself (not really but I’m saying it just for show) with an extra sized tuna and onion pizza, but it was good so I can’t complain! Also, we missed the first few minutes of a course, no harm here, we are good kids, tho!


So as far as I can tell, leaving all this weird stuff I just told you above, on my first assignment I had to write about the history of the radio and I was so concerned and so sure I was going to fail that I noticed I grow up being Rebecca Harper from the show I mentioned above. She was writing for the lifestyle rubric named In so many words, and that’s basically me! If I can’t write much I’m not writing at all. Maybe that’s because sometimes I’m a big head about like everything it comes in discussion, but you can’t blame me for that, I think we are all doing that at some point. So i write the thing and i didn't screw it up as much as i was expecting. 

It's funny how things can change, but this way you can figure it out who is there for you when you need the most and you start to notice in time how much you evolved as a person, changing your perception about yourself, your life, or even your surroundings.

18.10.2017

Adrian Vasiliu -Evenimentul



Există o mulțime de oameni care te pot influența ca persoană, părinții, prietenii cei mai apropiați sau diferite celebrități sau oameni care ți-au insuflat un gând sau o idee care, în cele din urmă ți-au oferit posibilitatea de-a vedea lucrurile din mai multe perspective.
În ceea ce privește meseria de jurnalist, nu am știut niciodată cât de multe implică aceasta, de la dedicare până la sacrificiile personale pe care trebuie să le faci pentru a crește în carieră. Dar ce poate face un scriitor mai mult decât să scrie? Răspunsul e simplu! Acesta poate influența oamenii care îl citesc prin ceea ce scrie.
Jurnalistul Adrian Vasiliu tratează cu umor și încântare temele dezbătute în cadrul evenimentului de vineri, 13 Octombrie organizat de Universitatea de Științe Sociale din Pitești, vorbind despre evoluția acestuia cât și despre cum un tânăr student poate evolua în această meserie. Discutând cu noi cu atâta deschidere încât ne-a captat atenția încă de la început, iar prin simplu fapt că a interacționat cu fiecare dintre noi ne-a oferit ocazia de-a pune întrebări rapide, reușind astfel să găsim într-un timp relativ scurt să ne prezentăm obsevațiile cât și întrebările de rigoare.
Acest domeniu cere muncă și dedicare, cât și adaptabilitate la schimbare, fiind un job care îți oferă multe posibilități în cazul în care ești dispus să le accepți. Deschiderea unei pagini web   i-a oferit lui Adrian Vasiliu ocazia de a-și câștiga existența, iar după numeroase încercări și diverse situații în care a fost pus în carieră a ajuns în punctul în care este acum, bin e pregătit, cu un bagaj mare de cunoștiințe și experiențe în spate.
Utilizând un limbaj colocvial, a reușit să ne atragă în conversație, tratându-ne ca la egal la egal și vorbind pe înțelesul nostru în ciuda experiențelor de viață și de carieră pe care acesta le-a trăit în ultimii 10 ani de când a absolvit această facultate. M-a amuzat o anumită frază pe care nu am putut să nu o notez imediat „E o meserie care merită să-i dai o șansă, dar nu e o meserie pentru un om întreg la minte!”.
Un jurnalist căreia îi place cu adevărat ceea ce face, va da totul sau nimic, ajungând să riște, dar cu un scop bun, hrănit de nevoia de cunoaștere cât și de curiozitatea de-a știi ce se întâmplă, iar așa cum afirmă Adrian Vasiliu ,,Vei descoperii că știi tot despre nimic și nimic despre tot” iar pentru că, suntem oameni înainte de orice ”Veți lua o mulțime de decizii dintre care multe sunt greșite, dar ăsta e farmecul”
            Adrian Vasiliu susține că, tu ca jurnalist:
1.      Poți schimba lumea prin ceea ce scrii, influențezi prin ceea ce transmiți ca jurnalist. Și totodată ai puterea de-a face o schimbare acolo unde este cazul, fie în plan politic sau moral.
2.      Înveți mai mult decât în oricare altă meserie, cunoști oameni noi și întâlnești diferite tipuri de mentalități.
3.      Poți ajunge faimos.
Afirmă cu seriozitate în timp ce ne privește ,,Acesta sunt eu!”  iar după o scurtă pauză în care ne scanează pe fiecare în parte ne spune cu cel mai sincer ton posibil ,,Rămâne să vedem cine sunteți voi!”
            Închei acest material cu următoarea întrebare: Cine suntem noi? Viitori jurnaliști sau simplii studenți? Pentru că rolurile pe care le jucăm sunt mult mai importante pe cât am putea crede.


