24.03.2020

Când minciuna devine adevăr

martie 24, 2020 0


În ciuda soarelui călduț din mijlocul lunii februarie, puteam să simt frigul cum îmi intra pe sub piele. Doar era încă februarie, era și normal să fie încă frig. Eram în parc, singură, pentru că nu am vrut să văd pe nimeni, nu aveam starea necesară de socializare. Poate pentru că în ultimele săptămâni abia dacă mi-a mai răspuns cineva la telefon. Nu mă întrebați ce s-a întâmplat, erau toți ocupați și nu aveau timp de nimic, nici de excursii, nici de ieșiri, de nimic. Devenisem brusc singură, eu cu mine și cu lucrurile din camera mea.
Mă simțeam singură, așa că m-am decis să ies, numai când am ieșit pe ușă am realizat că era pentru prima dată când făceam un gest atât de curajos. În general sunt o persoană foarte rușinoasă și nu aș fi în stare să ies într-un loc public singură, de bună voie, dacă nu am de ales. Iar în acest caz, nu aveam.
Nu înțelegeam de ce era toată lumea atât de ocupată, dar nu voiam să mă gândesc la asta, voiam să ies și să îmi distrag atenția. Am trecut pe lângă o fată îmbrăcată mult prea subțire pentru vremea de afară și m-am întrebat dacă nu i-o fi frig, pentru că eu tremuram cu două hanorace pe mine.
Era mai multă lume decât era de obicei în acel cartier, poate erau toți plecați, sau poate vizitau alte orașe, ceva ce aș fi putut face și eu dacă nu eram singură. Dar de ce să nu merg singură? Nu pot! Sunt fată, e periculos să călătorești singură dacă ești fată. Știu că sună ciudat, dar e una dintre temerile mele cele mai mari, așa că depind de alții pentru a mă simți în siguranță. Nu e sănătos, dar e greu să te deprinzi de unele obiceiuri deja formate.
M-am așezat pe o bancă și am început să privesc oamenii, mă jucam jocul ăsta când eram mică, împreună cu o prietenă mai veche. Ne uitam la oameni și număram în funcție de numărul pe care ni l-a dat cealaltă. Îl știam dintr-o carte, dar ni s-a părut amuzant să îl jucăm atunci. Aș fi vrut să îl joc și în acea zi când stăteam singură pe bancă, dar nu era așa amuzant dacă te jucai de unul singur.
O fată s-a așezat lângă mine, părea opusul meu din toate punctele de vedere, doar că aveam aceeași culoare a ochilor. Ne-am privit pentru câteva secunde și am început să îmi caut telefonul în geantă pentru a evita contactul vizual. Nu înțeleg de ce îmi era rușine, dar pur și simplu nu simțeam că voiam să o privesc de teamă să nu creadă ceva greșit despre mine.
-Bună! Mi-a spus ea simplu.
-Bună! I-am răspuns și eu surprinsă.
-O să sune ciudat dar, e un băiat care lucrează la librărie și i-am spus că am prietenă și aș vrea dacă poți să mă ajuți să... știi tu, să nu fie chiar o minciună.
-Prietenă în sensul...
-Da, dar stai liniștită, nu o să îți cer să ne pupăm sau ceva, se vede că ești rușinoasă, vreau doar să vorbim.
-Nu înțeleg cum te ajută asta în legătură cu prietenul tău.
-Mă place și e stresant, și dacă încerc asta poate îl fac să înceteze. Deci, cum te numești?
-Alina!
-Sara, ești de aici din București?
-Nu, sunt din Sibiu, dar fac facultatea aici.
-Oh, și de ce ai ieșit atunci?
Atunci m-am uitat mai bine la ea, era frumoasă și părea mai mică decât mine, dar la cantitatea de machiaj pe care o avea pe față nu puteam spune cu siguranță. Și avea părul roz, ceea ce făcea un contrast ciudat, dar interesant. 
-Colegele mele de cameră sunt plecate în excursie, prietenul meu cel mai bun e la Sibiu și prietenul meu...
-Ce e cu prietenul tău?
-Nimic, uită de asta.
