29.03.2016

Sezonul ploios



În ultimul timp, nu a fost o vreme chiar atât de drăguță, în sensul că a plouat incredibil de mult și fără rost. Când vedeam că nu era absolută nevoie să mergi pe stradă cu umbrelă și că eram singura care chiar folosea umbrela atunci când chiar nu era cazul și mergea prin ploaie atunci când chiar aveam nevoie de un mic adăpost împotriva ploii, nu m-am simțit prea grozav. 

Odată cu începerea acestui mic sezon ploios, mi-am format un obicei serios și complet involuntar de-a cânta un cântec, iar versurile acestuia îmi dau o stare de melancolie ciudată, care apare în comuniune cu sunetul ploii. Acum, când soarele a răsărit dintre nori, iar vremea s-a îndreptat, și cântecul a încetat, cel puțin până când nu se înnorează și mă trezesc șoptind ”Say that you love me/ even if it's not true...” înainte să îmi dau seama. Nu e tocmai ceva ce poți cânta în public, pentru că ieșit din context poate fi puțin aiurea pentru cei din jur. 

Rainy Season, cântat de Hunter Hayes, este singura voce care îmi trece prin cap atunci când se strică vremea, indiferent dacă este vorba de primele picături de ploaie sau doar de un cer înnorat. E ca un fel de cântec de leagăn care te liniștește atunci când te simți singur sau izolat de societate. Când se instalează anxietatea, am în minte câte un cântec complet întâmplător, indiferent de situație, pe când, piesa lui Hunter Hayes nu face decât să îmi rămână în cap în momentele de scuturarea a norilor. Ca un fel de imn al naturii triste sau ceva asemănător. 

Este puțin ciudat atunci când nu ai avut niciodată prieten, să cânți cu voce tare: ”Say that you love me...” sau ”Drop after drop/ we are destroying this house/And each other.../ please make it stop” , arătând mai mult ca un fel de bocet pentru un lucru pe care nu l-ai simțit niciodată. Toată lumea are un ciudat sentiment de tristețe atunci când plouă afară, dar vremea aceea trebuie să apară într-un fel sau altul, pentru că natura are nevoie de ea, la fel cum și sufletele noastre au nevoie de un cântec trist și lacrimi pentru a repara o inimă frântă. Un cântec al naturii, care ne face pe toți să ne adăpostim, ferindu-ne într-un mod simbolic de durere și dezamăgire.

În sine, cântecul nu are prea mare legătură cu ploaia, este mai mult o mică baladă destinată unei persoane care a iubit, chiar dacă acest sentiment nu a fost reciproc, iar iubirea aceea nu a funcționat, motiv pentru care s-a instalat furtuna dintre cei doi, furtuna care, este ,,doar sezonul ploios”, sufletul care tânjește după iubire a trecut prin atât de multe furtuni încât a ajuns să le vadă precum niște mici ploi, la care nici nu ai nevoie de umbrelă, pentru că nu sunt chiar atât de puternice încât să te facă să prinzi o răceală. Oamenii au tendința de a-și dori ceea ce nu vor avea niciodată, iar asta nu reprezintă decât o latură a egoismului. Dacă încercarea de ați găsi fericirea este egoism, atunci rasa umană se comportă foarte natural, căutând cu disperarea ceva ce se va lovi de noi oricum într-o zi, atunci când ne așteptăm mai puțin. 

Sezonul ploios, atunci când plouă deja de zile întregi și pare că nu se va mai opri, ne putem gândi la lucrurile care ne oferă bucuria gratuită și să încercăm să reflectăm asupra momentelor în care ne-am avântat în căutarea fericirii și nu am descoperit decât o mare groapă de durere, plină de noroi și de râme. Sunt persoane care ne atrag și oameni pe care nu îi suportăm, în consecință, nu ne petrecem vremea cu ei. Dar dacă întâlnim oameni care ne fac să zâmbim cu ușurință, fără să ne frângă inimile sau să ne adâncească și mai mult durerea care, încă mai există ascunsă în inimile noastre chiar dacă zâmbim destul de des? 

O seară ploioasă este strict pentru filme și seriale urmărite singur, pentru ați pune ordine în gânduri, sau cu familia, pentru a te putea bucura de film împreună cu cineva, sau pentru citit o carte sau poate chiar pentru a picta imaginea pe care o vezi pe fereastră. 

Sursă imagine: Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

AMP gtag demo

Make it so.