24.03.2020

Când minciuna devine adevăr

martie 24, 2020 0


În ciuda soarelui călduț din mijlocul lunii februarie, puteam să simt frigul cum îmi intra pe sub piele. Doar era încă februarie, era și normal să fie încă frig. Eram în parc, singură, pentru că nu am vrut să văd pe nimeni, nu aveam starea necesară de socializare. Poate pentru că în ultimele săptămâni abia dacă mi-a mai răspuns cineva la telefon. Nu mă întrebați ce s-a întâmplat, erau toți ocupați și nu aveau timp de nimic, nici de excursii, nici de ieșiri, de nimic. Devenisem brusc singură, eu cu mine și cu lucrurile din camera mea.
Mă simțeam singură, așa că m-am decis să ies, numai când am ieșit pe ușă am realizat că era pentru prima dată când făceam un gest atât de curajos. În general sunt o persoană foarte rușinoasă și nu aș fi în stare să ies într-un loc public singură, de bună voie, dacă nu am de ales. Iar în acest caz, nu aveam.
Nu înțelegeam de ce era toată lumea atât de ocupată, dar nu voiam să mă gândesc la asta, voiam să ies și să îmi distrag atenția. Am trecut pe lângă o fată îmbrăcată mult prea subțire pentru vremea de afară și m-am întrebat dacă nu i-o fi frig, pentru că eu tremuram cu două hanorace pe mine.
Era mai multă lume decât era de obicei în acel cartier, poate erau toți plecați, sau poate vizitau alte orașe, ceva ce aș fi putut face și eu dacă nu eram singură. Dar de ce să nu merg singură? Nu pot! Sunt fată, e periculos să călătorești singură dacă ești fată. Știu că sună ciudat, dar e una dintre temerile mele cele mai mari, așa că depind de alții pentru a mă simți în siguranță. Nu e sănătos, dar e greu să te deprinzi de unele obiceiuri deja formate.
M-am așezat pe o bancă și am început să privesc oamenii, mă jucam jocul ăsta când eram mică, împreună cu o prietenă mai veche. Ne uitam la oameni și număram în funcție de numărul pe care ni l-a dat cealaltă. Îl știam dintr-o carte, dar ni s-a părut amuzant să îl jucăm atunci. Aș fi vrut să îl joc și în acea zi când stăteam singură pe bancă, dar nu era așa amuzant dacă te jucai de unul singur.
O fată s-a așezat lângă mine, părea opusul meu din toate punctele de vedere, doar că aveam aceeași culoare a ochilor. Ne-am privit pentru câteva secunde și am început să îmi caut telefonul în geantă pentru a evita contactul vizual. Nu înțeleg de ce îmi era rușine, dar pur și simplu nu simțeam că voiam să o privesc de teamă să nu creadă ceva greșit despre mine.
-Bună! Mi-a spus ea simplu.
-Bună! I-am răspuns și eu surprinsă.
-O să sune ciudat dar, e un băiat care lucrează la librărie și i-am spus că am prietenă și aș vrea dacă poți să mă ajuți să... știi tu, să nu fie chiar o minciună.
-Prietenă în sensul...
-Da, dar stai liniștită, nu o să îți cer să ne pupăm sau ceva, se vede că ești rușinoasă, vreau doar să vorbim.
-Nu înțeleg cum te ajută asta în legătură cu prietenul tău.
-Mă place și e stresant, și dacă încerc asta poate îl fac să înceteze. Deci, cum te numești?
-Alina!
-Sara, ești de aici din București?
-Nu, sunt din Sibiu, dar fac facultatea aici.
-Oh, și de ce ai ieșit atunci?
Atunci m-am uitat mai bine la ea, era frumoasă și părea mai mică decât mine, dar la cantitatea de machiaj pe care o avea pe față nu puteam spune cu siguranță. Și avea părul roz, ceea ce făcea un contrast ciudat, dar interesant. 
-Colegele mele de cameră sunt plecate în excursie, prietenul meu cel mai bun e la Sibiu și prietenul meu...
-Ce e cu prietenul tău?
-Nimic, uită de asta.
-Nu, te rog spune-mi. Facem conversație doar, nu o să mă mai vezi oricum după asta și nu e ca și cum o să alerg în secunda doi să spun la toată lumea cât de teribilă e relația ta. Te-a înșelat sau e doar un jeg? Ce e cu el? Adică, băieții sunt nașpa, dar nu îmi pari genul care să se bage într-o relație cu un tip așa.
M-am uitat spre librărie, unde era o siluetă care ne privea de la ușă și m-am făcut că mă uit către stradă, fără legătură cu librăria și persoana care ne privea. Nu știam dacă să îi spun despre Dominic, nu aș fi vrut, pentru că nici eu nu știam sigur ce se întâmplă. Am respirat adânc și m-am întors spre Sara.
-Să spunem doar că trecem prin perioada post-îndrăgostire și nu sunt sigură de relație.
-Oh, dar el se poartă frumos cu tine? M-am întrebat ea.
Am ezitat puțin înainte să răspund.
-E complicat, nici nu sunt sigură dacă e chiar o relație, Dar da, se poartă frumos cu mine, doar că îmi pare așa distant și nici nu sunt sigură dacă se poartă așa cu mine pentru că ține la mine sau doar pentru că e pur și simplu de treabă și că e drăguț cu toată lumea. 
-Cred că am un sfat pentru tine, e ceva ce mi-a zis și mie cineva înainte să devin lesbiană. Dacă cineva te place, se vede, fie dacă e băiat sau fată, e ceva din comportament care pur și simplu îi dă de gol. Deci, dacă e perioada aia aiurea în care sunteți amândoi la distanță unul de celălalt pentru că, aici s-a oprit și s-a uitat la doamna care se așezase pe altă bancă, la câțiva metrii de noi, presupun că el are nevoie de spațiu și că tu vrei să stai numai cu el și să îl pupi și chestii de genul. M-am uitat la ea surprinsă. 
Nu mă așteptam ca o străină să își dea seama de situația în care mă aflam în așa puțin timp, dar avea dreptate. Poate e doar o etapă pe care trebuie să o trecem amândoi. De asta avea eu nevoie, de o perspectivă nouă, din afara relației pentru a reuși cumva să înțeleg într-un fel ce se întâmplă.
-O să fie greu să te împaci cu ideea, dar dacă treci prin asta și relația încă o să fie în picioare puteți spune că ați câștigat bătălia, dar nu războiul.
-Cum adică?
-Când iubești pe cineva trebuie să lupți oricând pentru persoana la care ții, și ea trebuie să facă la fel, așa se crează echilibru. Trebuie să plec, Emi a intrat în librărie. Îți mulțumesc că ai vorbit cu mine și sper să rămâi împreună cu prietenul tău dacă este bun, dar dacă este nașpa, te rog din tot sufletul să îți vezi de viață și să nu mai ai de-a face cu el. 
M-am uitat la ea cât s-a îndepărtat și s-a apropiat de librărie. Asta a fost tot, un sfat venit ca o briză de aer, atât de natural și de sincer într-un moment atât de nepotrivit când nu pot vedea lucrurile atât de clar încât să le și înțeleg. Bătrânica de pe banca de alături mi-a zâmbit când a aruncat un pumn de semințe la niște porumbei care aterizaseră la picioarele ei. Erau simpatici și păreau așa cuminți, unul dintre ei chiar i-a mâncat din palmă pe când ceilalți erau mai rușinoși. 
Voiam răspunsuri, dar Sara avea dreptate, poate era mai bine să am răbdare și să aștept să văd ce se întâmplă. Dar la începutul conversației a pomenit și de  o minciună, la ce se referea? Un beculeț din mintea mea s-a aprins pe undeva și mi-am imaginat că poate era vorba de iluzia unei prietenii, chiar dacă eram străine și doar vorbeam. Să se aplice asta și la mine și Dominic? Când minciuna devine adevăr... când iluzia dispare și adevărul iese la iveală? Deci dacă minciuna iese din calcul, automat acel nimic se transformă în adevăr, deci minciuna devine adevăr. Am zâmbit la gândul ăsta și m-am ridicat de pe bancă. Nu știam dacă să mă mai plimb sau să mă întorc la cămin, dar în mod clar am mai făcut câteva ture de parc înainte de a mă întoarce. 