-Nu, te rog spune-mi. Facem conversație doar, nu o să mă mai vezi oricum după asta și nu e ca și cum o să alerg în secunda doi să spun la toată lumea cât de teribilă e relația ta. Te-a înșelat sau e doar un jeg? Ce e cu el? Adică, băieții sunt nașpa, dar nu îmi pari genul care să se bage într-o relație cu un tip așa.
M-am uitat spre librărie, unde era o siluetă care ne privea de la ușă și m-am făcut că mă uit către stradă, fără legătură cu librăria și persoana care ne privea. Nu știam dacă să îi spun despre Dominic, nu aș fi vrut, pentru că nici eu nu știam sigur ce se întâmplă. Am respirat adânc și m-am întors spre Sara.
-Să spunem doar că trecem prin perioada post-îndrăgostire și nu sunt sigură de relație.
-Oh, dar el se poartă frumos cu tine? M-am întrebat ea.
Am ezitat puțin înainte să răspund.
-E complicat, nici nu sunt sigură dacă e chiar o relație, Dar da, se poartă frumos cu mine, doar că îmi pare așa distant și nici nu sunt sigură dacă se poartă așa cu mine pentru că ține la mine sau doar pentru că e pur și simplu de treabă și că e drăguț cu toată lumea. 
-Cred că am un sfat pentru tine, e ceva ce mi-a zis și mie cineva înainte să devin lesbiană. Dacă cineva te place, se vede, fie dacă e băiat sau fată, e ceva din comportament care pur și simplu îi dă de gol. Deci, dacă e perioada aia aiurea în care sunteți amândoi la distanță unul de celălalt pentru că, aici s-a oprit și s-a uitat la doamna care se așezase pe altă bancă, la câțiva metrii de noi, presupun că el are nevoie de spațiu și că tu vrei să stai numai cu el și să îl pupi și chestii de genul. M-am uitat la ea surprinsă. 
Nu mă așteptam ca o străină să își dea seama de situația în care mă aflam în așa puțin timp, dar avea dreptate. Poate e doar o etapă pe care trebuie să o trecem amândoi. De asta avea eu nevoie, de o perspectivă nouă, din afara relației pentru a reuși cumva să înțeleg într-un fel ce se întâmplă.
-O să fie greu să te împaci cu ideea, dar dacă treci prin asta și relația încă o să fie în picioare puteți spune că ați câștigat bătălia, dar nu războiul.
-Cum adică?
-Când iubești pe cineva trebuie să lupți oricând pentru persoana la care ții, și ea trebuie să facă la fel, așa se crează echilibru. Trebuie să plec, Emi a intrat în librărie. Îți mulțumesc că ai vorbit cu mine și sper să rămâi împreună cu prietenul tău dacă este bun, dar dacă este nașpa, te rog din tot sufletul să îți vezi de viață și să nu mai ai de-a face cu el. 
M-am uitat la ea cât s-a îndepărtat și s-a apropiat de librărie. Asta a fost tot, un sfat venit ca o briză de aer, atât de natural și de sincer într-un moment atât de nepotrivit când nu pot vedea lucrurile atât de clar încât să le și înțeleg. Bătrânica de pe banca de alături mi-a zâmbit când a aruncat un pumn de semințe la niște porumbei care aterizaseră la picioarele ei. Erau simpatici și păreau așa cuminți, unul dintre ei chiar i-a mâncat din palmă pe când ceilalți erau mai rușinoși. 
Voiam răspunsuri, dar Sara avea dreptate, poate era mai bine să am răbdare și să aștept să văd ce se întâmplă. Dar la începutul conversației a pomenit și de  o minciună, la ce se referea? Un beculeț din mintea mea s-a aprins pe undeva și mi-am imaginat că poate era vorba de iluzia unei prietenii, chiar dacă eram străine și doar vorbeam. Să se aplice asta și la mine și Dominic? Când minciuna devine adevăr... când iluzia dispare și adevărul iese la iveală? Deci dacă minciuna iese din calcul, automat acel nimic se transformă în adevăr, deci minciuna devine adevăr. Am zâmbit la gândul ăsta și m-am ridicat de pe bancă. Nu știam dacă să mă mai plimb sau să mă întorc la cămin, dar în mod clar am mai făcut câteva ture de parc înainte de a mă întoarce. 

