30.09.2015

Orice, dar nu căștile

septembrie 30, 2015 0

Ne iubim căștile, sunt foarte importante, mai ales dacă nu ai chef de nimic sau vrei doar să scapi de anumite persoane, sau doar vrei să asculți un cântec anume. Cea mai tiranică pedeapsă este să te iei de căștile unei persoane. Și totuși, acele mici bucăți de burețel și tot restul de înveliș care leagă niște fire conectate la telefoanele noastre nu sunt bune, Adică, ne fac să ne simțim bine că putem asculta muzică doar pentru noi și nu stresăm pe nimeni cu muzica noastră. Ne puteți lua orice, dar nu căștile. 

Ce vreau să spun de fapt e că, dacă folosim prea mult căștile ajungem cumva la otită, iar dacă nu se tratează, acesta afectează timpanul, și nimeni nu ar vrea să fie fudul de o ureche pe la douăzeci de ani. Cunosc o mulțime de copii care folosesc căști extrem de des, dar nu i-am auzit plângându-se de probleme sau ceva ( aici fiind chestie și de orgoliu, să nu știe nimeni ce e în neregulă cu tine ). Nu vă zic toate astea pentru că sunt nebună și am ceva împotriva căștilor, nici vorbă. Am și eu căști, le folosesc, mai des sau mai rar ( încerc să le folosesc mai rar ). Când am intrat în clasa a nouă îmi cumpăram câte o pereche de căști pe lună, pentru că le foloseam în fiecare zi, asta nu a făcut decât să îmi inducă o stare de anxietate foarte nașpa și stări de nesiguranță. Acum abia dacă le mai folosesc, uneori, dacă îmi iau căștile la școală, le țin în buzunarul blugilor, fără să le folosesc, uneori mă întreb de ce mă mai care cu ele, dar nu prea pot răspunde la asta. 

Benzile desenate americane

septembrie 30, 2015 0

Am crescut cu Spiderman, Batman, WonderWoman, CatWoman, IronMan, SuperMan și toți ceilalți super eroi care mai există, iar zilele trecute să citesc câteva comics-uri. Dacă nu voiam să citesc variante de benzi desenate iZombie nu m-ar fi interesat acest subiect. Nu mi-a plăcut banda desenată izombie, iar când am aflat că e de la DC mi-am spus e clar

A fost la tv o emisiune despre benzile desenate, Marvel și Dc și cumva am reușit să fac o comparație între ele. Marvel e cel mai fain. Mi se pare că este mult mai priceput la așa ceva și chiar își merită faima,  Încă de când eram mică, nu mi-au plăcut absolut deloc BatMan sau Superman, mă uitam la desene și așa mai departe, dar nu eram cine știe ce mare fană înnebunită după ei. Spiderman a fost singurul super erou care chiar m-a atras și mi-a captat atenția, nu știu de ce pentru că sincer și acum îmi place, chiar dacă Andrew Garfield a preluat masca uimitorului om păianjen după atâta timp. Păcat că sunt doar două filme, dar ne descurcăm și cu atât, mai ales că s-au făcut atâtea producții cu omul păianjen, fiind în total cam cinci filme ( tot cu cele în care joacă Toby McGuire ) 

Citeam benzi desenate cu Witch, Winx, My Little Pony și Barbie undeva prin clasa a treia, iar dacă a fost vreodată în țara asta pus la vânzare vreun volum al vreunei benzi desenate cu SpiderMan, cu siguranță eram mult prea mică că știu de așa ceva, dar acum chiar mi-ar părea rău să știu că este posibil să fac rost de una și să nu o pot procura.  

Mâncare pentru pretențioși

septembrie 30, 2015 0

Nu sunt cine știe ce persoană mâncăcioasă, mai ales că am foarte puține mâncăruri preferate, iar dacă văd sarmale, pilaf sau supă încep să îmi simt că nu mă mai ține stomacul. Poate e vorba de papilele gustative, ce fel de mâncare suportă și ce nu, dar totuși, pare ceva mai mult de atât, dar nu pot fi sigură. 

Hamburger-ii sunt buni, la fel și pizza, dar mi se face rău de la ele dacă mănânc prea mult și nu e pentru că nu le suport gustul cum e în cazul sarmalelor. Dacă ai stomac mic e mai greu să mănânci prea mult, oricât ți-ar plăcea felul respectiv, însă, consider că o dietă echilibrată, care constă în tot ce îți place să mănânci chiar ar putea la sănătate și la evitarea înfometării. Nu zic acum că ar trebui să ne îndopăm toți cu jeleuri, cips-uri și ciocolată, dar sunt bune și alea când ai chef de așa ceva. Avem fructele noastre preferate, cerealele preferate, mâncarea preferată. Am auzit că tacos-urile sunt bune, dar nu am mâncat niciodată și nu cred că aș fi în stare nici măcar să gust. Dacă nu îmi place cum arată mâncarea nu pot să mănânc, nu îndrăznesc nici măcar să gust, dar să mai și mănânc. Am văzut într-un interviu, că nu-știu-ce-vedetă își face un shake de fructe în fiecare dimineață, iar chestia asta chiar mi-a dat o idee. Sănătos și practic, sau să mâncăm iaurturi sau cât mai multe chestii sănătoase care să nu fie scârboase și să nu ne facă să vomităm. 

Principala problemă a Wattpad-ului

septembrie 30, 2015 0

Dacă folosiți site-ul, nu mă îndoiesc că știți la ce mă refer. Îmi place să citesc chestii pe acolo, unele mai bune, altele mai nașpa. Ce nu înțeleg eu de fapt, de ce ăștia care abia au habar de gramatică au mult mai multe aprecieri decât cei care chiar știu ce fac? Adică, am citit o grămadă de cărți ca lumea și sincer sunt o mulțime de persoane care merită apreciate, nu poveștile pentru adulți sau celelalte tâmpenii care mai apar pe acolo. Înafară de astea mai sunt fanfic-urile, care sincer sunt prea multe. Înnebunești dacă încerci să cauți ceva de citit mai ales că trebuie să dai peste o grămadă de fanficuri despre 1D sau mai știu eu ce, culmea e că nici măcar nu suntem toți fanii lor. 

Ar mai fi cartea cu Ramona, frate, nu e cine știe ce. La început eram foarte încântată că au publicat și la noi o carte de pe wattpad, era ceva destul de interesant și mă bucuram pentru autor, chiar dacă știam în mare despre ce e vorba în carte ( îți poți da seama chiar după titlu de fapt ). Cunosc câteva persoane care au citit-o de plictiseală și nu li s-a părut cine știe ce. Poate chiar asta e și problema, că lumea se înghesuie la o tâmpenie care nu merită pic de atenție. 

29.09.2015

Granița dintre curiozitate și obsesie

septembrie 29, 2015 0

Doar ce m-am gândit la un subiect oarecum destul de ok, și anume, obsesia. Toți suntem obsedați de câte ceva, poate chiar în cazul unei fangirl, despre care am tot vorbit pe aici. Atunci când începi să te uiți de curiozitate la un serial iar apoi devenim fanii seriei sau ceva de genul ăsta, sau când asculți un cântec și apoi brusc devii cel mai mare fan al formației respective.

Limita între curiozitate și obsesie este foarte mică. Marii cercetători au pornit de la o mică ipoteză, apoi ajunge cumva să dezvolte subiectul, devenind din ce în ce mai atras de descoperirea sa. Sau un fotograf care trebuie să fotografieze cine știe ce specie nouă de condor, e în stare să se cațere și în cei mai înalți copaci din lume pentru a prinde un cadru clar cu acel condor. 

Curiozitatea este acel sentiment care te face să te avânți în chestii noi, pe când obsesia este cea care te face dependent de ele, trebuie să găsim cumva o cale de mijloc dintre cele două, doar pentru a nu mării mai mult decât e nevoie rata mortalițății, nu că ar însemna ceva pentru că am fi doar unul printre mulți alții, dar înțelegeți ce vreau să spun.

Excursiile la munte

septembrie 29, 2015 0

Ador muntele, m-aș putea muta în locul ăla dacă aș putea, dar nu pot. Când mă apucă pandaliile cu muntele mă trezesc mereu că scriu pe twitter chestii de gen: ,,Dacă aș avea un permis de conducere, o mașină și o hartă aș fi deja departe de aici” . Iubesc muntele, excursiile, hărțile și chiar aș pleca la cea mai mică ocazie. Am instagramul, tumblr-ul și twitter-ul pline de poze cu pădure, munți, expediții și chestii de gen și încep să îmi doresc să îmi primesc vara înapoi, sau să fiu mai mare ca să pot să fac un tur al României sau ceva, cât de tare ar fii? Vă răspund eu la asta, ar fi absolut minunat, plus că aș fi cel mai fericit om de pe pământ. 