17.03.2020

Despre cioburi de inimă și persoana de lângă noi

martie 17, 2020 0

Interesant cum unele lucruri încep să se îmbine între ele și să rămână asemenea unor piese de puzzle. Fiecare amintire, fiecare zâmbet ascuns la vederea unei persoane de care îți e drag. Când mă uit în urmă, e ca și cum mi-aș vedea fața prin mai multe cioburi împrăștiate pe podea. Atâtea versiuni ale mele care nu mă mai reprezintã și nici nu o vor mai face vreodată. Ce rămâne din trecutul nostru? O poartă în timp spulberată în bucăți, cioburi în care poți alege să privești și să descoperi sau să încerci să le ridici și să riști să te tai. 

Într-o zi, persoana potrivită va începe să strângă cioburile, dar nu pentru a le unii la loc, ci pentru a învăța cât mai multe despre tine, pentru că ține suficient încât să riște să-și păteze mâinile de sânge pentru a afla prin câte ai trecut în lipsa lui, pentru că el va face orice îi stă în putere să construiască o oglindă nouă în care să fiți doar voi doi. Una construită atât din cioburile tale cât și ale lui, pentru a-ți dovedi că poți avea încredere în el. 

În drumul meu, presărat cu cioburi de inimă, fiecare pentru fiecare eșec. Eșec care, a reușit să-mi cresteze inima de fiecare dată, dar nu suficient încât să o frângă. Știu ce vreau, în materie de orice. Dar asta pentru că am învățat să o ascult, am învățat să fiu alături când o doare și să încerc să o liniștesc, pentru că în lipsa lui, ea mă are doar pe mine, ca un părinte neglijent care uită câtă nevoie are de ea până în momentul când o aude plângând.

Acum nu mai plânge, sau cel puțin, nu atât de des. Sunt determinată să urc pe scară de una singură  pentru a ajunge acolo unde îmi propun, pentru că persoana potrivită nu apare atunci când vrei sau când simți că nu mai poți trăi fără ea, apare atunci când uiți de ea și începi să o cauți involuntar în inimă, într-un colț numai al lui unde îl poți vizita de fiecare dată când îți e dor de el, chiar dacă nu îl cunoști, va fi mereu acolo, sub diferite forme. Iar dacă îl cunoști, va asocia fața cu persoana minunată pe care o îndrăgești.

Dar pentru a ajunge acolo trebuie să urci o scară, pentru că scara succesului nu are doar un singur sens, așa cum sunt mai multe drumuri în viață, eu le asociez ca pe niște scări. Iar dacă pe scara de lângă tine este o persoană care își duce propria luptă? O cunoști, sunteți prieteni sau poate chiar el este acel el, care are locul lui special în inima ta, de ce nu este cu tine pe scară? Pentru că are  propriile lupte de dus, încercând să urce de unul singur fără să știe ce face, fără suficientă încredere să afle ce își dorește.

Dar poate fi și o persoană străină, iar atunci te întrebi, oare are pe cineva? Oare se simte și ea singură? De multe ori uităm că și cei din jurul nostru duc propriile lupte, iar în timp ce noi ne adunăm formețele să urcăm pe propriile trepte, ale lor se înalță și le blochează accesul, iar atunci renunțăm, pentru că e cineva mai sus decât noi și pentru să suntem bine la nivelul în care ne aflăm. 

Când eram mică, îmi doream enorm să urc în fânar, unde ținea tataie porumbul cules. Iar pentru a mă împiedica să urc pentru a evita un eventual accident, îmi punea pe trepte urzici, prietene bune ale mele încă din copilărie, dar care, în acest context nu m-au oprit deloc. Abia acum, câțiva ani mai târziu am realizat metafora din spatele acestei întâmplări și mi-am dat seama că, obstacolele nu sunt greu de trecut, ci depinde de cât ești de determinat să le treci, întrucât este mereu un mod de a le depăși. 





Băieții de la Firma au niște versuri tare potrivite acestui articol în cântecul ,,Doar nebunii iubesc”, pe care am atașat-o mai sus. Ei cântă despre un labirint metaforic în care este găsită ființa iubită, dar cred că se aplică nu numai la iubire, cât și la viață, prietenii și carieră în general. Poate chiar și căutarea sinelui.


,,Azi am intrat, din nou în grădina ta/ și te-am găsit în ghiarele dorului/ înconjurată de crengi și de statui/ cu ochii ațintiți/ ei te privesc cuminți și se înfioară atunci când le vorbesc și tresar atunci când le amintesc că dintre toți cei prezenți doar nebunii iubesc.” 


Poate că e în drum spre mine. Poate că mă caută sau poate că nici nu se gândește la mine. Poate nici nu-și face griji cu privire la momentul în care o să ne întâlnim pentru că știe că o să se întâmple și o să fie ceva frumos. Dar poate așa e mai bine, să speri și după să uiți, iar viața te va surprinde la momentul potrivit. Trebuie doar puțină răbdare.

Orice fată are visul ei de fetiță, să crească mare și să își întâlnească prințul. Dar dacă prințul se pierde în drumul lui spre tine? Tu-l aștepți la aceeași cotitură, încercând să nu-și pierzi răbdarea, pentru că știi că merită tot ce ai de oferit. Dar în același timp, de unde știi că nu te așteaptă și el undeva la o răscruce și că undeva în sinea lui, acea lumină care i-a dat încrederea că vei apărea se stinge pentru că trece timpul și se gândește că poate ar trebui să meargă mai departe. În viața reală, nu te îndrăgostești la fel de repede ca în filme.

Secretul în viață e să rămâi ocupat și să îți distragi atenția cu lucruri care îți plac, pentru că orice prinț care apare va veni și va rămâne dacă așa dorește. Va rămâne pentru a-ți repara inima și pentru a te face o persoană mai bună, pentru a te face să te simți iubită.

10.03.2020

What I've noticed rewatchingTHE SECRET CIRCLE

martie 10, 2020 0

It's been around 5 years since i've watched The secret circle for the first time and somehow, I wanted to bring back some memories by watching it again. To be honest, I never thought that i will be this happy to watch a show for the second time and i haven't even enjoyed this one when it was released. In that time it was so different, exactly in the middle of the vampire trend, when all of this dark stuff where a huge deal and i didn't really liked it that much. But, i remember that i was watching for Thomas Dekker and Britt Robertson (i actually like her for Cassie's role, she did a great job), but Thomas wasn't really my first pick, because Adam's character is so complex and different from the others that they needed to be more thoughtful about this.

For the sake of memories, i was all smile while watching this, yeah, i've noticed some weird stuff that i didn't noticed on the first time watching it, like, random dialog or useless gestures from some characters, but other stuff were pretty smart made. The best things were some stuff that you notice only if you've read the books and i swear, i haven't seen them at first, but now they become so clear and i was so happy for them. I am also pretty pissed because they didn't included all the characters from the book, the one they choosed from the show were important, i know, but there were the others that were waaay funnier and they were basically the climax of the books. But, if you watch carefully you can notice a few thing, like, Chris, or Jeffrey or Sally. From as much I remember, Adam's father was dead in the books, but in the show is such a nice character, "sweet", as Cassie said in the first episodes. I like him. Is also a good link from the Coven's past. 

The secret circle was the first book in the middle of the vampire books that i loved and truly enjoyed, enough to read it at least once a year in the first three years of reading them. They are a huge part of me and they were a huge influence in my writing. I am not sure if i wrote about it before, but, in the time i was reading them i found myself a lot in Cassie and somehow i related to what was happening in her life, except the deal she made with Faye and the oath she did with Adam, but everybody makes mistakes i guess, and maybe her mistakes were the example from where i decided to act different in similar moments.

The show is ok, i was mad at first when it came out, but now, i become a little forgiving and open to truly watch it without judging it too much, book perspective or tv show perspective. One thing is for sure, in time, tv productions will become weird for the future ones that will always be better from any point of view (with some iconic exceptions that are relatable in the future as well- like F.R.I.E.N.D.S.). 

03.03.2020

5 FILME VINTAGE DE VĂZUT ȘI REVĂZUT

martie 03, 2020 0

Filmele vintage sunt un element finuț pentru cinefili, dar și pentru iubitorii de istorie și de vechi în general. De lucruri care își lasă amprenta în timp și care te fascinează într-atât încât să zâmbești de fiecare dată când le privești. Așa mă simt și eu când mă uit la filmele de mai jos. Pe unele le-am văzut din curiozitate, iar pe altele din dorința de a înțelege referințele. Cele revăzute însă, sunt cele care îmi sunt mai dragi și pe care le urmăresc de fiecare dată când îmi e dor de personaje sau pentru că pur și simplu vreau să revăd povestea.

În lista de mai jos sunt filme din anii 1950-1961, unele din ele sunt mai cunoscute decât altele, dar cele cinci sunt cele la care mă gândesc frecvent când vreau să văd un film vintage și care mă bucură de fiecare dată când apăs pe play.  În ceea ce privește poveștile de mai jos, regăsim și un exemplu de dramă franceză din anii '60 despre care am scris mai jos, dar care surprinde într-un mod frumos cultura franceză a acelor ani, în comparație cu alt clasic american din aceeași perioadă.

MIC DEJUN LA TIFFANY

Cine o poate uita pe Holi și pe pisica ei fără nume? Mereu mi-am dorit să îl văd, trăind cu impresia că era efectiv un mic dejun la celebrul magazin de bijuterii, nu așa de îmbelșugat precum cel din clipul celor de la Little Blue Something, dar suficient încât să îmi imaginez o domnișoară care mănâncă în magazin.

Este unul din filmele simple, care îmi oferă aceleași emoții de fiecare dată când îl văd. Holi e personajul energic, mereu gata să facă ceva, iar Paul e cel calculat și liniștit, gata să o urmeze pe misterioasa și complicata fată.