17.03.2020

Despre cioburi de inimă și persoana de lângă noi

martie 17, 2020 0

Interesant cum unele lucruri încep să se îmbine între ele și să rămână asemenea unor piese de puzzle. Fiecare amintire, fiecare zâmbet ascuns la vederea unei persoane de care îți e drag. Când mă uit în urmă, e ca și cum mi-aș vedea fața prin mai multe cioburi împrăștiate pe podea. Atâtea versiuni ale mele care nu mă mai reprezintã și nici nu o vor mai face vreodată. Ce rămâne din trecutul nostru? O poartă în timp spulberată în bucăți, cioburi în care poți alege să privești și să descoperi sau să încerci să le ridici și să riști să te tai. 

Într-o zi, persoana potrivită va începe să strângă cioburile, dar nu pentru a le unii la loc, ci pentru a învăța cât mai multe despre tine, pentru că ține suficient încât să riște să-și păteze mâinile de sânge pentru a afla prin câte ai trecut în lipsa lui, pentru că el va face orice îi stă în putere să construiască o oglindă nouă în care să fiți doar voi doi. Una construită atât din cioburile tale cât și ale lui, pentru a-ți dovedi că poți avea încredere în el. 

În drumul meu, presărat cu cioburi de inimă, fiecare pentru fiecare eșec. Eșec care, a reușit să-mi cresteze inima de fiecare dată, dar nu suficient încât să o frângă. Știu ce vreau, în materie de orice. Dar asta pentru că am învățat să o ascult, am învățat să fiu alături când o doare și să încerc să o liniștesc, pentru că în lipsa lui, ea mă are doar pe mine, ca un părinte neglijent care uită câtă nevoie are de ea până în momentul când o aude plângând.

Acum nu mai plânge, sau cel puțin, nu atât de des. Sunt determinată să urc pe scară de una singură  pentru a ajunge acolo unde îmi propun, pentru că persoana potrivită nu apare atunci când vrei sau când simți că nu mai poți trăi fără ea, apare atunci când uiți de ea și începi să o cauți involuntar în inimă, într-un colț numai al lui unde îl poți vizita de fiecare dată când îți e dor de el, chiar dacă nu îl cunoști, va fi mereu acolo, sub diferite forme. Iar dacă îl cunoști, va asocia fața cu persoana minunată pe care o îndrăgești.

Dar pentru a ajunge acolo trebuie să urci o scară, pentru că scara succesului nu are doar un singur sens, așa cum sunt mai multe drumuri în viață, eu le asociez ca pe niște scări. Iar dacă pe scara de lângă tine este o persoană care își duce propria luptă? O cunoști, sunteți prieteni sau poate chiar el este acel el, care are locul lui special în inima ta, de ce nu este cu tine pe scară? Pentru că are  propriile lupte de dus, încercând să urce de unul singur fără să știe ce face, fără suficientă încredere să afle ce își dorește.

Dar poate fi și o persoană străină, iar atunci te întrebi, oare are pe cineva? Oare se simte și ea singură? De multe ori uităm că și cei din jurul nostru duc propriile lupte, iar în timp ce noi ne adunăm formețele să urcăm pe propriile trepte, ale lor se înalță și le blochează accesul, iar atunci renunțăm, pentru că e cineva mai sus decât noi și pentru să suntem bine la nivelul în care ne aflăm. 

Când eram mică, îmi doream enorm să urc în fânar, unde ținea tataie porumbul cules. Iar pentru a mă împiedica să urc pentru a evita un eventual accident, îmi punea pe trepte urzici, prietene bune ale mele încă din copilărie, dar care, în acest context nu m-au oprit deloc. Abia acum, câțiva ani mai târziu am realizat metafora din spatele acestei întâmplări și mi-am dat seama că, obstacolele nu sunt greu de trecut, ci depinde de cât ești de determinat să le treci, întrucât este mereu un mod de a le depăși. 





Băieții de la Firma au niște versuri tare potrivite acestui articol în cântecul ,,Doar nebunii iubesc”, pe care am atașat-o mai sus. Ei cântă despre un labirint metaforic în care este găsită ființa iubită, dar cred că se aplică nu numai la iubire, cât și la viață, prietenii și carieră în general. Poate chiar și căutarea sinelui.


,,Azi am intrat, din nou în grădina ta/ și te-am găsit în ghiarele dorului/ înconjurată de crengi și de statui/ cu ochii ațintiți/ ei te privesc cuminți și se înfioară atunci când le vorbesc și tresar atunci când le amintesc că dintre toți cei prezenți doar nebunii iubesc.” 


Poate că e în drum spre mine. Poate că mă caută sau poate că nici nu se gândește la mine. Poate nici nu-și face griji cu privire la momentul în care o să ne întâlnim pentru că știe că o să se întâmple și o să fie ceva frumos. Dar poate așa e mai bine, să speri și după să uiți, iar viața te va surprinde la momentul potrivit. Trebuie doar puțină răbdare.

Orice fată are visul ei de fetiță, să crească mare și să își întâlnească prințul. Dar dacă prințul se pierde în drumul lui spre tine? Tu-l aștepți la aceeași cotitură, încercând să nu-și pierzi răbdarea, pentru că știi că merită tot ce ai de oferit. Dar în același timp, de unde știi că nu te așteaptă și el undeva la o răscruce și că undeva în sinea lui, acea lumină care i-a dat încrederea că vei apărea se stinge pentru că trece timpul și se gândește că poate ar trebui să meargă mai departe. În viața reală, nu te îndrăgostești la fel de repede ca în filme.

Secretul în viață e să rămâi ocupat și să îți distragi atenția cu lucruri care îți plac, pentru că orice prinț care apare va veni și va rămâne dacă așa dorește. Va rămâne pentru a-ți repara inima și pentru a te face o persoană mai bună, pentru a te face să te simți iubită.

10.03.2020

What I've noticed rewatchingTHE SECRET CIRCLE

martie 10, 2020 0

It's been around 5 years since i've watched The secret circle for the first time and somehow, I wanted to bring back some memories by watching it again. To be honest, I never thought that i will be this happy to watch a show for the second time and i haven't even enjoyed this one when it was released. In that time it was so different, exactly in the middle of the vampire trend, when all of this dark stuff where a huge deal and i didn't really liked it that much. But, i remember that i was watching for Thomas Dekker and Britt Robertson (i actually like her for Cassie's role, she did a great job), but Thomas wasn't really my first pick, because Adam's character is so complex and different from the others that they needed to be more thoughtful about this.

For the sake of memories, i was all smile while watching this, yeah, i've noticed some weird stuff that i didn't noticed on the first time watching it, like, random dialog or useless gestures from some characters, but other stuff were pretty smart made. The best things were some stuff that you notice only if you've read the books and i swear, i haven't seen them at first, but now they become so clear and i was so happy for them. I am also pretty pissed because they didn't included all the characters from the book, the one they choosed from the show were important, i know, but there were the others that were waaay funnier and they were basically the climax of the books. But, if you watch carefully you can notice a few thing, like, Chris, or Jeffrey or Sally. From as much I remember, Adam's father was dead in the books, but in the show is such a nice character, "sweet", as Cassie said in the first episodes. I like him. Is also a good link from the Coven's past. 

The secret circle was the first book in the middle of the vampire books that i loved and truly enjoyed, enough to read it at least once a year in the first three years of reading them. They are a huge part of me and they were a huge influence in my writing. I am not sure if i wrote about it before, but, in the time i was reading them i found myself a lot in Cassie and somehow i related to what was happening in her life, except the deal she made with Faye and the oath she did with Adam, but everybody makes mistakes i guess, and maybe her mistakes were the example from where i decided to act different in similar moments.

The show is ok, i was mad at first when it came out, but now, i become a little forgiving and open to truly watch it without judging it too much, book perspective or tv show perspective. One thing is for sure, in time, tv productions will become weird for the future ones that will always be better from any point of view (with some iconic exceptions that are relatable in the future as well- like F.R.I.E.N.D.S.). 

03.03.2020

5 FILME VINTAGE DE VĂZUT ȘI REVĂZUT

martie 03, 2020 0

Filmele vintage sunt un element finuț pentru cinefili, dar și pentru iubitorii de istorie și de vechi în general. De lucruri care își lasă amprenta în timp și care te fascinează într-atât încât să zâmbești de fiecare dată când le privești. Așa mă simt și eu când mă uit la filmele de mai jos. Pe unele le-am văzut din curiozitate, iar pe altele din dorința de a înțelege referințele. Cele revăzute însă, sunt cele care îmi sunt mai dragi și pe care le urmăresc de fiecare dată când îmi e dor de personaje sau pentru că pur și simplu vreau să revăd povestea.

În lista de mai jos sunt filme din anii 1950-1961, unele din ele sunt mai cunoscute decât altele, dar cele cinci sunt cele la care mă gândesc frecvent când vreau să văd un film vintage și care mă bucură de fiecare dată când apăs pe play.  În ceea ce privește poveștile de mai jos, regăsim și un exemplu de dramă franceză din anii '60 despre care am scris mai jos, dar care surprinde într-un mod frumos cultura franceză a acelor ani, în comparație cu alt clasic american din aceeași perioadă.

MIC DEJUN LA TIFFANY

Cine o poate uita pe Holi și pe pisica ei fără nume? Mereu mi-am dorit să îl văd, trăind cu impresia că era efectiv un mic dejun la celebrul magazin de bijuterii, nu așa de îmbelșugat precum cel din clipul celor de la Little Blue Something, dar suficient încât să îmi imaginez o domnișoară care mănâncă în magazin.

Este unul din filmele simple, care îmi oferă aceleași emoții de fiecare dată când îl văd. Holi e personajul energic, mereu gata să facă ceva, iar Paul e cel calculat și liniștit, gata să o urmeze pe misterioasa și complicata fată.

REBEL FĂRĂ CAUZĂ

Acțiunea din ,,Rebel fără cauză" este ușor dinamică și ușor de urmărit, până când lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Este vorba despre Jim Stark, care se dezvoltă pe parcursul filmului, asumându-și responsabilitatea pentru evenimentele care se întâmplă în viața lui, fără să fie de fapt vinovat. Prudent, dar rebel din fire, un contrast interesant este în sine ,,rebelul plângăcios”, sunt scene în care îl vedem plângând și scene în care își asumă riscuri și dă dovadă de maturitate și inteligență.

E genul de film care te prinde și pe care ți-l amintești din când în când, dar din care începi să uiți lucruri atunci când îl recomanzi. Drăguț de revăzut când simți că parcă ai vrea să retrăiești povestea.

FUNNY FACE

Funny face se pare că se găsește pe toate listele de filme de modă de pe internet. Și nu mă miră de ce, sunt o mulțime de rochii superbe de diferite tipuri, e muzică și o poveste drăguță, deși folosită de atât de multe ori că și-a pierdut din farmec. Totuși, trebuie să ne amintim că este vorba de anii 50 și că în perioada aceea, acest tip de filme erau o noutate, dar și printre cele mai apreciate din industra acelor vremuri. 

E drăguț de urmărit cu o ciocolată caldă sau o cafea și cu un blănos în brațe, pentru că reușește cumva să te înveselească și să îți mențină zâmbetul chiar și după terminarea filmului. 


BRETHLESS

De el am dat pe tumblr în primul an de facultate și eram curioasă despre ce e. Trebuie să recunosc că am fost surprinsă când am văzut că e în franceză, dar povestea a fost atât de misterioasă și de frumoasă încât nu am putut da înapoi. Eram deja prinsă în film de la primele minute ale acestuia. Am observat un simbolism foarte interesant, gestul de ,,shhh” care este făcut de câteva ori pe parcursul filmului, dar și ideea de Romeo și Julieta inversată la final. 

Îți pune creierul în funcțiune și e genul de poveste pe care te prinde și te lasă pe gânduri, mai ales datorită finalului deschis.



HIGH SOCIETY

Aici nu o să spun decât: ,,Grace Kelly și Frank Sinatra”, pentru că vreau să vă faceți propria părere. După ce îl vedeți, putem discuta în comentarii, dar atenție la spoilere.

~~~***~~~
PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ,
-Ada

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci