23.05.2020

Cum a ajuns o melodie să îmi devină reminder


Sunt melodii care te fac să plângi și melodii care te fac să te deconectezi de lume. Melodii care te fac să trăiești momentul și melodii care îți dau speranță. Pentru mine, muzica pe care o ascult se schimbă în funcție de momente, dar și de ceea ce simt. Unele melodii au trecut de proba timpului, pe când altele continuă să îmi trezească amintiri, dar numai atât. Alte melodii nu fac decât să meargă împreună cu mine prin viață, când dau play la cântec, viața prinde sunet, iar toate amintirile se leagă în ceva frumos, unitar și așa se creează o poveste frumoasă. 

Mi-ar plăcea să spun că aș putea asculta o melodie toată viața, (am scris despre asta aici) , dar pe măsură ce am crescut am realizat că nu poți construi o viață cu o singură melodie, pentru asta îți trebuie un întreg playlist, din care adaugi mereu câte o piesă și elimini altele. 

Într-un restaurant din Sighișoara, în urmă cu câteva luni am auzit după ceva timp melodia ,,another love” de la Tom Odell, melodie pe care am tot ascultat-o în ultimii ani și căreia nu i-am înțeles sensul din prima, deși îmi plăcea. Cântecelul a avut suficient timp să își facă loc în diferite momente din viața mea, iar atunci, în restaurant, mi-a amintit de liceu, persoane triste care o ascultau, dar și de mine când studiam cele două clipuri pentru că nu înțelegeam de ce sunt două. 

Eram acolo, la masă, cu mâncarea în față și cântam încet, alături de Tom, fără urmă de tristețe și cu o ușoară nostalgie. Atunci am realizat pentru prima dată că ,,Another love” nu e o piesă de despărțire, așa cum o văzusem în tot acest timp, era o piesă reminder care mi-a amintit că există mereu ceva mai bun, ceva care să nu te facă să te îndoiești de tine sau de oamenii de lângă tine. Doar pentru că ceva se termină nu înseamnă că s-a sfârșit totul, ci doar că nu mai era locul tău acolo, în acel moment din viața ta. Mi-a dovedit că amimtirile nu ar trebui să fie o durere, ci o lecție din care să înveți cum lucrezi cu tine însuți și cum să te dezvolți ca persoană.

Anul trecut am scris despre ce am învățat de la băiatul din autobuz, dar și despre faptul că Broken Strings nu e melodie de despărțire în adevăratul sens al cuvântului (articol pe care îl puteți citi aici) . I se alătură și melodia lui Tom care vorbește despre lacrimi consumate și despre despre un soi de resemnare, de iubire care încă există, dar la care trebuie să renunți pentru că nu este acea relație în care trebuie să fi. 

Dar despărțirea nu e un sfârșit, ci un început spre  o relație viitoare, mult mai bună, în care lacrimile nu vor mai fi ,,used up”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci