21.10.2019

Desculță în ploaie


Omul de zăpadă de pe ecranul computerului meu îmi zâmbește de la Crăciunul trecut de fiecare dată când îmi încep tura, dar și la sfârșit dacă simt nevoia să îmi închid documentele de lucru. Colegii mei obișnuiesc să le lase pe ecran pentru acces mai ușor, dar prefer să le închid pentru a nu obosi prea tare computerul. 

Andrei mi-a făcut cu mâna în semn de salut când m-am ridicat să îmi iau geanta de pe biroul lui. Când ne începem tura, mereu ne lăsăm lucrurile pe unde apucăm și apoi ne punem pe treabă, doar știrile nu se fac singure, dacă ar fi așa, am fi toți fără un job. 

-Să nu uiți să îmi aduci poze de la eveniment în cazul în care o să fie vreo știre pe acolo, a spus colegul meu înainte să ies din cameră. 

Nu avea să fie nicio știre, eram sigură de asta, dar nu era cazul să pierd timpul încercând să îi explic criteriile de selectare a informației. Am trecut pe lângă Elena, care își strângea și ea lucrurile și se îndrepta către lift. 

-Ce planuri ai în weekend? M-a întrebat în timp ce așteptam. E vineri seară, sigur ai ceva stabilit, așa organizată cum te știu. 

-De fapt, merg la un film în seara asta. 

-Uuu, cu Dominic? 

-Singură, am răspuns încercând să îmi dau seama care dintre butoane era pentru parter. Liftul era atât de vechi încât butoanele erau aproape șterse și nu îți mai puteai da seama ce etaje indică.

-Cineva ar trebui să rezolve problema asta, a spus Miruna, din spatele meu.

-Cum adică singură? A întrebat Elena, uimită.

-Toți au câte ceva în plan, așa că m-am gândit că aș putea merge singură. În plus, e o chestie bună pentru self confidence și lucruri de genul ăsta. Elena nu a mai zis nimic. Am ieșit din lift și mi-a făcut semn de rămas bun în timp ce se apropia de soțul ei care o aștepta în holul principal.

E o librărie nouă care în fiecare vineri difuzează filme vintage, iar în acea zi trebuia să ruleze Barefoot in the park. Am mai văzut filmul acela de câteva ori și îl revăd de fiecare dată când am ocazia. Un fulger a brăzdat cerul când am ieșit din clădire, fiind urmat apoi de un tunet. Nu aveam umbrelă, așa că speram din suflet să nu mă prindă ploaia pe stradă.

Fără să îmi dau seama, pe măsură ce mergeam îmi aminteam diferite scene din film. Muream de nerăbdare să îl văd din nou. Eram la o stradă distanță când a început o ploaie torențială. Rece ca de ghiață care m-a făcut leoarcă în mai puțin de câteva secunde. Purtam tocuri, iar opțiunile erau următoarele; să merg pur și simplu sau să alerg să încerc să intru în librărie înainte să îmi intre apa până la piele. Groaznică zi în care să îți uiți umbrela sau în care să nu-ți iei geaca. M-am decis să alerg, iar pentru asta trebuia să mă descalț.

O femeie în vârstă a trecut pe lângă mine și m-a privit cu uimire în timp ce îmi scoteam pantofii.

-O să răcești, fata mea, a spus aceasta de sub umbrela ei cu model floral.

Cu pantofii în mână, i-am zâmbit și am mărit pasul spre librărie. Eram aproape acolo. M-am strecurat înăuntru în liniște, încercând să nu-i deranjez pe cei doi care discutau la computer.

-Ești sigur că e ok să lăsăm filmul ăsta azi? a întrebat unul din ei.

-Te putem ajuta cu ceva? M-a întrebat un tip cu ochelari cu rama roșie.

Și-au îndreptat atenția asupra picioarelor mele dezgolite.

-Am venit pentru film, dar aș avea nevoie să găsesc o baie să îmi curăț pantofii, am răspuns. Miruna avea dreptate, tocurile nu sunt deloc o alternativă bună pentru un reporter, mai ales dacă se anunță ploi în următoarea perioadă.

-Nu avem baie aici, a răspuns celălalt care și-a reluat activitatea la computer. Ți-am zis că mai bine puneai Rebel fără cauză.

-Te rog, e singurul vintage pe care îl știi.