În generală, dar și acum colegii mei o întreabă pe dirigintă în continuu când mergem în excursie. Aș fi foarte încântată dacă am putea organiza o excursie, dar suntem în ultimii ani, care sunt mai grei și e nevoie de concentrare și așa mai departe. Înțeleg că deja oamenii au deja pretenții mult mai mari de la noi și se așteaptă să învățăm pe rupte pentru simulări, dar o mică excursie acolo de încurajare, poate înainte de vacanța de iarnă sau într-unul din weekend-urile astea de până atunci chiar ar fi drăguț, adică, în fapt și de drept toți iubim până la urmă excursiile, nu? 

Idolii moderni

septembrie 29, 2015 0

Industria de film a evoluat foarte mult, în ultimii zeci de ani, sau cam așa, au apărut o mulțime de producții cinematografice și o mulțime de piese muzicale odată cu ele, fie pentru coloana sonoră sau doar pentru divertisment. 

În ziua de azi, sunt o grămadă de filme și seriale pe care le urmărim cu sufletul la gură de fiecare dată când apar. Uneori le așteptăm, sau dăm de ele online fără să vrem și sfârșim prin a da de ele, dar nu e ca și cum nu ne-ar plăcea. În categoria asta se pun și cântăreții, sau formațiile, dar din formații sunt mult mai apreciați soliștii decât ceilalți membri.

Idolii moderni sunt actorii din seriale/filme și soliștii din formațiile noastre preferate. Avem postere cu ei prin toată camera ( sau nu, în cazul în care nu avem voie să lipim absolut nimic pe pereți) sau doar pe ușă, avem toate melodiile lor în telefoane și am văzut toate producțiile cu actorii noștri preferați, unii dintre noi ( cu talent la desen ) îi mai și desenăm, alții facem fanficuri și multe alte chestii specifice unui fan. Într-un fel ajungem să ținem mai mult la ei decât la oamenii din jurul nostru, dar asta pentru că, într-un fel, oarecum, ei au fost lângă noi atunci când aveam nevoie. Dacă vrem să plângem luăm o carte sau ne uităm la film și uităm complet de sentimentele adunate în noi care încearcă să ne facem să vărsăm lacrimi. Muzica, pe de altă parte este puțin mai deep, dar și ea e tot pe acolo. Am ajuns cumva să depindem de toți acești oameni, dar nu e ca și cum ne-ar deranja sau păsa în vreun fel. 

Literatura britanică

septembrie 29, 2015 0

În weekend, am reușit cumva să pun mâna pe exemplarul meu de la Adevărul cu Jane Eyre- nume pe care încă nu îl pot pronunța fără să greșesc. Abia am reușit să pronunț cum trebuie numele surorilor Bronte dar numele romanului. Voiam de mult să citesc cartea și într-un fel mă bucur că m-am decis într-un final să o scot din bibliotecă. Am făcut greșeala să văd filmul înainte, dar chiar și așa vreau să văd stilul abordat de Charlotte Bronte pentru a crea această capodoperă literară. 

M-am întâlnit pentru prima dată cu acest gen literar încă din școala generală, unde aveam pe lista de lecturi Marile Speranțe. Am citit-o pentru că părea interesantă și am avut o surpriză plăcută, mi-a plăcut foarte mult. De atunci am mai citit Shakespear și La răscruce de vânturi, scrisă deasemenea de Emily Bronte. 

Consider că literatura britanică este plină de magia acelor vremuri trecute și este un mijloc bun pentru noi de-a ne teleporta înapoi în istorie, într-o perioadă frumoasă, dar plină de cruzime și nesiguranță, datorându-se traiului simplu. Pline de mister și speranță, dar și un fir epic incredibil de complex și sincer, foarte ușor de citit, literatura britanică este unul dintre cele mai unice stiluri literare apărute până acum. 

28.09.2015

Vreme nașpa

septembrie 28, 2015 0

Azi a fost vestita aia lună însângerată, pe care sincer chiar voiam să o văd, dar cumva vremea a fost împotriva mea gândindu-se să facă norii să se înșire pe cerul nostru românesc. Mă îndoiesc că ar fi fost prea ok în alte orașe. Am văzut pe twitter că nici în America nu a fost cine știe ce, unii au încercat să o fotografieze, dar nu au reușit să scoată cine știe ce imagine, majoritatea fiind mai mult cu un punct roșu pe un fundal negru ( nu că eu aș fi făcut cine știe ce operă fotografică ). 

Vremea, în ultimul timp a fost incredibil de schimbătoare, după cum probabil ați observat și voi. Vineri a fost așa de cald, stăteam toți în tricou, iar azi s-a pus o ploaie d'aia complet nepotrivită și plină de ură, ca să spun așa. Adică, a mai plouat și în weekend, dar sincer, m-am învățat cu vremea asta de vară la sfârșitul lunii septembrie și acum chiar îmi pare rău că s-a schimbat vremea chiar în halul ăsta. Îmi place ploaia, într-un fel, dar nu mă așteptam să vină chiar așa. În orice caz, vremea asta complet aiurea se datorează unor dereglări meteorologice, fiind un efect secundar al poluării și așa mai departe. 

Îmi e frică să mă gândesc cum va fi iarna asta, pentru că nu sunt pregătită pentru alt strat de zăpadă care să îmi vină până la genunchi, cum era acum câțiva ani. Să sperăm că ploile vor înceta și că se va mai stabiliza cât de cât vremea, pentru că nu e bine pentru noi și pentru sănătatea noastră să tot trecem de la umblat cu tricou la geacă și zece mii de chestii groase pentru a ne ține de cald și apoi iar tricou, știu că sună foarte a bunica, dar vorbesc serios. Schimbarea asta bruscă de temperatură ne va afecta mecanismul ăla de adaptare la vreme și după ne mirăm de ce răcim. 

Viitorul așa cum mi-l imaginez eu

septembrie 28, 2015 0

Viitorul este un șir lung ( sau mai puțin lung ) de acțiuni care urmează să se întâmple. Când ne gândim ce ne facem după bac, fiind prea târziu să ne decidem ce vrem să facem cupă ce punem mâna pe diploma aia. Cei mai mulți urmează o carieră în avocatură sau medicină, doar pentru că nu au fost inspirați să se intereseze de o facultate mai pe gustul lor. Cei de la economie se plâng că dau teste și că nu știu nimic. Putem alege să ne urmăm propriul drum în viață, să nu fim ca acești oameni. Putem să facem tot ceea ce vrem fără să ne fie frică de consecințe. 

Sunt atât de multe voci în jurul meu care se plâng că președintele nu își face treaba, sau că refugiații urăsc oamenii de rasă ariană, ceea ce este înfricoșător și nici măcar nu e Halloween-ul. În orice caz, dacă voi ajunge să mă tem pentru viața mea în țara asta atunci peste zece ani, atunci e nasol. Cred că toți vom pleca din țara asta dacă vin oameni de altă religie și naționalitate ( mai ales că vin cu sutele, cel puțin) și ar putea fi vorba de o invazie. 

După ce mi-au intrat în cap toate aceste informații, care mai de care mai înspăimântătoare, am început să mă gândesc la toate cărțile distopice pe care le-am citit, cum ar fi Divergent, Insurgent, Jocurile foamei, Starters... dacă lumea pe care o știm noi astăzi va ajunge în halul ăsta atunci va fi clar că oamenii ăștia de la conducere nu sunt buni de nimic, și aici mă refer fix la România pentru că alte orașe s-ar descurca mult mai bine decât noi în cazul unei astfel de sorți. Când eram mică mă gândeam că atunci când voi fi adult voi zbura cu mașini zburătoare și voi purta haine metalice foarte șic, dar acum îmi e clar că nu va fi deloc așa, știința mai are ani buni până să inventeze astfel de lucruri și până să facă hainele metalice să fie confortabile și să arate drăguț. 

27.09.2015

Noțiunea de tocilar

septembrie 27, 2015 0

Acum aproape o săptămână, a trebuit să îi arătăm doamnei de mate ce am lucrat în vacanța de vară. Am reușit cumva să fac 89 de variante de bac, fără să stau toată vata închisă în casă sau ceva și cumva chiar am avut o vară plină, chiar și cu temă mare la mate. Ei bine, colegii mei m-au întrebat câte variante de bac am făcut și le-am răspuns, ei au zis că am stat închisă în casă toată vara, super, nu am ce spune, m-am simțit aiurea. Dacă cineva lucrează mai mult, vrea să învețe și ia o notă maximă la vreun test, atunci toată lumea spune că nu avem ce face acasă. Îmi amintesc în generală, aveam o colegă cu note mari, iar băieții spuneau că nu are o viață socială, iar asta nu e deloc drăguț.

Cu notele mari e mai diferit acum, pentru că mulți au tehnici impecabile de copiat și au devenit cumva experți în chestia asta. Ăstora nu îți permiți să le spui că nu au viață socială sau toate celelalte chestii pe care le mai spun ofticații. Dacă ești printre copii șmecheri, atunci nu îndrăznește nimeni să spună nimic, iar dacă ești în cealaltă categorie atunci toată lumea își permite să spună verzi și uscate. 

Un tocilar, este o persoană care tocește, își învață lecțiile pe dinafară și după nu mai știe nimic ( sau nu tot, cel puțin). Totuși, dacă suntem tocilari care e problema lor? Și nouă ne e lene și nu învățăm tot timpul, dar noi ăștia care citim avem capacitatea să citim doar odată lecția la materia la care ne ascultă sau dăm test și să știm mare parte din ea. Preferăm să fim corecți! Nu am copiat niciodată prea mult la teste, în generală aveam o tehnică absolut genială și încă mai am, dar acum sunt prea egoistă să împart cu fata care îmi e colegă de bancă, deși ea ar trebui să îmi dea mie, dar nu se va întâmpla asta. Copiatul la teste merge decât într-un singur sens, dacă cel de lângă tine știe ceva ce poți fura de la el e perfect, dar dacă el nu știe nimic și se bazează pe tine atunci e nasol. 

Ce încerc să spun de fapt, este că nu ești tocilar dacă se întâmplă să ai memorie bună, reușind astfel să primim note de trecere la teste și la ascultări, fără să fi învățat sau ceva. Oamenii ne judecă, fără să se gândească măcar că nu putem fi atât de șmecheri ca ei, sau că notele noastre sunt uneori și chestii de noroc, sau când răspundem la oră atunci când nimeni nu știe nu înseamnă că ne dăm mari sau ceva, înseamnă doar că am dat cândva, odată, de demult de informația aia și ne-am trezit că știm să răspundem, nu e mare lucru. 

Rolul scriitorilor în societate

septembrie 27, 2015 0
    Doar ce am terminat de scris un text text argumentativ cu tema titlului acestei postări și chiar am fost surprinsă de temele care se dau la bac la profilul uman, care în mare măsură sunt identice cu temele despre care scriu pe aici.   
                                                                                      Revenind, mi-a fost puțin lene la început să scriu textul argumentativ pentru că mă gândeam dar de ce să îl mai fac? Îmi e prea lene, nu îmi zice nimic dacă nu îl fac, ultima partea e o minciună pentru că suntem întrebați la fiecare oră de textul ăla argumentativ și nu e deloc o idee bună să te faci că l-ai pierdut, ai uitat de el și alte chestii, oricât de greu ar fi - pentru unii - subiectul de abordat. Mi-am făcut tema din perspectiva unei fangirl, bineînțeles, nici nu se putea altfel. Ba chiar am pomenit și de Cassandra Clare, John Green și K.J.Rowling, numindu-i autorii contemporani care ne-au influențat prin intermediul cărților lor, bine, nu am folosit chiar cuvintele astea, dar era ceva de genul. În orice caz, un scriitor își face treaba și scrie, iar scrierile lui ajung sursă de inspirație pentru noi toți. Din cărți poți învăța o mulțime de lucruri, oricât de prins ai fi de acțiune. Rolul lor în societate este de-a ne dărui lumi fantastice în care să ne regăsim și în care să trăim oricât de mult dorim. Am cărți pe care le-am citit de o grămadă de ori și tot nu mă satur de ele, e ca și cum redescopăr o parte din mine pe care nu am întâlnit-o până acum, pe măsură ce trec prin fiecare paragraf și pagină. 

E.Lockhard, autoarea romanelor Mincinoșii, a Scandaloasei povești a lui Frankie Landou-Banks și a Cum să fii o fată rea afirmă într-un interviu că recititul unei cărți, chiar dacă îi știi deja conținutul, te va ajuta să îți refaci ideea despre acea carte, ceea ce sunt complet de acord pentru că am cărți pe care le-am citit de aproape 5-6 ori și le-aș tot citi numai de drag, pentru că de fiecare dată dau de ceva nou, o replică, un gest, ceva ce nu am băgat de seamă în lecturările precedente. 

26.09.2015

Filmele și cărțile de război

septembrie 26, 2015 0

Războiul este o chestie fascinantă pentru mulți dintre noi. Am ales să abordez acest subiect pentru că simţeam că trebuie să explic ultima postare. Deci...ăăă...ador cărţile şi filmele cu temă de război, chiar şi muzica legată de asta. Există filme cum ar fi Cold Montain, War Horse ( pentru care e şi photoshoot-ul de mai sus ), Hoţul de cărţi şi multe altele, toate fiind inspirate de cărţile, care au acelaşi nume. Cronicile Casterilor: A 16-a lună ar mai fi tot pe tema asta, doar că puţin mai fantastic, dar tot pe acolo. 

Filmele de acest gen arată latura frumoasă a războaielor, care în realitate au fost cumplite şi sângeroase. În mare e aproape acelaşi lucru, dar dacă ne uităm la poze din războiul civil american sau din cele două războaie mondiale sau germania nazistă vom vedea că nu a fost deloc aşa cum sunt ilustrate în filme sau cărţi. Protagoniştii filmelor au un aspect incredibil de perfect, oameni cu trăsături frumoase, nu oamenii simplii din pozele ce ilustrează realitatea. 

Chiar şi aşa, adorăm să vedem drame de război sau să citim o carte despre asta, chiar dacă e o carte de istorie sau o operă de ficţiune, gândită exclusiv de autorul ei. Sleepy Hollow, poveste clasică despre un soldat decapitat care umblă prin oraşul cu acelaşi nume. Serialul conţine o mulţime de momente  şi informaţii istorice, complet fantastice, care ne atrag mai mult în poveste. 

Am tot aberat aici, dar nu despre ce trebuia de fapt, şi anume, cântecul pe care l-am distribuit mai devreme. Ştiu că probabil nici nu v-aţi obosit să ascultaţi sau să vedeţi măcar videoclipul. Ei bine, este vorba despre o fată, care primeşte scrisori de la prietenul ei aflat pe front, dar este atât de supărată, ca să spun aşa încât încearcă să îl îndepărteze complet din viaţa ei. Cântecul acesta e incredibil de deep, chiar dacă e puţin plicticos.  

Filmele de weekend

septembrie 26, 2015 0

S-a zis cu temele mele pentru azi, a început reluarea de la Voce și deja nu mă mai simt în stare să îmi termin treaba, noroc că weekendul ține două zile. Era de așteptat să scriu o postare despre filmele de weekend pentru că doar ce am aflat că în seara asta e Instrumente Mortale: Orașul Oaselor la protv de la ora 22:45, iar mâine seară este Uimitorul Om Păianjen de la 20:30, filme pe care le-am văzut de o grămadă de ori, dar care îmi plac atât de mult încât le-aș vedea în continuu. 

Ador filmele de weekend, iar programe precum ProTv, Antena1, Tvr1, Tvr2 și Paramount nu m-au dezamăgit niciodată. Uneori și pe Național Geografic sau History mai sunt documentare care merită văzute, dar ar trebui să vorbesc doar despre filme. Aș putea spune și Axn-ul și Diva, dar la ei este mai rar, predominând astfel reluările și filme mai puțin agreabile, pe care nu le-ai mai vedea a două oară. Nu înțeleg de ce Protv-ul difuzează filme de +12 ani la oră de filme +15, bine, nu că la cinema  ar fi corecte, dar totuși, continui să sper. Nu că nu s-ar difuza filme ca lumea și în timpul săptămânii, dar în weekend e diferit. 

Temele pentru acasă

septembrie 26, 2015 0

Toți ne-am dat măcar odată ochii peste cap când am auzit de teme, și chiar dacă nu suntem de acord cu ele, să știți că ne ajută. Nimeni nu e de acord să își petreacă ore în șir forțându-și creierul să înțeleagă o formulă matematică, sau de ce nu-știu-ce component chimic se combină cu un alt element chimic și rezultă o chestie cu un nume pe care nici nu îl putem pronunța. ( Zise o fată care dă bacul la chimie ) Am un sentiment că asta ar fi cea mai proastă decizie pe care am luat-o vreodată și totuși, sunt dispusă să risc, sperând că voi lua bacul. 

Revenind la teme, întotdeauna ajung cumva să lucrez mai mult decât clasa, dacă fac varianta de bac greșită, o termin și mă apuc de cea corectă, nu că mi-ar face rău, dar aici e o chestiune de lene. Lenea ne face să ne uităm la o foaie goală cam cinci minute, apoi aruncăm toate hârtiile și caietele într-un colț gândindu-ne Copiez tema în pauză, așa am făcut toți, că de, se mai întâmplă. Nu îmi mai fac tema în clasă, decât în cazuri extreme în care uit să îmi fac tema, dar la română și engleză nu prea ar fi cazul. Temele sunt pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite în clasă, și e un exercițiu bun pentru creier, faptul că preferăm să le facem pierdute și să ne petrecem timpul cu alte chestii este altă treabă.