REBEL FĂRĂ CAUZĂ

Acțiunea din ,,Rebel fără cauză" este ușor dinamică și ușor de urmărit, până când lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Este vorba despre Jim Stark, care se dezvoltă pe parcursul filmului, asumându-și responsabilitatea pentru evenimentele care se întâmplă în viața lui, fără să fie de fapt vinovat. Prudent, dar rebel din fire, un contrast interesant este în sine ,,rebelul plângăcios”, sunt scene în care îl vedem plângând și scene în care își asumă riscuri și dă dovadă de maturitate și inteligență.

E genul de film care te prinde și pe care ți-l amintești din când în când, dar din care începi să uiți lucruri atunci când îl recomanzi. Drăguț de revăzut când simți că parcă ai vrea să retrăiești povestea.

FUNNY FACE

Funny face se pare că se găsește pe toate listele de filme de modă de pe internet. Și nu mă miră de ce, sunt o mulțime de rochii superbe de diferite tipuri, e muzică și o poveste drăguță, deși folosită de atât de multe ori că și-a pierdut din farmec. Totuși, trebuie să ne amintim că este vorba de anii 50 și că în perioada aceea, acest tip de filme erau o noutate, dar și printre cele mai apreciate din industra acelor vremuri. 

E drăguț de urmărit cu o ciocolată caldă sau o cafea și cu un blănos în brațe, pentru că reușește cumva să te înveselească și să îți mențină zâmbetul chiar și după terminarea filmului. 


BRETHLESS

De el am dat pe tumblr în primul an de facultate și eram curioasă despre ce e. Trebuie să recunosc că am fost surprinsă când am văzut că e în franceză, dar povestea a fost atât de misterioasă și de frumoasă încât nu am putut da înapoi. Eram deja prinsă în film de la primele minute ale acestuia. Am observat un simbolism foarte interesant, gestul de ,,shhh” care este făcut de câteva ori pe parcursul filmului, dar și ideea de Romeo și Julieta inversată la final. 

Îți pune creierul în funcțiune și e genul de poveste pe care te prinde și te lasă pe gânduri, mai ales datorită finalului deschis.



HIGH SOCIETY

Aici nu o să spun decât: ,,Grace Kelly și Frank Sinatra”, pentru că vreau să vă faceți propria părere. După ce îl vedeți, putem discuta în comentarii, dar atenție la spoilere.

~~~***~~~
PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ,
-Ada

29.02.2020

Fata de la magazinul de telefoane

februarie 29, 2020 0


Tehnologia a evoluat atât de repede în ultimii ani că unii oameni abia pot ține pasul, mai ales dacă sunt mai învărstă și învățați cu un anumit tip de dispozitive. Sunt atâtea aparate bune la atât de multe lucruri, dar la ce bun când abia ești în stare să folosești un Nokia vechi?La ce bune când nepoții sau prietenii tăi sunt atât de ocupați tot timpul că uită de tine. Mai mult ne aduce singurătate, iluzia că aparținem unei lumi total paralele de realitate. Dar ce e realitatea de fapt? Ce ne face speciali dacă avem aceste aparate deștepte dar nu avem pe nimeni care să ne arate cum să le folosim? 

Angajații de la magazinele de telefoane sunt fie prea plictisiți să îți explice când nu înțelegi cum funcționează telefonul pe care l-ai cumpărat, deși sunt plini de zâmbet în ziua în care l-ai plătit și ți-au introdus cartela. Iar când sunt cozi, nimeni nu te mai bagă în seamă. Poți sunt atât de grăbiți, repeziți de ceva ce nici măcar nu poate fi atins, dar care există prin intermediul acestor tehnologii care ne construiesc viitorul. 

Coada se micșora în mod surprinzător, dar lumea începea să își piardă răbdarea, un pic mai în față era un băiețel care se foia în încercarea de a ajunge la un computer expus lângă el. Fata de la casă s-a oprit din tastat și s-a aplecat puțin într-o parte, pentru a-l vedea mai bine. 

-Avem o tabletă cu jocuri pentru copii expusă, dacă doriți să o încercați. Sunt sigură că îi va plăcea, a spus fata cu un zâmbet larg pe față, privind-o pe mama copilului. Băiețelul s-a oprit și s-a întors spre femeie. 

-Ce jocuri? A întrebat-o.

-Dacă mami e de acord, poți vedea chiar tu. 

Băiețelul s-a uitat prin încăpere, iar mama lui era nesigură.

-Este în regulă, a spus fata de la casă în timp ce clienta de lângă ea își pierdea vizibil răbdarea. Nu e necesar să o cumpărați, vă putem da o listă cu numele jocurilor la plecare să le puteți descărca și dumneavoastră pe mobil.

Mama s-a liniștit și a aprobat din cap. Fata a plecat de la casă și s-a apropiat de fereastră, de unde a luat o tabletă și i-a întins-o băiatului care venise lângă ea. 

-Așteaptă aici o secundă, a spus ea, urmând ca apoi să dispară în spate. Toți au oftat, timpul trecea iar ea nu își făcea treaba. Când nu apărea, au început să discute. Mare le-a fost mirarea când au văzut-o că se întoarce cu sac.

-Dar nu este nevoie, a spus mama copilului când fata a început să așeze acel sac sub raftul de unde a luat tableta. Băiețelul s-a bucurat atât de tare că a îmbrățișat-o pe fată și s-a așezat cu încredere în fotoliul în formă de minge de tenis.

Atât mama cât și cei de la coadă erau surprinși de ce se întâmplă, dar au tăcut. Fata și-a reluat treaba și a terminat cu clienta care își pierdea răbdarea. După ceva timp, a terminat și cu mama băiatului, i-a dat lista cu jocuri și a plecat împreună cu cel mic. 

~~~***~~~
Apoi a urmat o doamnă apropiată de vârsta bunicii ei, amândouă și-au zâmbit și au început să discute despre telefonul pe care i l-a cerut doamna în cauză. Acea fată avea ceva diferit față de celelalte angajate, era calmă și explica lucrurile așa de bine că nu putea să nu îi placă. Bătrâna nu avea nepoată, dar îi era atât de drag de fata aceea că o simțea ca pe nepoate ei. 