06.10.2017

Top 5 canale de animație de pe YouTube

În postarea trecută l-am menționat pe Tim de la TimTom animations pe YouTube și am început să mă gândesc dacă am ajuns vreodată să scriu despre canalele de Youtube pe care le urmăresc. 

Am momente în care dau subscribe fără să verific tot content-ul de pe un canal pentru a mă asigura că este tipul de conținut pe care vreau să îl urmăresc, iar din acest motiv îmi dedic câteva minute pentru a mă dezabona în cazul în care am prea multe filmulețe care încep să mă agaseze la cât de frecvent apar și mai mult mă plictisesc. 

Printre principalele canale pe care le urmăresc prin intermediul butonului roșu de subscribe sunt Lizza Koshy, Lizza Koshy Too, Andreea Balaban (nu prea am treabă cu tipul de content creat de ea, dar îmi place cum își face filmulețele și nu pot spune că m-am plictisit vreodată uitându-mă la ele) și Paul Dadrian. Dar nu despre ele vreau să vorbesc, ci despre un tip de conținut puțin mai diferit ce nu am văzut în Vlogging-ul românesc, așa că am pregătit un alt top a cinci youtuberi de animație pe care-i urmăresc. 



05.10.2017

Give up the ghost after six years of FANGIRLING


On the first week of August I wrote all over my twitter about Give up the ghost and how cool it will be if I will read It again after all this time. Megan Crew’s book is very special for me because it was the first young adult I read and it made me want to write about teenagers and, if I can say, my own ghost stories. I reread it in September and I finished it in two days.

To be honest, the story didn’t seem the way it was for me back on my 12 years old girl status. It was a simple book, about a girl who starts to see ghosts after her sister’s death. She’s talking to the ghost to find out new stuff about her classmates and is using the fact against them. Basically a opposite Will Killian from the Ghost and the Goth. One of the popular boys is asking her to help him to talk to his death mother and she does with a condition that he will tell her everything he knows about one of his friends she wanted to revenge. Because all her fight for making people to know the truth was a revenge that her best friend changed her attitude toward her when they were in middle school.

A basic Young Adult, but in the moment I read it this year, I realized I grow up being Cass, very unsocial and very determined. Her reasons were good, but she was doing it in the wrong way. I was surprised to see how much she reminds me of myself and how far she can go to get what she wants.  Another thing about her that amused me was when she helped Tm (every time I read his name I was thinking about the youtube animator TimTom for some reason) to get home when he was trying to kill himself when no one seemed to care how bad his mother’s death affects him. And how hard is for her to show a little affection for him, her mother and even her sister, Paige.

The ending was simple, no kissing for our main characters who, almost all the time in every single book they get together and like a fairy tale, the story is freezing the idea of haply ever after. Paige, Cass and Tom are going to drink something on the night of the Prom, showing this way that Cass wasn’t the kind of the freak the whole new school knew her as and she was his friend when nobody was. Less love story and more self developing because Cass is learning how to be human again and get out of her habit of talking to ghosts about the latest gossips around the campus.


Another character like her from a basic but with a unique idea young adult novel, Madison from Madison Avery Series where there’s no love story and everything is focused on the action and the fact Madison is half death, half human. It’s easy to read and it’s a very interesting story. Also Cassie from The secret circle which it's more relatable to me than any other female character. 

30.09.2017

1O THINGS TO DO BEFORE COLLEGE


Three months ago i wrote my 10 THINGS TO DO BEFORE COLLEGE where i mentioned a few things i wanted to do in this amount of time i had in that moment before and after the exams. I'm a list fan and i can't finish anything without an actual list with stuff to do so i can keep myself organised and focused on what i have to do instead of doing ten things on the same time and never finish because of my easy to distract nature. This list is the first one i finished for a long time and i actually did every single thing on it. 

As much i can remember, that old post was at first about my idea of "time capsule" to write a letter to my 28 years olf self and as a reminder of this summer when i turned from a Senior in HighSchool  into a Freshman in College and i wanted to capture it somehow so i made the list with the ocassion of the timing and the letter. 

1. Study for my exams and 2. Pass all my exams with decent grades

I'm a very, but VERY lazy person and i had this problem with chimistry because there was no way for me to understand the math in it, but i studyed the theory (which i should've done for the first semester, but as i mentioned above, i'm very lazy and i had this idea on my head that i wasn't going to make it by myself because it seemed hard to remember by logic) and i managed to pass with that decent grade i was talking about a month before the exams.

I could've been better but i'm a lazy ass and i hope the fact that i will be studying something i've been googling for so many years terms and any profesional advices in this field will keep me interested in studying and out of my confort zone. 

