24.04.2015

Promisiunile deșarte, sau cât de ușor poți dezamăgi o persoană

aprilie 24, 2015 0
Uneori, ni-se fac promisiuni, dar nu sunt duse până la capăt. Nu toți ne ținem promisiunile, dar ar trebui să le luăm în considerare pe cele importante, iar asta doar pentru a nu dezamăgi pe cineva. De exemplu, mamele care le promit copiilor lor că le vor cumpăra noul set Littlest Pet Shop sau noile figurine Transformers , dar sunt mult prea ocupate pentru a face asta, sau poate nu au suficiente venituri pentru a cumpăra acele lucruri, în cazul acesta mamele ar trebui să le explice situația copiilor lor înainte de-a face promisiuni imposibile.

Unii copii, având speranța că vor primi acele lucruri vor continua să le dorească, deoarece le-au fost promise, iar în urma acestui lucru vor ajunge să viseze la ele, chiar dacă nu le vor primi niciodată. 
Prietenii care ne promit că vom închiria o garsonieră împreună când vom merge la facultate, dar cu doar câțiva ani înainte se distanțează și sfârșiți prin  a mergela facultăți diferite. 
Suntem alimentați prin speranțe și vise. O promisiune venită din partea unei persoane la care ținem ne poate face incredibil de fericiți, dar asta nu va dura mult, nu dacă promisiunea nu este îndeplinită. 
Nu ar trebui să ne întristăm doar pentru oamenii din jurul nostru nu sunt în stare să se țină de cuvânt. Trebuie să ne facem propriile promisiuni, deoarece noi suntem singurii în care putem avea încredere cu adevărat. Sunt o mulțime de oameni minunați care ne sunt alături, în care ne putem încrede, care vor face întotdeaua sacrificii pentru binele nostru. 
Tristețea pe care o suferim atunci când realizăm că speranțele noastre au fost mult prea mari, dar nu și promisiunea care ni s-a făcut, uneori acest lucru pe afectează mai mult decât ai vrea. 

22.04.2015

Dincolo de tragedia unui copil care are părinții în străinătate

aprilie 22, 2015 0


Inițial, melodia celor de la Voltaj nu m-a mișcat în niciun fel. Ei bine, când am aflat tema acesteia și principala problemă a românilor care pleacă din țară pentru a munci în străinătate, am devenit brusc interesată de ea. După o documentare mai mult sau mai puțin serioasă, am descoperit că secvențele din videoclip sunt în mare parte dintr-un scurtmetraj.

De îndată ce am văzut Calea Dunării, m-am simțit nespus de vinovată că nu am acordat atenție acestui cântec de la început. Având un mesaj atât de puternic, reușește să te întristeze atunci când ajungi să-l cunoști cu adevărat. Ionuț realizează că părinții lui nu vor venii înapoi în țară pentru a-l vedea, iar simplul fapt că scrisoarea lui adresată lor nu a ajuns la expeditor. El află la școală că Dunărea trece prin Vienna- locul unde lucrează părinții lui - și se decide să urmeze calea Dunării spre a ajunge la ei. Mi s-a rupt rupt inima când l-am văzut pe puști plecând de unul singur, purtat de apele Dunării. Mânat de un impuls de moment, dar și de dorința nestăvilită de a-și vedea părinții, Ionuț ia o decizie importantă, fără a avea în vedere pericolele călătoriei sale.

21.04.2015

Modelingul în perspectiva unui model

aprilie 21, 2015 0
A fi model este mult mai greu decât pare. Vedem o imagine într-o revistă cu o fată care pozează pentru a creea o poveste într-o singură imagine. Multă lume crede că această carieră este doar un mod superficial de promovare al frumuseții, dar cei cu adevărat norocoși să intre în lumea lui vor știi că este vorba de mai mult decât atât.

Diana, este una dintre modelele de la Nobleese Valerie Models și m-am gândit să-i iau un interviu pentru a afla și părerea unei persoane din branșă. 

1. Spune-ne ceva despre tine.

Sunt o persoană sociabilă, câteodată copilăroasă și îmi place să-mi petrec timpul cu prietenii mei. Cred că oricât de mare voi fi eu tot mă voi considera ca fiind un copil, e mult mai bine așa decât să fi serios tot timpul. 

2. Știu că-ți place foarte mult să creezi rochii, ți-ar plăcea să fii și designer pe lângă model?

De fapt, chiar mi-aș dori să-mi deschid un boutique cu haine create de mine. Dar asta va fi probabil pe la sfârșitul carierei mele.

3. Ce părere ai despre agențiile, respectiv emisiunea de modeling din România?

Cred că le ajută pe fetele care s-au decis să urmeze această carieră și sunt un bun prilej pentru acestea de a le ajuta să evolueze.