-Telefonul ăsta e pentru soțul meu, mi-a zis să îi iau ceva simplu de folosit, îi e greu să se descurce cu tehnologia. 

-Am o variantă mai bună, puteți lua acest telefon, e cu un pic mai măricel prețul decât cel ales de dumneavoastră, dar este foarte ușor de folosit și este și foarte practic. Butoanele nu se strică așa de repede, bunicul meu l-a tot scăpat prin tot felul de locuri, apă, toaletă, noroi, i-a căzut și pe ciment. Nu se strică așa de repede. Dacă doriți, vă arăt și cum să îl folosiți, ca să îi puteți explica soțului dumneavoastră, iar dacă este vreo problemă ne găsiți aici pe mine și pe colegii mei oricând. Bun, acum, când vreți să îl deschideți, țineți apăsat pe butonașul din margine până se luminează ecranul.

-Vreau să știu cum se deschide internetul, că mi s-a mai întâmplat să nu pot intra pe whats app pentru că netul era mereu închis și nu mergea deschis. Nici măcar băiatul meu nu a reușit să îmi rezolve problema.

-Promit că voi avea grijă să nu se mai întâmple asta, dar dacă se întâmplă, trageți cu degenul de sus în jos de la bara de sus unde este ora și bateria și apăsați pe date mobile. După trageți cu degetul în sus și vă întoarceți la pagina principală, unde e poza, adică. Iar dacă nu merge nici așa, apăsați pe rotița de pe ecran, apăsați pe conexiuni și după o să vedeți mai multe lucruri, selectați acolo unde scrie date sau de internet. 

-Merge așa la toate telefoanele? a întrebat bătrâna, zâmbit că a înțeles. Era prima dată când înțelegea cum să își folosească telefonul, iar fata aceea era prima care i-a explicat pe înțelesul ei. 

-Desigur, cu mici excepții, dar e cam același principiu la toate. 

Celelalte persoane de la coadă erau și mai nerăbdătoare, părea că fata aceea se mișca atât de greu, că nu conta că a liniștit un băiețel agitat și că i-a explicat unei doamne cum să își folosească telefonul. Pentru ei era ca și cum ea nu ar fi avut niciun interes pentru ei, când de fapt, doar își făcea meseria. 

-Mă scuzați, a spus fata întorcându-se spre casă. Urmând apoi să ajute o tânără să își aleagă o pereche de căști. 

Mai erau trei persoane la coadă, un domn în vârstă, o femeie îmbrăcată la costum care vorbea la telefon și o femeie de vârsta doamnei în cauză. Nu a vrut să plece, a stat acolo și a așteptat, admirând din când în când telefoanele. Soțul ei se juca pe telefon cu fascinația copilului care a fost mai devreme. Scaunul era încă acolo și nu făcea decât să îi amintească de întâmplarea cu  tableta. Un băiat aproape de 10 ani a intrat și a întrebat dacă poate sta să se joace, iar fata i-a spus că da. Tânăra de lângă ea nu se decidea între o pereche cu hello kitty și una simplă, cu un model un pic aurit pe o parte. 

Cei doi de la coadă au început să vorbească între ei, pe când femeia care vorbea la telefon era în mod vizibil tare nervoasă pentru că pierdea un avion dacă mai stătea mult acolo. Discuția care trecea pe lângă ea însă, dintre cei doi vârstnici era interesantă, ei voiau să știe cum să își deschidă netul la telefoane. Bărbatul a zis că nepotul lui mai mic i l-a închis din greșeală, iar femeia spunea că i s-a închis telefonul și nu știe de ce.

Doamna noastră care a stat să asculte, s-a apropiat de cei doi și le-a zis că ar putea să îi ajute, fata i-a explicat niște lucruri mai devreme și că ar putea să îi ajute. Femeia, sceptică, sa-a uitat urât, pe când bătrânul i-a înmânat doamnei telefonul său. Ea a urmat indicațiile fetei și telefonul a început să bâzâie plin de viață. 

-Dumnezeule, vă mulțumesc! Credeam că mai stau aici o vreme, știu ce pățesc în general când e o singură persoană, iar Laura, a spus el și a făcut semn spre fata care începuse să discute cu femeia care vorbise la telefon, în timp ce tânăra se afla lângă ele și încerca încă să ia o decizie în privința căștilor.

Cealaltă femeia, cea sceptică, i-a întins telefonul doamnei, iar aceasta a încercat să îl deschidă apăsând pe butonul din margine. Telefonul s-a deschis puțin și s-a închis imediat înapoi. 

-Asta i se întâmplă și soțului meu când se joacă prea mult, trebuie să îl țineți la încărcat. Îl lăsați în priză cam 30 de minute și după puteți să îl deschideți ținând apăsat pe butonul ăsta, a spus și i-a arătat butonul din margine.Atunci va sta deschis. 

-Are dreptate, a spus bătrânul, mi se întâmplă și mie. Trebuie să îl lăsați un pic și după puteți să îl deschideți, dar tot trebuie să stea la încărcat până se face 100%.

-Bine atunci, mulțumesc! A spus bătrâna mergând spre ușă.

Bătrânul i-a zâmbit femeii și după a plecat. Fata de la casă și-a întrerupt activitatea și i-a mulțumit și ei doamnei. 

Ceea ce pare o doamnă în vârstă, băgăreață, nu a fost decât o femeie care a vrut să ajute altă persoană. Și până la urmă nu vrem toți asta? Sunt atât de mulți oameni buni în lume, dar nu merg recompensați decât prin bunătate. Un mulțumesc e bun, dar un gest frumos e și mai bun.

Ține-ți cont când o persoană face un gest drăguț și încercați să îi răspundeți în același fel. Uneori stresul ne încurcă atât de tare încât nu realizăm că trebuie să fim buni cu cei din jur, să avem răbdare și să fim toleranți. Dar atunci vine momentul celorlalți să fie toate aceste lucruri, pentru că, atunci când suntem toți așa, se crează echilibrul. 

Un echilibru benefic care ne poate face oricând ziua mai bună. 