3.Visit Sibiu and 4.Being accepted at my dream college

When i was 12 years old i was picturing myself as a Senior on the University Lucian Blaga from Sibiu and before the exams i was thinking about it and i was wondering what if i was going to study there to make that "dream" come true? 

I had this idea of studying there for the first month before and after the exams and somehow, in July i finally went to Sibiu to submit my file so i can go to college there and i got accepted but i didn't come back to confirm my spot so i lost it by choice. About the dream college, i figured it wasn't really a exact college i wanted to learn. At first i was so sure Lucian Blaga was my dream college and the reasons i didn't come back to confirm my spot were many. My parents had there reasons and i got mine. 

When i went to Sibiu i was so happy about the experience and i felt so lucky to be there on their college hallways and i was so close of being a future student there that i wasn't expecting what was going to happen next in my student life. I get my file, a nice lady get my name in their computer, i signed something and that was it. After that when i was waiting for my train i went to eat to Frieda and when i was eating my pizza and i start to wonder if it was the right thing to do, to stay there for the next three years or to find another way? 

To be honest, i was mostly concerned about where was Tribunei Street because i wanted so bad to see Mă gândesc la ea non-stop for real. Call me silly for not being focused on the right thing in that moment, i won't blame you. I'm very rushed all the time and i'm acting like there is no other time for something and i don't know if i will have the ocassion, but there are also moments i'm missing because of my rush, easily distracted nature and my doubts.

5. Relax

I had plenty of relxing moments on the beach when i was to Mangalia where i had a lot of unique experiences i'm planing to write about soon (if i don't get too distracted with some other projects) 

Ignoring my sea-side-escape, i'm not a busy person so this summer i mostly waste my time doing nothing, watching TV which i still do watching The Simpsons and some other shows on Tv instead of doing all the Blogging/ Editing my novel. But i'm doing my best and i really want to write more posts this month before NaNoWriMo season. 

6. Mountain trip

When i wrote the list i was so sure i was going to mountains in September and the sea trip was as unexpected as the cancelling the mountain trip. 

I crossed this line when i went to Sibiu because you have to cross some mountains in your way there and i saw those and i admired them. It was 6 in the morning when i was like one of those characters from cartoons with my face pasted to the train window, staring at the mountains like i've never seen something like this before. It was beautiful and definitly worth it, but oh, my Lord, the 12 hours spend in train were the worst.

7. Enjoy this summer

Seeing it as the summer when i become a college student, i really enjoyed it. By being lazy after a month of stress to go get the required papers for College.

I got the chance to do new things, to do my stuff and to be lazy. But i also learned how to enjoy myself as a person, to not have higher expectations and because i worked constantly on my novel. When i said i wanted to be a writer i didn't know how painful is to edit your draft, but now i know how to handle the whole editing process i know it will take a while when my novel will be ready for the print. 

8. Try new food

I'm not the kind of person who love food, like, for real! I actualy don't like to eat only if it's something i like or when i'm hungry. I added this line on my list because i'm very pretentious when it comes to food (and books, movies, TV series, people...) so i was thinking i should get out of my pretentious bubble of favorite food and i ate something new. I also tried a few kind of pizza i never tryed before and some soup. I'm not a soup lover and i have when i see something green floating on my soup i want to push the bowl and never see it again.

Those soups were simple and with no other intruder vegetable in them and i liked them. I also tryed hamsi (European anchovy) with lemon and some sticks i still have no idea what were made of but they were called Mexiros if i remember well. We said "With no spicey souce" and the guy on salls told to the other guy who was making them to give us Mexiros with Finetti and Strawberry preserved and you can imagine my face i made when i head. I was so happy that i get to eat finetti.  

9. Save money

Turns out i'm a really good money saver! Maybe because i'm not a normal teenager who enjoy going to festivals and having fun in summer. As you've seen, i'm more like the kind that you'll find sitting on the chair, reading on the front porch listening Willie Nelson instead of going to parties or having fun like any other teenager i know.

Of course, there is no front porch when you're in city, but now you know my ultimate dream which might not sound as good as it does for me but hey, we are all different here and i bet your idea of fun is really cool!

10. Spend time with my family and friends

I've spend a LOT of time with my family and friends this summer and i'm so glad i did. When i start laughing and making jokes with my father was one of the moment i started to ask myself "who are these people?" and i noticed how cool my parents can be most of the time.

When i get to talk more with them and i start acting less like a grumpy and isolated person, i get to know them better and i'm glad i did, we get to understand each other a little bit.