Mi-am lăsat pantofii lângă șirul de umbrele așezate la uscat și am început să îmi caut prin geantă pachetul de șervețele. Când am simțit cotorul caietului meu de notițe, am simțit cum îmi sare inima în loc, speram că nu s-a udat. L-am scos din geantă și l-am răsfoit. Era un pic umed pe margini, dar scrisul era intact, slavă Domnului!

Dincolo de rafturi, undeva mai în spate, erau câteva persoane care stăteau pe pături pe podea, cu pahare în mână.

-E vreo problemă dacă intru așa? Am întrebat.

Tipul care stătea în picioare mi-a aruncat o privire exasperată.

-Dacă ai de gând să îți ștergi părul de cărți atunci vom fi nevoiți să te dăm afară. Șterge-te și tu cu o pătură, ai destule în spate.

Am pufnit și m-am îndreptat spre spatele sălii. M-am așezat pe podea pe una dintre pături, lângă o tipă cu părul scurt care se uita la DIY-uri pe Pinterest. Dacă îmi căutam suficient de mult prin geantă poate aveam să găsesc un pachet de șervețele totuși, iar pe măsură ce scotoceam am uitat de ceilalți din sală. Halal seară de vineri, dar ar fi putut fi și mai rea, așa că m-am decis să mă concentrez pe film și să aștept în liniște să mă pot întoarce acasă.

-Hei, a spus fata de lângă mine înainte de a se întinde după pătura de lângă ea. Uite, pune asta pe tine. Nu o să îi pese nimănui oricum.

-Mulțumesc, am spus. Sunt mereu așa?

-Cristi și Radu? Cam așa ceva, săptămâna trecută au avut exact aceeași discuție legată de vintage-uri și de James Dean. Dacă ar fi după Radu, el ar pune numai Rebel fără cauză și Somebody up there likes me cu Paul Newman. Le-am propus să pună și chestii mai noi, dar e librăria lui Cristi și el alege.

-Oh!

-Dap! Cristi e cel cu ochelari. Știi, când am lansat evenimentul nu ne așteptam să vină atât de multe persoane.

Mi-am pus pătura pe spate și am început să caut iar prin geantă după telefon. Aveam două mesaje, unul de la Andrei care mă întreba dacă nu am dat de vreo știre până acum și un emoji cu un televizor, iar celălalt era de la Cătălin care m-a anunțat că rămâne în Sibiu în seara asta și dacă pot să o iau pe Amalia de la mătușa ei. Cătă e un prieten vechi de acasă, iar Amalia e fiica lui care mai stă cu mine și cu soțul meu din când în când atunci când e plecat.

M-am pregătit să îi răspund când fata de lângă mine a vorbit din nou.

-Scuze că m-am băgat așa în seamă, stau doar cu ăștia doi și aranjăm pe aici și mă plictisesc. Te-am văzut singură și mi-am zis că poate nu te superi dacă vorbesc cu tine.

-E ok, stai liniștită.

-Sunt Maria.

-Alina, încântată.

-Spune-mi Alina, de ce ești desculță?

-Oh, a început ploaia și nu puteam să merg mai repede cu tocurile în picioare, așa că m-am descălțat.

-Ce drăguț!

Am ridicat dintr-o sprânceană.

-Nu înțeleg.

-Adică, și în film s-a descălțat Paul și a mers prin parc. Doar că, tu ai mers desculță pe stradă și nu în parc.

Am zâmbit.

-Dacă intram și cu o sticlă în mână în librărie atunci chiar făceam senzație în fața celor doi.

O altă fată, alături de prietenul ei s-au uitat la părul meu ud, iar Cristi și...nu îmi amintesc cum îl chema pe al doilea au stins  luminile și au început să pregătească video-proiectorul. Maria avea dreptate, chiar eram ca Paul și chiar am avut o zi groaznică, dar în ciuda acestor lucruri, nu eram ca el.

Când a început filmul zâmbeam și nici nu știam foarte bine de ce, știam doar că eram acolo și mă uitam la unul dintre filmele mele preferate. Probabil că arătam amuzant cu părul ud și cu pantofii lăsați la ușă lângă umbrele, dar în acel moment nici nu conta.

Eram fericită, iar asta contează mai mult decât orice. 

Pinterest

My Reading List