Fiți buni, încercați să îi ajutați pe ceialalți și să faceți un gest frumos cât de des posibil.

~~~***~~~
PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ!
-Ada

26.02.2020

Lecția de prietenie din Sonic: The Hedgehog

februarie 26, 2020 0

Fascinația mea pentru fantastic și creaturi unice m-a îndemnat mereu către filme diferite, dar de data asta am schimbat puțin preferințele și m-am dus cu încredere la SONIC THE HEDGEHOG. Desigur, mai mult de dragul nostalgiei, dar și a modului în care este făcut Sonic. 

Îmi amintesc când eram mică și mă prefăceam că eram Sonic. Nu alergam, dar pentru mine de atunci era un personaj foarte nonșalant,( cel puțin versiunea din desenele Sonic X), pe care le-am prins eu. În film însă, nu l-am simțit așa, dar nici nu am plecat dezamăgită din sală. La început mi-a fost rușine, eram singură printre copii și adulți plictisiți care abia așteptau să se termine odată să plece acasă, dar apoi nu am făcut decât să zâmbesc, iar toată starea de relaxare a venit de la sine. Zâmbetul și starea de bine au continuat pe tot parcursul filmului, iar momentul în care s-a încheiat proiecția, eram din nou fetița de 7 ani care voia să strângă jucăriile cu Sonic de la McDonalds și aștepta fiecare zi de vineri pentru a prinde noile modele.

Sonic este un film despre prietenie, o poveste despre un personaj diferit care își dorea să aibă prieteni. Mai copilăros și hiperactiv din fire, vrea să scape de singurătate și să aibă pe cineva alături. Și reușește să trăiască o aventură frumoasă și plină de pericol alături de persoana pe care și-o dorea să o aibă alături. Elementele de singurătate și de prietenie se îmbină cu seriozitatea situației prin pericol și suspans. Sonic vrea să plece pentru a nu fi descoperit, dar este descoperit de „Lordul gogoșilor”, punct în care eroul nostru albastru primește șansa de a intra în contact cu o ființă umană, dar și de a-și face prieteni.

Deși spus în mod glumeț, Sonic îi spune:


"I WASN’T SPYING. WE WERE ALL JUST HANGING OUT EXCEPT I WASN’T INVITED AND NO ONE KNEW I WAS THERE." *


Replică plină de speranță, dar și de tristețe. Prima parte surprinde atât speranța cât și entuziasmul lui Sonic, iar spre final se simte singurătatea acestuia și sentimentul de izolare pe care începe să îl simtă după timpul petrecut atâta timp de unul singur.

Pe parcursul filmului, Tom (Lordul gogoșilor) învață de la sonic că nu poate renunța la oamenii pe care îi are alături și care cred în el, iar Sonic și-a făcut un prieten. Sonic mi-a arătat într-un mod subtil că, oricât de diferit sau singur ai fi, mereu va fi cineva care să îți fie alături atunci când ai nevoie, dar și să îi apreciezi pe oamenii pe care îi ai alături.

_____

* ,,Nu vă spionam, petreceam toți timp împreună, doar că voi nu știați că eram și eu acolo”.

19.02.2020

Anul meu în cărți | 2019

februarie 19, 2020 0

Ca să fiu sinceră, în ultimii ani am început să citesc din ce în ce mai puțin. Din acest motiv, în fiecare an am ca challange să citesc cel puțin 10 cărți, dacă le depășesc bine, dacă nu, încerc anul următor. În 2019 m-am aventurat prin diverse locuri și am încercat lucruri noi, dar cu cititul, e cu totul altă poveste.

Recent am citit postarea Teodorei de la Fata din bibliotecă, în care abordează într-un mod literar cărțile citite de ea anul trecul. (articol pe care îl puteți citi aici).

Pentru că nu am mai intrat pe goodreads de câteva săptămâni, am intrat de curiozitate după ce am văzut micile statistici pe care ți le oferă pe site, mai mult din curiozitate pentru că am citit cărți la întâmplare anul trecut și nu am mai respectat unele idealuri de lectură pe care mi le-am propus în 2019. Mai jos este totalul cărților, cât și paginilor citite anul trecut, deși uneori mai uit să trec anumite cărți, iar una din ele clar nu e în top-ul lor (vorbesc de Girlboss, dar trecem peste pentru că e mai mare posibilitatea să fi uitat să trec cartea decât să fi omis ei să o includă în top).

Pentru că am citit foarte multe cărți la întâmplare, cred că se poate vedea clar mai jos diferența dintre Fahrenheit 451 și Misterioasa dispariție a Kathrinei Linden. Pe ambele le-am citit în vară, în sesiune, iar pe a doua am citit-o la mare și îmi amintesc că m-am forțat să o termin pentru că nu voiam să o las așa. Povestea nu e rea, e chiar ceva simpatic și ușurel de citit, dar devine uneori complicat de urmărit, mai ales dacă te lungești și nu o citești în ziua în care o începi (pentru că e acel gen de carte- care se citește în primele zile pentru că apoi te pierzi în detalii și nu mai înțelegi mare lucru).  

Cât despre cartea lui Ray Bradbury, mi-am dorit să scriu despre ea după ce am citit prima pagină, iar pe măsură ce o citeam îmi doream și mai tare să scriu o recenzie, una plină de idei și emoții, exact ca povestea. Când m-am văzut în fața ecranului alb aveam mintea complet goală, pentru că e o cartea plină de semnificații și de metafore, care ilustrează atât de bine societatea (și de atunci și de acum, poate și în viitor), e tristă și frumoasă, dură și emoționantă. Iar când o voi reciti, sunt convinsă că voi înțelege cu totul alte lucruri față de prima lecturare. 

Vă dau un mic indiciu totuși: Fahrenheit 451 este temperatura de ardere a cărților. 


Ca mărime, pisica a căștigat în mod deliberat, dar ca emoție, am fost mai fascinată de cea  mai scurtă, afișată mai jos. Ghost Stories of an Antiquary m-a făcut să mă închid în cameră un weekend întreg și să citesc povești stranii. Desigur, când am cumpărat-o am fost fascinată de titlu, dar nu îmi imaginam că mă va fascina atât de tare, mai ales că e scrisă într-o engleză un pic greuță, dar nu foarte greu de înțeles, mai ales dacă te înarmezi cu ceai și cu dicționarul pe care să îl consulți din când în când când apare vreun termen mai înflorat din secolele trecute.