4. Ai vreun motto în viață?

Da, chiar am un motto. ,,Fă ce-ți place și iubește ceea ce faci''

5. Când ți-ai dorit să fi model ți-ai fi imaginat ca la vârsta asta să fi ajuns deja la o agenție? 

Sincer, m-am așteptat să fiu într-o agenție, dar nu să-mi și placă atât de mult. 

6. Persoana care te inspiră?

Nu este doar o persoană care mă inspiră. Le admir pe Mădălina Ghenea , Emma Dumitrescu și nu numai din lumea modei. 

7. Când mergi la cumpărături, care este primul lucru vrei să-l cumperi? O eșarfă, o bijuterie...

Nu, nu am preferințe când e vorba de cumpărături. Dacă văd un lucru care-mi place atunci în cumpăr.

8. Ții dietă? Dacă da, ce mănânci de obicei ca să o respecți?

Nu țin niciun fel de dietă, în schimb am adoptat un stil de viață sănătos. Fructe, legume, iaurt, lucruri de felul ăsta. Pe lângă faptul că mănânc sănătos încerc să consum și alimente care-mi plac.

9. Mai e ceva ce ai vrea să ne spui?

Am multe lucruri de spun, dar le voi spune doar în esență. Niciodată nu am neglijat școala pentru modeling, iar fetele care vor să practice această meserie trebuie să știe că este destul de grea și oarecum stresantă, dar este tot odată și foarte frumoasă și imprevizibilă.

10. Vreun mesaj pentru aspirante? 

Mesajul meu pentru ele este să își urmeze visul și dacă vor să fie modele, ar trebui să se bazeze pe acest lucru.

Diana, îți mulțumesc  pentru acest minunat interviu. 

Așadar, cu ajutorul minunatei mele colege, am reușit să creionez imaginea de ansamblu a ceea ce înseamnă de fapt o carieră în modeling. 

19.04.2015

Mesajul din ,,Ultimul Cântec”

aprilie 19, 2015 0
,,Viaţa, se gândi el, seamăna mult cu un cântec. La început e misterul, la sfârşit e confirmarea, dar la mijloc stã întreaga emoţie care face sã merite totul." -Ultimul Cântec de Nicholas Sparks
Acum câteva seri, am revăzut după doi ani filmul Ultimul Cântec  şi pot să spun că am plâns mult mai mult decât la prima vizionare. Filmul acela îţi atrage atenţia asupra faptului că părinţii sunt oamenii pe care trebuie să-i preţuieşti mai mult decât orice, deoarece nu știi niciodată ce urmează să se întâmple, iar dacă îi vei pierde, va durea cel mai tare. 

Oamenii sunt ființe fragile și neatente. Uneori suntem atât de concentrați pe propria persoană încât uităm de cei de lângă noi. Trebuie să învăţăm să-i apreciem,  pentru că, într-o bună zi ei nu vor mai fi. Iar amintirile lor vor domni veşnic în minţile noastre. Deci de ce să să trăim toată viaţa cu regrete în loc să ne bucurăm de amintirea a ceea ce avem.

12.04.2015

Cei 1000 de cocori origami

aprilie 12, 2015 0
De aproape un an mi-am dorit să învăț să fac un cocor origami. Acum câteva săptămâni, am ajuns la școală și am găsit patru cocori de hârtie aflați pe una dintre băncile din spate clasei. Am luat unul, iar în acea zi m-am plimbat cu el prin toate sălile în care a trebuit să merg de parcă ar fi urmat să fugă. 

 Legenda celor 1000 de cocori (O persoană confecționează 1000 de cocori, iar atunci i-se va îndeplini o dorință) mi-se pare utopică, deoarece durează foarte mult timp să împăturești atât de mulți cocori, riscând să fi dezamăgit în cazul în care nu se întâmplă nimic după ce ai reușit acest lucru.

O fetiță din Japonia , care suferea de leucemie a murit înainte de-a izbuti să facă mia. Această tragică întâmplare m-a marcat într-un fel pentru că, acea fetiță chiar a crezut de cuviință că ar fi putut scăpa de boală prin intermediul unui miracol. 

Uneori, speranța ne face să apelăm la cele mai ciudate metode pentru a-ne îndeplini dorințele. Un copil bolnav își dorește cu disperare să scape de boala de care suferă. Un olimpic, câștigător a trei medalii la rând speră să-și continue recordul, sunt în stare să apeleze chiar la legende pentru a reuși acest lucru. Mai este și puterea autosugestiei. Dacă te concentrezi suficient de mult pe un lucru, atunci ajungi să crezi.

Legenda cocorilor origami este mai mult ca o promisiune adresată oamenilor cu probleme reale, care caută speranța în tot ce-i poate ajuta și care ar putea fi vindecați chiar prin simplul fapt că ei cred lucru. 

PODCAST

Popular Posts

AMP gtag demo

Make it so.