Când ajung acasă, sunt pornită pe teme și pe lecțiile pe care trebuie să le învăț, chiar dacă nu prea am deloc timp să mă ocup de toate. Îmi plac lucrurile noi, dar unele materii, sincer nu sunt pe placul meu. Detest biologia, și totuși mă chinui să învăț ceva pentru a primi o notă mai mare decât cinci sau șase. Sunt materii la care nici nu trebuie să învăț, îmi plac atât de mult încât le țin minte din clasă, pe când altele îmi mănâncă zilele și mereu mă întreb de ce nu este și la noi ca la americani? Fiecare elev să aleagă materiile care îi plac și să le facă doar pe acela. Continui să visez la chestia asta, deși știu că este doar o utopie, care probabil nu se va întâmpla nici într-un milion de ani. 

25.09.2015

Abundența de aplicații

septembrie 25, 2015 0

Sunt foarte multe aplicații în google play, lucru care ne oferă posibilitatea de a alege. Aplicații de scriere, de poze, de muzică, atât de multe opțiuni și uneori ajungem cumva să ne ocupăm spațiul cu aplicații pe care nu le folosim aproape niciodată. Cred că am trei aplicații diferite de scris și într-un fel sau altul le folosesc pe toate, deși mi-ar plăcea să mă concentrez doar pe una. 

Ați văzut filmul ăla de la Disney? Aplicația? Ideea filmului e destul de interesantă, chiar dacă puțin cam forțată. Sunt genul de persoană care nu poate trăi fără telefon, pentru că am o mulțime de chestii importante acolo, cărți, muzică, poze, instagram, twitter. De facebook m-aș putea lipsi, dar de celelalte cu siguranță nu. Cei mai mulți dintre noi avem programele în telefon, alarme, adrese, notițe, reminder-e, jocuri... Nu ne-am descurca fără toate astea și probabil nu va fi nevoie, pentru că la facultate sau când ne vom angaja vom fi extrem de ocupați și vom avea nevoie de astfel de lucruri în micile noastre mobile, fie dacă este pentru relaxare sau organizare. 

Absența ebook-urilor gratis

septembrie 25, 2015 0

Nu am o tabletă kindle, chiar și așa nu am nevoie de una. Am o grămadă de cărți și reviste în casă, pe telefon nu mai zic că am aproape 30 de cărți, plus cele pe care le citesc pe Wattpad. Cumva, chiar dacă am o grămadă de cărți de citit, tot apelez la cele electronice. Mă enervez de fiecare dată când îmi descarc o carte nouă, pentru că trebuie căutată foarte bine, în măsura în care sunt foarte greu de găsit online. Sunt recunoscătoare celor care copiază cărțile și le publică în mediul online ( mi-aș dori ca asta să nu fie chiar încălcarea drepturilor de autor, dar...) 

Acum ceva timp, știam niște bloguri și site-uri care aveau cărți online și descărcam ca nebuna până când mă trezeam că nu mai am memorie în telefon. Când caut o carte anume e mai greu, pentru că sunt mari șanse ca aceasta să nu existe ca și pdf, și totuși am mare noroc dacă o găsesc. Pe adobe reader ( aplicația din google play ) nu îmi merg foarte bine cărțile în engleză, ceea ce este foarte enervant pentru că te prinde la un moment dat în firul ei narativ și apoi se blochează, minunat. Am încercat să citesc Playlist pentru Nick și Norah și nu mi-a luat mai mult de două pagini până să șterg cartea, pe motiv că se blocase de vreo cinci ori în același loc și nu voiam să mă mai enervez. 

Cărțile sunt scumpe, iar cele electronice ( depinde din locul de unde le iei, în cazul în care vrei să plătești sau nu le găsești gratuite) sunt la fel. Sunt o mulțime de site-uri de pdf-uri numai bune de citit, oricât de greu ar fi de găsit. Dacă s-ar face un site special pentru așa ceva nu ar mai fi o problemă.

Desenatul pe pereți

septembrie 25, 2015 0

Când a început școala, ni s-a dat o clasă nașpa, acum, o profesoară ne-a dat o idee sclipitoare, și anume să înfrumusețăm clasa cât de bine putem, precum un motto scris undeva deasupra tablei, pereți desenați cu tot felul de chestii etc...

Ideea în sine este foarte bună, dar desenatul în sine pe pereții școlii nu este chiar ceva ce ne este permis să facem, dar putem desena pe coli ( sau ceva de genul ăsta ) și putem face un fel de tablouri, Sunt atâtea chestii pe care le putem face pentru a înfrumuseța clasa, și totuși parcă și văd că nu va pune nimeni niciun deget pentru a decora pereții. 

Dacă aș fi putut, până acum aș fi desenat pereții din propria-mi cameră în mii de moduri, dar nu am avut permisiunea să fac asta și ( mda ), sper că vom reuși să facem asta chiar dacă este pe coli. Activitatea asta este incredibil de creativă, am lucra toți împreună și cumva chiar ne-am apropria ca și clasă ( în măsura în care suntem apropriați decât la chiul ). Am mari speranțe că vom reuși cumva să facem acest lucru și mi-ar plăcea să fiu dezamăgită, dar se mai întâmplă. 

24.09.2015

Coada de stol

septembrie 24, 2015 0

Coada de stol este o teorie a mea în ceea ce privește statul în grup. Am încercat să îi explic și colegei de bancă, însă nu prea știu cât a înțeles din explicația mea. Știți că păsările zboară în stol într-o formă de V . Pasărea din mijloc, care vine de obicei în față ghidează grupul, sau ceva de genul ăsta. Pentru mine, noțiunea asta este valabilă și la oameni. La liceele americane este mereu câte un grup de fete populare care umblă câte două sau trei, ei bine, una din ele este mereu în față, dar există și varianta cozii, când v-ul e întors pe dos și sunt două persoane importante în grup, iar tu doar stai singur în spatele lor. 

Nu e foarte drăguț să fi lăsat în urmă, dar se întâmplă. Când pățesc chestia asta mă întorc în clasă sau încerc să ignor situația. Într-un grup ar trebui să existe spiritul de echipă și tot tacâmul, dar nu întotdeauna este așa, de fapt nu e cam niciodată așa. Indiferența face diferența dintre oamenii chiar implicați și cei distrași, e nasol să ai o discuție cu cineva și apoi brusc acel cineva să nu te mai asculte, mai ales dacă se presupune că e din grup și că toată lumea trebuie să asculte pe toată lumea. Când citesc în clasă, pot fi atentă la carte, dar și la ce vorbesc ăștia pe lângă mine. Când sunt cu fetele ascult ce spune fata de lângă mine, dar și ce vorbesc celelalte, nu am pretenția ca toată lumea să aibă atenție distributivă, dar ar fi drăguț dacă ar rămâne toată lumea concentrată pe conversația pe care o poartă și să nu o întrerupă, pentru că într-un fel asta rupe armonia de grup, iar poziționarea cozii de stol e doar primul pas că ( persoana respectivă din coadă ) este cea mai revoltată de ce se petrece în grup.

Discriminarea

septembrie 24, 2015 0
 
DISCRIMINÁRE s.f. Separare, deosebire, discernere. ◊ Discriminare rasială = supunerea cetățenilor de o anumită rasă la tratamente deosebite, la persecuții; discriminație. [< discrimina.

Aseară, când mă întorceam acasă de la liceu, m-am uitat la oameni. A mai observat cineva cât de dubioși sunt unii oameni care urcă în autobuz? Sau frumusețea și urâțenia oamenilor de pe stradă? Ei bine, în drumul meu spre casă, cred că m-am holbat la fiecare persoană pe lângă care treceam, fără să mă gândesc cât de ciudat ar fi. În mod normal, îmi e frică de vagabonzii care stau pe lângă loto, cu o ( sau mai multe ) sticle de alcool lângă ei, sau de vagabondul care stă de o săptămână în stație, și chiar îmi mai e puțin teamă de ei, dar nu despre asta voiam să vorbesc. 

Am văzut o mulțime de oameni în drumul meu spre casă, atât de multă lume, atât de multe probleme. Am văzut copii și familii care zâmbeau ( mai mult sau mai puțin, pentru că am văzut și oameni triști ), băieți grăbiți, grupuri și găști care râdeau și glumeau despre problemele lor și chestii complet neimportante, pe care la vârsta noastră le găsim amuzante, oricât de puerile ar fi, fetele de la aprozar care strângeau să închidă, totul e ca un tipar. Odată cu lăsarea întunericului, lumea devine atât de frumoasă, dar și urâtă. 

În autobuz am văzut o mulțime de copii care ieșeau de la liceu, exact ca mine și erau o mulțime de siluete, de diferite forme. Era o fată puțin mai plinuță, care stătea singură pe un scaun. Discriminarea este o chestie des întâlnită și într-un fel, oarecum discretă. Nimeni nu îți spune în față răutățile pe care le gândește despre tine, spre deosebire de ratații din curtea liceului care strigă după fete în diferite feluri pentru a vedea dacă răspund. Chestia asta nu e deloc ok, dacă noi ne luăm de ei iese cu bătaie, noi ca fete nu îi putem lovi prea tare, iar lor nu le pasă absolut de loc că nu suntem băieți. Am văzut puști care strigau după fete în diferite feluri, iar dacă îi întrebai ce înseamnă acele cuvinte nu știau să răspundă ( e înfricoșător cazul în care știu ). Sunt fete atât de slabe care aproape că dau în anorexie datorită dorinței lor de a fi și mai slabe, din cauza acestui lucru, fetele cu siluetă normală sunt considerate grase. Dacă un tip nu prea stă cu băieții și își petrece timpul singur, oamenii îl etichetează automat ca drogat sau-mai-știu-eu-cum. 

Și dacă ai o problemă estetică este același lucru, oamenii comentează, vor să se arate superiori când de fapt nu sunt așa, toți avem probleme, chiar dacă nu știm asta. 

23.09.2015

Fandom-uri infinite

septembrie 23, 2015 0

Am mai scris acum câteva luni un articol despre fangirling și cumva azi am simțit că trebuie să abordez din nou subiectul. Vine luna octombrie, iar unii dintre voi probabil știți la ce mă refer. Începe sezonul 11 din Supernatural, sezonul 3 din Sleepy Hollow, sezonul 2 din iZombie și alte seriale pe care nu le urmăresc, dar sunt sigură că mai apar luna asta. Fangirling-ul valabil la cărți, filme ( și muzică să zicem ), lumea ne credea adesea nebuni când începem să ne zâmbim când vedem o poză cu Benedict Cumberbach sau Tom Hiddleston sau orice alt actor ( sau actriță- în cazul fanboy-ilor ) . 

Acum câteva luni, înainte de terminarea anului școlar anterior și începutul ( calendaristic al ) verii, un tip random din liceu m-a apucat de braț și i-a zis celui de lângă el fata asta e frumoasă, da, păi...oricine ar fi fost  îi mulțumesc pentru compliment. Exact după faza aia, am strigat după el că nu e Major din IZombie, ceea ce mi se pare incredibil de stupid acum. IZombie conține o cantitate imensă de dramă și cumva te fascinează. Mă durea când vedeam că Major e bătut și nu era numai în cazul lui, și la cărți trec prin astfel de sentimente. 

Pentru mine personajele sunt alter-ego-uri ale personalității mele și cumva chiar mă regăsesc în Liv sau în Percy sau în orice alt personaj de care am mai dat vreodată. La izombie am trecut prin sentimente puțin prea profunde pentru mine și toată lumea îmi spunea să mă liniștesc puțin ( că nu e capăt de țară că a fost bătut Major sau că a murit Lowell- aproape am plâns pentru Lowell ) pentru a nu face vreun infarct sau ceva din cauza adrenalinei. S-a terminat sezonul și apoi m-am liniștit, nu am mai avut sentimente atât de amplificate până acum ( deși probabil voi începe iar acum că apare sezonul 2 ) Le-am avertizat deja pe fete de acest nou sezon pentru a nu se speria dacă se trezesc din nou cu mine că mă uit ca un cățel la telefon atunci când citesc spoilere. 

*Scuze pentru spoilere! 

22.09.2015

Ce înseamnă cu adevărat să fi o persoană rea?

septembrie 22, 2015 0

Mai știți când eram mici și ne certam cu puștii de la scară din diferite motive, mai ales dacă refuzam să ne jucăm ce voiau ei? De multe ori auzeam chestii ca: Nu mai vorbesc cu tine? De ce ești rea? Nu mă mai joc cu tine! Nu mai sunt prietena ta! Și totuși poate am spus și noi aceste lucruri măcar odată. În mintea unui copil ești o persoană rea dacă nu vrei să te joci cu el, dar ce înseamnă cu adevărat să fi o persoană rea? Nimeni nu e rău, cum nimeni nu e în totalitate prost. Un singur lucru greșit sau vorbă spusă aiurea pot schimba toată imaginea pe care ai încercat să ți-o faci. Oamenii interpretează și nu sunt niciodată prea aproape de adevăr. 

Răul aduce mereu rău, cum răzbunarea aduce de la sine consecințe negative, dar nu cred că există oameni cu adevărat răi. Copii care fură de la oameni au un motiv pentru care fac chestia asta, probabil au crescut în sărăcie și le-a intrat în cap că furatul e ceva bun. Toți alegem cum vrem să fim  și cumva trebuie să ne rezolvăm singuri problemele și să înțelegem ceva din ele.

În concluzie, nu există oameni răi, există doar variante a ceea ce alegem să fim.

21.09.2015

Încrederea

septembrie 21, 2015 0
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. 
Încep să cred că nu sunt singura persoană care sfârșește, într-un fel sau altul, dezamăgită de acțiunile altei persoane. Încrederea e o chestie care se câștigă în timp, iar dacă cineva face ceva care să îți distrugă încrederea, atunci realizezi că nu cunoști acea persoană atât de mine pe cât crezi. 

Poate avem noi pretenții prea mari sau...nu știu! Sunt sigură că mulți dintre voi ați stabilit un punct de întâlnire cu cineva și ați așteptat acolo o vreme, apoi ați fost sunați că Păi, știi? M-am întâlnit cu nu-știu-cine și sunt nu-știu unde, nu ne vedem mai bine acolo? Da, sunt o mulțime de oameni neserioși și pun pariu că cei mai mulți sunt chiar colegii de clasă ( cu mici excepții pentru că nu în toate clasele cu copii de gen ) . 

Azi am cedat nervos din cauza unei chestii de gen și sincer nu am mai vorbit cu persoana respectivă cam 'juma de zi, apoi am realizat că nu e bine să ignor pe cineva doar pentru că ( mda ) a avut treabă și m-am pus să stau ca handicapata într-o stație aproape o jumătate de oră, dar ce să mai faci dacă ăștia sunt oamenii și probabil nu vom reuși să îi schimbăm.

20.09.2015

Toanele adolescenței

septembrie 20, 2015 0

De fiecare dată când încerc să scriu despre un anumit subiect încerc să mă documentez, dar nu găsesc niciodată nimic și cumva trebuie să scot un text acceptabil din propria mea părerea asupra subiectului și de fiecare dată trebuie să abordez subiectul respectiv în așa fel încât să nu ofensez pe nimeni. 

Adolescenții au toane, adevărat, unii dintre noi chiar avem crize istericale când nu ne convine ceva, iar alții sunt cât se poate de normali. Sunt și eu adolescentă și știu cât de nasoale sunt multe chestii, dar nu mă port ca apucata ( înafara cazului în care e vorba de vreun serial sau vreo carte ) când se întâmplă. 

Sunt o mulțime de tipuri de adolescenți pe care le știți cu siguranță, cum ar fi cei negativiști ( care continuă să spună că nimeni nu îi iubește și că nu merită să vorbească cu nimeni ), cei foarte optimiști ( care mi-se par foarte ok ), cei nonșalanți și că tot am pomenit de ei, cei normali. Normalitatea vine odată cu maturitatea, iar simplul fapt că o fată de șaptișpe ani poate aborda un subiect foarte complicat pentru vârsta ei este un semn clar. 

Toatele sunt doar faze trecătoare, prin care trecem cu toții la un moment dat, dar sincer sunt unele tipuri care chiar mă calcă pe nervi. Să faci dita mai scandalul că un băiat nu te bagă în seamă mi se pare puțin deplasat și amuzant, într-un fel, iar când vorbești prin mesaje cu acea persoană clar nu poți scoate nimic de la ea, dă răspunsuri seci și uneori nesimțite, iar dacă răspunzi prin nesimțire nervii persoanei respective pică pe tine și tot e nasol. Când dau de astfel de persoane nu le mai zis nimic și uneori chiar șterg conversația pentru a nu fi tentată mai târziu să îi scriu. Înțeleg că trece printr-o chestie grea, toți trecem prin d'astea, dar parcă nu anunțăm fiecare persoană care se decide să ne trimită vreun mesaj. 