Where the Forest Meets the Stars e cartea care m-a bântuit anul trecut și care am citit-o în cea mai lungă perioadă de timp. Toamna trecută însă, mi-am propus să o termin și nu am regretat, citeam din ea aproape tot timpul când găseam câteva minute libere. Am râs și am plâns cu personajele, am fost la fel de confuză și îmi doream să înțeleg ce se întâmplă. 

E cartea care m-a întristat și care m-a bucurat cel mai tare, ( după Fahrenheit 451) despre care am și scris aici. Povestea a fost atât de unică încât nu s-a putut să nu o includ în lista lecturilor preferate. Desigur, am neglijat o mulțime, dar prefer să nu le mai includ deloc decât să scriu recenzii sau mini recenzii de care nu mă simt mândră, pentru că o poveste bună trebuie recomandată și reprezentată așa cum trebuie. 
Acum că mi-am dat un mic unwind la toate lecturile anului trecut, îmi pare puțin rău că nu am inclus toate cărțile care mi-au plăcut, dar au fost toate povești frumoase și vor apărea cu sigurață sub formă de recenzie, fie că sunt la prima sau la a 10-a lecturare. 

Sper să citiți cât mai mult și să încercați să țineți puțin în balanță lista de lecturi, în sensul că, e mult mai amuzant dacă citiți un roman polițist și apoi unul romantic, iar apoi unul SF, decât să stați numai pe un anumit stil. E o descoperire pe care am făcut-o în ultimii ani și de care mă bucur enorm.

Îmi puteți lăsa în comentarii câte cărți ați citit anul trecut și care a fost cartea voastră preferată. 

Până la următoarea postare,
-Ada 

Ce am învățat în ultimii 5 ani de blogging?

februarie 19, 2020 0


Am început blogul prin 2011 și foloseam spațiul ca pe o pagină simplă în care postam clipuri muzicale și alte clipuri de pe youtube, nu îmi amintesc să fi scris ceva la acea vreme. În 2015 a început și partea de scris și de povești, de la ficțiune până la articole cu păreri și diferite gânduri pe care le aveam atunci.  

In ultimii 5 ani, am învățat că trebuie să am răbdare cu mine și că scrisul poate fi o corvoadă, dar în același timp și un mod foarte plăcut de a-ți pune ordine în gânduri. Iar în scurt timp, a devenit un fel de jurnal de buzunar, fără pagini sau urme de cerneală, dar care reușește să îmi fie alaturi oriunde aș merge, sub forma unei mici aplicații prezente în permanență pe ecranul principal al telefonlui meu.

La scurtă vreme după ce m-am mobilizat cu scrisul, blogging-ul a devenit o joacă, de la jocurile de cuvinte din postări până la strategiile pentru imaginea de prezentare (care a trecut și ea prin diferite tipuri și modele), atunci am realizat că un blog e mai mult decat scris postări, ține și de responsabilitate în momentul în care se strâng persoane care îți citesc blogul.

Dincolo de distracția de a scrie, sunt multe emoții precum rușinea de a apăsa ,,postează”, frustrarea generată de limitele facilităților platformei folosite și de dorința de a avea persoane care să îți citească blogul, par obstacole la început, mari sau mici, în funcție de determinarea fiecăruia. La început însă, postările nu vor avea cine știe ce vizualizări, dar sentimentul pe care îl trăiești când vezi cum crește numărul de vizualizări, treptat, în fiecare an, este greu de explicat. Iar surpriza că unele lucruri copilărești pe care le-am scris la început, din dorința de a aborda un subiect fără să știu exact cum să îl abordez, sunt mai citite decât postări mai noi.

Am învățat să mă bucur de rezultate și să lucrez în liniște, să fac strategii și pur și simplu să mă bucur de scris, fără să mai simt așa de des senzația că scrisul este obositor. Pentru că nu este, scrisul e cea mai bună modalitate de a te înțelege pe tine însuți, dar și un fel de terapie datorită fericirii pe care o ai atunci când termini ceva de scris.


Deși a început de la un simplu site în care dădeam share la clipuri, mi-am dorit să scriu, acesta fiind lucrul care mă motivează în continuare să postez și să îmi exprim părerile pe pagină.

12.02.2020

5 podcast-uri pe care le ascult

februarie 12, 2020 0

Mereu mi-a plăcut să ascult ceva în momentul în care făceam un lucru, fie că mă chinuiam cu tema la mate sau desenam, aveam nevoie de puțină agitație în jurul meu, de o altă voce care să mă țină cumva prezentă, fără să mă pierd prea mult în gânduri. La început, erau desenele animate, apoi muzica, iar din vară, podcast-urile. Urmăresc atât de multe podcast-uri că am ajuns să mă mir de ce notificări primesc uneori. Așa la întâmplare, să spunem că desenez sau mă uit la un serial și mă trezesc cu un podcast despre crime sau un episod despre istoria vreunei civilizații. 

Am început cu Vocea Nației, a lui Dragoș Pătraru, și apoi m-am extins când am văzut cât de multe podcast-uri interesante există, pe tot felul de teme care mai de care mai interesante și palpitante (la propriu, uneori mă trezesc că mă opresc din ce fac și ascult pur și simplu). Din toată lista am început să urmăresc câteva, dintre care am și terminat unul, dar mai jos am scris despre cinci care îmi plac și pe care le ascult aproape zilnic, despre niște voci care sunt prezente atunci când mă plictisesc sau când am nevoie de cineva care să vorbească atunci când desenez. 
Pe lângă emisiunea Starea Nației, Dragoș Pătraru are și podcast-ul Vocea Nației (pe care îl puteți găsi aici). Din păcate, episoadele nu sunt în ordine, încât sunt amestecate cu emisiunea menționată mai sus, dar și alt podcast numit Și de restul caramele. Ăsta e unul dintre motivele pentru care ascult mai rar, dar când vreau să aud recomandări de cărți sau pur și simplu un podcast de genul emisiunii, dau play fără să mă gândesc.
Mă amuză de fiecare dată când văd titlul sau când mă gândec la podcast. Sunt abordate conspirații și idei legate de extratereștrii, lucru care îmi amintește de X files, dar care se simte când îi asculți că este mai mult de atât. De fapt, pare cumva un podcast făcut de prietenii lui Mulder, dacă stau și mă gândesc, și într-un fel, asta îmi imaginez de fiecare dată când îi ascult. Primul episod începe cu râsete și chiar mi-au dat o impresie bună de la început, uneori mai fac glume ciudate la care nu râde niciunul din ei, iar alte ori sunt tare nostimi, pe lângă conspirațiile și teoriile pe care le discută, reușind să le ofere cumva o doză de haz, pe lângă misterul ce le învăluie. 

E un podcast amuzant și interesant pentru persoanele curioase și fascinate de extratereștrii și conspirații în general. 
E greu să înveți o limbă străină, mai ales dacă ești genul de persoană care vrea să învețe cât mai multe lucruri într-o perioadă scurtă de timp (sau mai bine zis, mai multe lucruri în același timp). Dar, am observat că învăț mai repede dacă ascult în timp ce fac altceva, chiar și involuntar. E o metodă bună de a învăța o limbă străină și o opțiune bună de ,,sunet de fundal” pentru cine vrea să învețe să facă ceva, dar care vrea să învețe și o limbă străină și nu are răbdare să stea cu aplicații sau să citească dicționare speciale. 

Se găsește în mai multe limbi, trebuie doar schimbat cuvântul ,,Finnish” din nume și înlocuit cu limba pe care vrei să o înveți.
M-au pierdut puțin pe la început, dar pe parcurs am început să intru în firul poveștii, dacă aș punea spune așa. E un pic confuz pentru că, începe odată cu preistoria și practic începutul începuturilor, care e puțin plictisitor, dar pe parcurs devine interesant, totuși, ca la o lecție reală de istorie, e nevoie de primele episoade pentru a înțelege în mare niște repere și puncte care vor continua în episoadele următoare. 

E drăguț pentru persoanele cărora le place istoria, dar care nu au prins prea multe în școală. 
E un tip de podcast de tip lifestyle, unde sunt abordate teme personale cum ar fi familia, relații și chiar felul tău de a fi. E ca și cum ai sta de vorbă cu două prietene care îți povestesc viețile lor, ce au învățat din anumite experiențe și cum îți recomandă să faci dacă treci printr-o situație anume. 
Ca un fel de bonus, reMind este un podcast în română care constă în discuții libere, asemănătoare cu cel menționat mai sus, dintre un psiholog și un om de presă. E drăguț de văzut cum percepe fiecare parte o anumită situație și aflăm lucruri care țin de psihic, subconștient, dar primim și sfaturi despre cum să reacționăm în anumite momente și cum să facem să trăm mai simplu, mai bine și mai sănătos. 

Nu prea mă încântă când aud discuții legate de copii și familie, dar sunt exemple destul de relevante pentru ilustrarea unui stil de viață complicat și aglomerat. Dincolo de asta, însă, e un podcast drăguț și plin de idei faine și inspirate care, dacă știi cum să le adaptezi, pot face cu adevărat o schimbare.  

05.02.2020

Ce am învățat din filmul MINUNEA?

februarie 05, 2020 0


Nu îmi amintesc când am dat de carte, dar știu că mi-a plăcut ideea poveștii încă de când am citit descrierea. Iar în ziua în care am cumpărat cartea nimic nu m-a mai putut supăra. 

Cu gândul la ,,ce cărți aș păstra dacă ar fi să renunț la ele?" prima care mi-a venit în minte a fost ,,Minunea", (despre care am scris despre ea aici) iar apoi am văzut și filmul, poate din nevoia de a intra din nou în fiorul comic al poveștii sau poate din curiozitate. Indiferent de cea care a primat în momentul în care am dat play, am zâmbit instant. Era ca o introducere într-un joc video și nu am putut să nu zâmbesc. 

Simt că trebuie să explic puțin la ce m-am referit când am spus ,,fiorul comic al poveștii”, în principiu e simplu, filmul e o combinație de comedie și dramă, fior- interpretat în sensul de emoție și comic în sensul umoristic, ceea ce înseamnă că în parte, ,,Minunea” este efectiv un film care tratează elemente serioase cu umor, dar într-un mod inteligent.

Sunt de părere că avem nevoie să fim reamintiți unele lucruri, chiar și sentimentele sau micile realizări pe care le-am trăit de-a lungul vieții. Continuăm să trecem prin diferite obstacole și să învățăm lecții noi, dar pe care poate le uităm pe parcurs, asemenea încrederii de sine care trebuie menținută frecvent pentru a evita potențiale momente de depresie, tristețe sau dezamăgire.


Minunea e o pauză frumoasă de la rutina zilnică. Iar, la un an după ce am citit cartea, am exact aceleași realizări ca atunci, pe care le-am primit cu drag și care au fost o lecție binevenită în această perioadă. 

E ok să fii diferit, așa ar putea fi spus în câteva cuvinte mesajul filmului. Faptul că surprinde mai multe puncte de vedere nu face decât să accentueze ideea filmului și să îl axeze pe protagonist (chiar și în absența lui) în centrul poveștii, iar cumva, fiecare personaj și acțiune se leagă reciproc, ca o pânză de păianjen perfectă. 

Am lăcrimat pe alături, dar totul se întâmplă repede, atât de repede încât nu poți să plângi până la capăt, în sensul că te ține cumva în suspans. Pe lângă micul reminder care  a apărut în mintea mea pe parcursul filmului, am învățat și că lucrurile se rezolvă mereu, chiar dacă par dificile. Doar par, când în realitate sunt mult mai simple. Uneori suntem atât de absorbiți de anumite emoții încât nu ne dăm seama cât de ușoară e situația, dar cum totul are o rezolvare, trebuie doar să respiri adânc și să te gândești la altceva, în acest fel sentimentele se schimbă și automat problema aproape că se rezolvă de la sine. 


  

PODCAST

Popular Posts

AMP gtag demo

Make it so.