Cât de mult se pot lăuda unele persoane

septembrie 20, 2015 0

Probabil ați observat și voi plăcere unora de a vorbi întruna despre ei. Ei bine, mulți avem tendința de a ne lăuda cu anumite lucruri pe care le facem, unii mai mult decât alții, dar în orice caz nimănui nu îi plac lăudăroșii. Sunt persoane, care pur și simplu se bagă în seamă atunci când vrei să faci o conversație și pur și simplu se bagă în seamă spunând lucruri despre ele despre care poate nu ne pasă, deși nu spunem nimic. 

Nu știu ce să spun despre aceste persoane, pentru că am și eu  momente în care mă laud în prostie, dar la un moment dat văd că oamenii se plictisesc și schimb subiectul, dar nu continui să trăncănesc despre mine. Doar pentru că ai avut o vară minunată asta nu înseamnă că trebuie să ne stresezi pe noi, pentru că dacă vorbești prea mult despre un anumit lucru oamenii se plictisesc, iar unii dintre ei pot fi geloși datorită poveștilor tale pentru că nu toți am avut posibilitatea de a avea o vară epică.

Poate, când vezi că o persoană începe să povestească chestii care te deranjează ar trebui să încerci să schimbi subiectul cât mai subtil posibil, în acest fel, lauda dispare, iar dacă nu funcționează, eu plec pur și simplu. Am locul meu acolo în școala aia și am unde merge în cazul în care nu am chef să ascult pledoariile altora sau din cine-știe-ce alte motive. 

Popularitatea

septembrie 20, 2015 0
POPULARITÁTE s. f. Calitatea de a fi popular (4); p. ext. faimă, renume. – Din fr. popularité. 

Ce înseamnă cu adevărat să fi popular? Să ai haine de firmă? Să fii fițos și să te porți urât cu cei din jur? Păi dacă e pe așa, sunt o mulțime de astfel de oameni în liceul meu. În regulament scrie fără tricouri/fuste minuscule și chiar acum două zile am văzut o fată cu un kilogram de machiaj pe față și o bluză cu burta la vedere, da, ok! 

În America măcar popularitatea vine odată cu situația materială a fiecăruia ( pentru că la ei școala se plătește ) , dar la noi care e motivul? Toată lumea se poartă ca niște adevărate jigodii, și pe lângă faptul că fetele s-au transformat în pițipoance, băieții s-au prostit odată cu ele. Dacă o fată nu are nici măcar puțin fond de ten pe față sau nu poartă bluze care par intrate la apă sunt automat excluse de pe scara societății lor. 

Dar e ok, pentru că au înțeles greșit ce e aia popularitate. După definiția din dex, trebuie să fi recunoscut pentru a fi popular. Dar o persoană faimoasă nu ar trebui să fie prefăcută. Sunt multe persoane minunate care se ascund în spatele unor măști pentru a evita situațiile jenante. Dacă am învățat ceva din cartea Populară ( cum am devenit) de Maya Van Wagenen, atunci popularitatea nu vine odată cu machiajul, brățările sau atitudinea superioară pe care o adopți în preajma celorlalți, ea constă în comunicare și în modul tău de a fi. 

Nevoia de chestii și lipsa de timp

septembrie 20, 2015 0

Toți avem la un moment dat nevoie de o pereche nouă de pantofi sau de vreun tricou nou ( mai ales cu vremea asta ciudată ) , dar ce facem în cazul în care nu avem timp să mergem să probăm pantofi? Deja a început școala și sincer sunt foarte ocupată încercând să mă mențin pe linia de plutire pentru a nu îmi complica și mai mult ultimul an, mai ales că la mate e nevoie de pregătire asiduă. 

Am nevoie de pantofi noi ( la care nu m-am gândit înainte să înceapă școala ) și weekendul ăsta nu am ieșit absolut deloc din casă din cauza pregătirii pentru testul inițial la mate ( așa e, din nou mate ) . Mama nu poate merge să aleagă ceva în locul meu, iar asta complică puțin lucrurile pentru că trebuie să merg cumva să îmi cumpăr și manuale.  Nu am trecut niciodată prin așa ceva pentru că la mine este prima dată când sunt cu adevărat concentrată pe școală și chiar mă întreb cum aș putea rezolva asta. 

Motivul pentru care unii dintre noi ne petrecem pauzele în clasă

septembrie 20, 2015 0

Pauzele sunt pentru recreere, dar unii dintre noi preferăm să stăm în clasă pentru că afară e prea multă lumea și ar fi oricum destul de ciudat să stăm singuri pe bancă atunci când toată curtea liceului este plină de copii care vorbesc între ei. Numai bobocii mai ies afară și mai stau câteodată singuri pe bancă, până îi observă cineva, dar dacă nu se întâmplă se întorc înapoi în clasă și nu îi mai vezi pe afară decât atunci când încep/termină  programul. 

De ce stăm în clasă de fapt? Pentru că sunt multe persoane pe care nu le cunoaștem ( toată lumea știe pe toată lumea, dar cumva noi nu ) așa că nu vrem să ne băgăm nasul unde ne fierbe oala. În clasă e foarte liniște în pauze, nu te stresează nimeni, te poți uita la filmulețe pe youtube fără să se ia nimeni de tine, poți cânta ca un apucat sau să desenezi pe tablă tot ce îți trece prin cap. 

Uneori nu e nimeni, alte ori sunt doi copii care fac același lucru. În pauze mai vin profesoare să anunțe în ce laborator facem ora și le poți spune celorlalți mai departe, dacă nu e nimeni în clasă e mai nasol că nu apare nimeni apoi la oră ( pentru că nu s-a știut în ce sală ) și atunci automat apar absențele. Principalul motiv pentru care unii dintre noi ne petrecem pauzele în clasă este că nu suntem stresați de absolut nimeni și nu ne simțim nici stânjeniți când se trezește cineva să îți facă cunoștință cu cineva din curtea liceului. 

19.09.2015

Viciul tinerilor din ziua de azi

septembrie 19, 2015 0

Fumatul nu e tocmai o chestie cu care să te mândrești, deși unii dintre noi chiar fac asta. Sunt copii care se apucă de fumat doar pentru a vedea cum e și apoi au surpriza că nu se mai pot lăsa de asta, sau cealaltă categorie, cei care se apucă de fumat doar pentru că așa e moda și trebuie să fie și ei șmecheri.

În clasa mea sunt cam opt fumători, și chiar și așa continuă să ne streseze că nu au bani să își cumpere țigări și ne cer nouă până se decide unul din doi să le dea. Ok, le dai bani, dar nici că îi vezi înapoi. Pe lângă faptul că sunt cheltuite sune semnificative de bani, care se strâng la un moment dat de a lungul timpului mai au și plămânii praf.

Profa de mate le spunea fumătorilor undeva prin clasa a 9-a Dacă fumați și consumați băuturi alcoolice de acum în a doișpea veți mânca nisip și ciment era ceva de genul ăsta, în orice caz, nu îmi mai amintesc cu exactitate ce a spus de fapt, dar în esență cam asta ar fi și are mare dreptate. Nu știu de băuturile alcoolice cât știu de fumat, care este în prezent viciul tinerilor din ziua de azi. Aproape în fiecare clasă există cel puțin 2 fumători, în fiecare liceu cel puțin un grup care se găsește să fumeze în baie, iar la generală sincer nu mă pot pronunța pentru că aici depinde, cei mai mulți apucându-se începând cu primul an de liceu, dar sunt și excepții care au început să fumeze undeva pe la vârsta de opt ani, ceea ce mi se pare complet neadecvat, dar fiecare alege ce vrea să consume.

Fine Society by Diana Florina Cosmin

septembrie 19, 2015 0


Am citit cartea Dianei în iarna aceasta și pot spune că am rămas complet impresionată. Modul ei elegant și unic de a scrie este ca o gură de aer rece pentru iubitorii aerului de munte. După ce am înapoiat cartea bibliotecii, am simțit un gol în suflet, de parcă aș fi dat ceva din mine odată cu tomul. Cartea aceea mi-a schimbat atât de mult perspectiva asupra lucrurilor încât am început să mă concentrez pe propriile mele povești pentru a nu pierde acel sentiment minunat pe care l-am avut. 

După câteva luni am găsit-o din întâmplare pe Diana Florina Cosmin pe twitter, unde am dat și de pagina ei de pe facebook, Fine Society, o pagină lifestyle pentru oameni fini care cuprinde activitățile la care participă ea și câteodată și câteva sfaturi de viață. Urmăresc zilnic pagina Dianei și îi dau întotdeauna câte un like ( la fel și pe twitter ) . Diana Cosmin este o inspirație pentru noi toți și cred că pagina ei de facebook merită urmărită cu drag.

Procesul de alegere a unei facultăți

septembrie 19, 2015 0

Cumva s-a întâmplat minunea și mi-am călcat pe lene pentru documentarea pentru facultăți. Deși îmi este clar de foarte mult timp la ce facultate voi aplica ( dar nu și orașul ) mi s-a spus că trebuie să fac puțină cercetare în ceea ce privește facultatea. Mi-a fost frică că nu voi avea suficient timp sau îmi va fi prea lene pentru a săvârși acest lucru, dar azi s-a întâmplat să fiu suficient de determinată încât să dedic o zi întreagă căutărilor. 

Facultatea este importantă, și chiar singurul mediu de învățare care ne pregătește cu adevărat pentru viață, liceul și generala fiind doar pentru cultura generală. Sincer, nu am nici cea mai vagă idee ce ar trebui să caut pe site-ul facultăților, dar m-am decis să caut informații despre ele, dar și părerile absolvenților. După ce am citit totul despre ei am realizat că nu sunt prea multe chestii pe site, dar chiar și așa facultatea pare destul de impresionantă.

Cei mai mulți dintre noi suntem indeciși în ceea ce privește facultatea pe care vrem să o urmăm. iar dacă nu ne gândim din timp probabil vom aplica pentru vreo facultate cu profil random, apoi vom regreta alegerea făcută imediat ce vom vedea materia. Dacă nu facem de acum ce ne place e imposibil să ne dăm seama pe ultima sută de metrii. 

Remediul pentru chiul

septembrie 19, 2015 0

Pe cine păcălesc eu? Nu există asemenea lucru precum remediul pentru chiul, deoarece noțiunea de chiul a evoluat semnificativ printre liceenii care se plictisesc de cele mai multe ori până la finalul programului școlar. Ultima oră fiind întotdeauna cea mai obositoare, întotdeauna se găsesc doi sau trei elevi să rămână după ce pleacă aproape toată lumea. Absențele nu prea mai contează pentru unii, mai ales dacă au mai puțin de zece. Când lenea e prea mare ca să mai conteze consecințele care vin odată cu plecarea neanunțată de la ore, atunci chiar nu mai este nimic de făcut. 

În clasa mea iese mereu cu scandal pentru că nu vrem să plecăm toți, și dacă ar fi să plecăm toți care ar fi diferența? Sunt profesori care pun absențe oricum, indiferent dacă e clasa plină de elevi sau nu. De ce trebuie să ne complicăm și să plecăm de la școală doar pentru că ne-am plictisit sau că ne e prea lene ca să mai fim atenți? 

Profesorii fac tot ce pot pentru a face materia mai accesibilă pentru noi și nu pleacă din liceu pentru că așa îi taie capul. Nu numai noi vrem să ajungem acasă cât mai repede, și ei au viețile lor, iar dacă e într-adevăr ceva urgent ne dau permisiunea să plecăm.  Totul se poate aranja, iar nesimțirea ar putea strica multe. Dacă pleci de la ultima oră profesorul care ține ora respectivă își face o idee despre tine și sunt foarte sigură că nu vrei să fi cunoscut de toată cancelaria drept chiulangiul clasei. 

17.09.2015

De ce suntem rușinoși?

septembrie 17, 2015 0


Ne schimbăm personalitatea în funcție de persoanele cu care discutăm sau ne petrecem timpul, iar asta variază în funcție de vocabular, atitudine, tonul vocii etc... Vrem să facem impresie bună, vrem ca oamenii să ne placă și cel mai probabil vrem să ne integrăm. Ne pasă atât de mult de ce cred ceilalți despre noi încât ajungem la anxietate și nesiguranță. Nu ne plac anumite lucruri pe care oamenii le fac oricum, fără să le pese de comentariile celor din public.

Rușinea, pe care o cunosc foarte bine, ar trebui înlocuită cu puțin tupeu dozat. E ok să fi îndrăzneț pentru că astfel poți crea momente unice și chiar amuzante. Suntem rușinoși tocmai din această cauză. Nu vrem ca lumea să ne știe drept autorii unei chestii jenante , iar din această cauză ne autoconservăm și alegem să stăm în banca noastră. 

Aici mai intră și momentele jenante când cineva scapă suc pe tine, îar toți din jur pufnesc în râs, chiar dacă nu e vina ta. Sau atunci când aluneci pe scări, iar cei din jur încep să râdă în cor pentru că este atât de amuzant. Orice accident de gen  poate periclita orice fel de reputație pe care vrem să o construim, de aceea ar trebui să învățăm să trecem pe lângă chestiile astea zâmbind. În cazul în care cazi, te ridici frumos și pleci de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, probabil se va răspândi vestea căderii tale prin liceu, dar măcar știi că ai plecat de acolo cu demnitatea intactă. 

Facultatea, așa cum o vedem ( sau nu ) noi

septembrie 17, 2015 0

Mama nu e de acord că mă voi descurca în viață fără ajutorul ei, mai ales că e foarte supărată din cauza hotărârii mele de a învăța în alt oraș. Familia mea a fost relativ împreună mult timp, în sensul că suntem toți în același loc, aproape în cazul în care se întâmplă ceva.

De fiecare dată când discut cu ea despre ce voi face la facultate sau cum mă voi întreține când mă voi angaja, conversația nu ia tocmai o întorsătură prea bună. Am abilitatea de a spune lucrurilor pe față și îi spun exact ce plănuiesc să fac și cum voi gestiona banii, asta fiind problema principală. Orice părinte se întristează când realizează că momentul plecării copilului lor se aproprie, iar ei devin îngrijorați pentru că nu vor ca ei să trăiască acea viață mizerabilă pe care ți-o oferă lipsa banilor.

Este foarte îngrijorată pentru mine că viața mă va schimba nu tocmai în bine, deși sunt prea cuminte. Mi-a spus într-o seară că viața nu e așa cum cred eu, i-am răspuns că poate fi exact așa cum vreau eu să fie. După replica asta s-a arătat incredibil de șceptică și i-am spus că generația noastră nu e absolut deloc cum a fost a lor, dar nici asta nu a mișcat-o într-un fel.

Generația noastră e capabilă de lucruri mărețe, și atâta timp încât putem face tot ce vrem, fără să fim subjurați de diferite partide sau de un președinte care la rândul lui e susținut de vreun partid, toate lanțurile și interzicerile impuse de Ceaușescu sunt doar în mințile celor care au trăit acea perioadă și sunt destul de senini încât să spună mai departe.

Libertatea este singurul lucru care ne mai rămâne, asta și voința, hotărârea de a face ce ne place. Dacă avem toate acestea, nu ne poate învinge nimeni. Gradul șomajului crește de la an la an, lăsând mai puțin loc pentru noi, generația nouă, care poate schimba cu adevărat demersul lucrurilor din țara asta, asta ne fiind adevărata problemă pentru că ne putem angaja și dincolo de granițele României. Acolo sunt o mulțime de oameni care caută români în inteprinderile lor.

Ieșirile de grup

septembrie 17, 2015 0

A mai observat cineva că toate ieșirile în mai mult de două persoane se sfârșesc printr-un mic scandal? Ei bine, eu am tot ieșit ( nu suficient de mult pe cât iese un adolescent în general, dar totuși ) și știu cum se termină totul. La început eu eram cea lăsată de-o parte, mereu coada grupului, dar după un timp am reușit să mă împac cu asta. Dă-țile următoare s-a iscat scandaluri de aceeași temă, dar la alte persoane. Nimeni nu spune absolut nimic, dar durereane acolo.

Ultimele dăți am stat în telefon cu fata în cauză și am încercat să-i explic că nu e vina nimănui că se întâmplă asta, e doar vorba de numărul de persoane. Nu-mi place să ies cu mai mult de o persoană pentru că nu mai vreau să fie niciun scandal. În curtea liceului am veni cam patru persoane într-un grup, două cu două, e ok. Dar prima pereche vorbește de a doua și cealaltă de prima, nici așa nu e bine.

Nu am absolut nicio problemă cu ieșirile în grupuri mari, doar că mie personal nu-mi plac și oricum nu m-aș simți bine cu mai mult de 2-3 persoane în jurul meu când ies pe afară.
În ieșirile de grup trebuie să existe o armonie, să nu se supere nimeni dacă e lăsat în urmă pentru că pur și simplu așa se întâmplă. Dar dacă între membrii acelui grup există armonie nu va fi chiar cazul să fie cineva lăsat în urmă.

Citind în parc

septembrie 17, 2015 0

Cei mai mulți nu mai citesc în ziua de azi, desigur sunt și persoane care pur și simplu așteaptă să apară cărți traduse în română sau le citesc direct în engleză. E frumos în parc, ce-i drept, deși lumea nu prea mai trece pe acolo decât cel mai probabil pentru o plimbare. 

În alte țări, parcurile sunt pline de alergători, cititori, fotografi și multe alte tipuri de oameni. Când merg în parc pozez întotdeauna oamenii care se întâmplă să fie pe acolo și postez imediat fotografiile pe instagram. Ador să stau în parc și de cele mai multe ori aștept în parcul de lângă liceu când colegele mele întârzie sau ceva Anul trecut ba chiar mă așezam pe bancă și  citeam. A fost chiar drăguț până când mi-am văzut colegii și m-am gândit la c e ar putea crede ei despre mine. 

De atunci nu am mai citit în parc decât de pe telefon, dar chiar și așa e bine. Sunt atât de multe variante de lectură încât putem citi cu aproape orice obiect electronic. Și totuși, de ce să citim în parc în loc să stăm frumos acasă pe o canapea confortabilă? Păi, în primul rând e frumos să stai în parc, eu aș da orice să petrec ore în șir în parc, dar din păcate sunt mulți factori care nu îmi permit asta și chiar și așa abia dacă reușesc să mai citesc. 

Unii oameni pot lua cititul în parc drept un gest de sfidare la adresa lor, în sensul că nu putem îndrăzni să facem un lucru chiar așa de nerealizabil pentru ei încât se simt complet dați de o parte. Unora dintre noi le pasă mai mult ce cred ceilalți despre ei decât părerea lor despre propria lor persoană. Chiar dacă am trecut și eu prin asta, am reușit cumva să ignor toate replicile și părerile copiilor care nu mă suportă și oricum e problema lor ce cred despre mine. 

Revenind la subiect, cititul în parc este o activitate recreativă și o variantă puțin mai ok decât cititul la bibliotecă. Am văzut acum un an o fată care citea dintr-o carte foarte groasă undeva într-un parc din oraș și chiar m-a încântat ideea. Anul ăsta nu prea voi mai aștepta colege, dar dacă se va întâmpla asta, cu siguranță mă voi așeza pe o bancă și mă voi pune pe citit, mai ales că aveam în plan să citesc cam 60 de cărți anul ăsta. 

16.09.2015

Stereotipurile

septembrie 16, 2015 0

Stereotipurile, de care probabil ați mai auzit pentru că, într-un fel sau altul toți am crescut cu ele. Sunt mici clișee despre anumite lucruri pe care oamenii nu le înțeleg cu adevărat și preferă să arunce cu idei preconcepute în oameni pentru că ei bine, pentru unii este amuzant.

Mai știți glumele despre blonde pe care le găseam pe net și fugeam toți să le spunem altora pentru a face pe interesanții? Da, păi acelea erau stereotipuri. Blondele și roșcatele nu sunt cu nimic mai speciale decât brunetele. Singura diferență e culoarea părului.

Un alt exemplu de stereotip ar mai fi diferențierea de genuri, femeile trebuie să fie sensibile, liniștite, calme, gospodine și așa mai departe, iar bărbații trebuie să fie întruchiparea forței și toate cele, practic cum era și pe vremuri, dar atunci oamenii erau constrânși de anumite reguli ale societății în care trăiau. Dacă o femeie era îndrăzneață cel mai probabil oamenii începeau să vorbească și să comenteze pe seama ei. Interesant, nu? Ei bine, ideile astea preconcepute nu reprezintă deloc lucrurile cum sunt în realitate, iar ideile complet nefondate nu ar trebui să ajungă subiect de glumă în societate.

Banii nu aduc fericirea

septembrie 16, 2015 0

Nu știu cine a zis prima dată chestia asta, dar presupun că pe vremea aceea avea dreptate. Acum, are parțial dreptate pentru că oamenii înstăriți nu duc lipsă de bunuri materiale sau de prieteni, dar doar pentru atât? Sunt o mulțime de oameni care se atacă unii pe alții doar pentru bani, sau sunt în stare să omoare alte persoane doar pentru a prelua afaceri ( un exemplu cam pueril ar fi povestea lui Tony Stark- da, chiar Iron Man- pentru cei care au văzut filmul) .

Banii nu aduc fericirea, dar aduc chestii și oamenii, care la rândul lor roiesc pe lângă tine doar pentru bunurile materiale. Nu e bine nici să nu ai bani să mergi la vreun concert sau să îți plătești netul, dar totuși știi că ai oameni lângă tine care să te susțină în astfel de momente, fără să vrea ceva în schimb. 

Unii dintre noi suntem atât de disperați să facem rost de bani încât nu reușim să îi cheltuim cu cap atunci când îi obținem, devenind cu toții vrăjiți de iluzia acestor mici bancnote cu valoare monetară, care de fapt nu ne ajută decât să achiziționăm chestii în mod legal și fără ele practic am murii de foame. 

Ce spunem la nervi

septembrie 16, 2015 0

Cred că cei mai mulți dintre noi am fost călcați pe nervi măcar odată, poate chiar de mai multe ori, iar la cât de ușor de aprins suntem, chiar dacă nu e necesar spunem chestii pe care nu ar trebui să le spunem.

Când o persoană te enervează, cel mai bine e să o ignori, pentru că altfel iese un conflict și mai mare, chiar dacă nu ești chiar vinovat. Dar dacă spui ceva, orice ( și se poate întâmpla la nervi ) care să aprindă o scânteie, care nu își are rostul. La nervi putem spune o mulțime de lucruri, dar nimănui nu îi pasă pentru că se presupune că ar trebui să fim foarte calmi și să nu ne implicăm în chestii care nu își au rostul, când până și adulții au momente când ajung la limita maximă de enervare, oricât de neclintiți ar fi.

Unii oameni vor să te enerveze pentru a-ți testa limitele sau doar pentru a te înfuria. Dacă nu le răspunzi cu aceeași monedă nu se va întâmpla nimic care să fie regretat mai târziu. Fără bătaie. Fără conflict. Fără scandal.

Cel mai bine e să pleci de acolo în momentul în care cineva te bate la cap sau începe să te streseze. Sau poți să îi ceri să te lase în pace, dar există și posibilitatea ca acea persoană să profite de chestia asta și să își continue treaba.

În definitiv de ce ne enervăm pe oameni care chiar asta vor? De ce trebuie să le facem jocul și să acționăm așa cum vor ei? Putem să alegem ceea ce facem, iar odată cu alegerea și consecințele ( în cazul în care alegerea respectivă are consecințe ) , putem de asemenea să alegem să evităm orice fel de conflict, care chiar dacă nu este vina ta se poate complica mai mult decât trebuie.

14.09.2015

Tehnologia

septembrie 14, 2015 0

Inițial, voiam să găsesc un titlu ceva mai bun, dar merge și ăsta. Prin tehnologie mă refer la telefoane, tablete, computere și ( mda ) la toate celelalte chestii de acest fel. Oare cât de importantă e pentru noi? Oare am putea trăi o zi fără să ne holbăm la profilul cuiva de facebook sau fără să postăm ceva pe instagram? 
Sper că înțelegeți unde bat. Aproape toată lumea are în casă câte un aparat electronic și poate chiar câte un mobil de persoană, ceea ce nu e în regulă. Am văzut copii care au telefoane încă de mici, pe când noi primim doar atunci când părinții noștri ne consideră suficient de maturi pentru un telefon.
Și până la urmă care e chestia? Telefoanele cu adevărat performante au apărut cu mult înainte ca omuleții ăștia să se fi născut, motiv pentru care nu pot avea copilăria pe care am avut-o noi. 
Ei de ce sunt privilegiați pe când noi suntem uitați? Ok, suntem mari, părinții au pretenții de la noi, suficient de mari încât să se aștepte să ne facem singuri rost de telefon ( sau în cazul unora mașină nouă ) . Toată lumea spune că generația noastră nu se ridică la nivelul așteptărilor oamenilor din societate, și poate unii dintre noi chiar suntem o dezamăgire pentru generațiile trecute, dar mulți dintre noi suntem capabili de lucruri minunate, la care nimeni nu se așteaptă. 
Tehnologia, este un factor foarte important când vorbim de supraviețuirea în societate. Dacă nu ai nu-știu-ce-telefon-foarte-scump nimănui nu îi pasă de tine, mai ales în colectivitate ( exceptând cazul în care este nevoie de tine și toată lumea pretinde că îți este prieten ). 
Sincer, sunt de părere că telefonul îți dezvăluie personalitatea în aceeași măsură ca hainele pe care le porți și într-un fel chiar așa e, dar asta nu înseamnă că nu ești mai prejos de o persoană care are iphone.
Tehnologia ne controlează viața. Ești la distanță de cineva doar cu un click, indiferent dacă vrei să vorbești cu cineva sau să cotrobăi printre postările lui în căutarea vreunei informații care să îți spună dacă îți place sau nu de acea persoană. Unii dintre noi nu putem rezista o zi fără computer sau mobil pentru că practic tot ce ne interesează și ne trebuie se află în ele. 

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci