15.06.2016

Recenzie: Pumpkinhead (1988)


Când mă aflam în Germania mi-am dorit să mă uit la un film, iar prima idee a fost The Wishing Well, urmată de The Frighteners, Castle și Houdini&Doyle. Cum nu m-am putut uita la niciunul din cauza lipsei de net bun sau a server-elor suspendate, mi-am amintit brusc de un film pe care voiam să îl văd la televizor cu mult timp în urmă, dar era prea târziu și eram în timpul școlii. Acesta este: Pumpkinhead. Am găsit pe youtube o variantă subtitrată a acestuia într-o limbă pe care nu o știu, dar în care Gipsy înseamnă Cigo. Nu am văzut tot filmul acolo pentru că fix la jumătate, când monstrul a fost deja invocat și începea acțiunea, am realizat că trebuia să îmi fac bagajul. În seara imediat următoare, însă, când am ajuns în țară am văzut și restul filmului pentru că eram mult prea curioasă de cum se termină.

Scenele de groază clasice, prea învechite cu târâtul persoanei afară din cadru de către monstru nu m-a impresionat prea mult, dar Pumpkinhead este o adevărată realizare, atât costumul cât și personajul în sine. Monstrul m-a fascinat încă de la început prin misiunea lui de-al răzbuna pe cel de care este legat, fiind astfel și un fel de regulă atunci când era vorba de invocarea acestuia. Am văzut o fotografie cu el stând pe scaun în spatele scenei și mi se părea și mai interesant, deși știam că, deși în costum, era doar actorul care se pregătea să apară într-un cadru de groază, sau poate doar de urmărire,

Primul film aproape că m-a făcut să plâng, dar mai mult din cauza dramei decât a groazei. Stăteam cu telefonul în față și urmăream scena în care băiatul lui Edd a murit lovit de o motocicletă și încercam cu toată forța să îmi frânez lacrimile. O colegă chiar se plimba pe lângă mine pentru a se asigura că sunt bine și că nu aveam să încep să plâng de parcă ar fi cea mai mare nenorocire a vieții mele.

Al doilea film, pe de altă parte, mi-a frânt inima. Fiind vorba despre un băiat pe jumătate Pumpkinhead și pe jumătate om, care prefera să se izoleze decât să stea cu ceilalți copii. A fost ucis de niște copii, urmând să fie invocat dintr-o glumă proastă de niște adolescenți care își imaginau că nu avea să se întâmple nimic. Povestea începe în acest fel,  plină de urcușuri și coborâșuri și oricât de evidentă ar fi derularea evenimentelor și cât de mainstream ar fi modul de abordare al monstrului, continuă să fie interesant. Iar farmecul unui monstru despre care se știe din copilărie are același efect ca monstrul din dulap sau de sub pat. Odată ce crești cu el e greu să uiți, chiar dacă ești conștient că nu este real și știi că nu ai absolut niciun motiv să îți fie frică.

Pumpkinhead este mai mult o unealtă a răzbunării, iar ori de câte ori aș cânta piesa celor de la Misfits îmi amintesc teribila poveste și înfricoșătorul poem al lui Ed James care a stat la baza acestei serii.

”Keep away from Pumpkinhead, 
Unless you're tired of livind,
His enemies are mostly dead,
He's mean and unforgiving,
Laugh at him and you're undone,
But in some dreadful fashion,
Vengeance, he considers fun,
And plans it with a passion,
Time will not erase or blot,
A plot that he has brewing,
It's when you think that he's forgot,
He'll conjure your undoing
Bolted doors and windows barred,
Guard dogs prowling in the yard,
Won't protect you in your bed,
Nothing will, from Pumpkinhead!" 

Interesant e că poezia nu a fost scrisă neapărat pentru film, acesta fiind inspirat de creația lui Ed James, dar fără legătură una cu alta, exceptând totuși numele monstrului și setea lui de răzbunare. În mare, este un film destul de bun cu mult impact emoțional din partea personajului/personajelor principal care cere/cer invocarea lui Pumpkinhead. Aș putea spune că e o serie de filme decentă, care are în prim plan un grup de adolescenți neatenți care fac câte o greșeală majoră ce dă startul seriei de filme a lui Pumpkinhead. Adolescenții fiind mereu cauza unui dezastru din cauza nechibzuinței acestora.

În cel de-al treilea film, însă, tradiția adolescenților care fac probleme se sfârșește când un grup de tineri îl invocă pe Pumpkinhead pentru a împiedica o mică organizație care vinde pielea și organele oamenilor morți, respectiv, vii, cum a fost exemplul de la începutul filmului cu tânărul care se află la locul nepotrivit la momentul nepotrivit și află cumva de activitatea acelor oameni, dar aceasta este deja o producție mai nouă, împreună cu partea a patra pe care nu am văzut-o încă și probabil va mai aștepta un timp.

Ce am crezut a fi un film horror în adevăratul sens al cuvântului doar pentru că a fost făcut în secolul trecut, nu s-a dovedit a fi chiar atât de brutal pe cât sunt producțiile contemporane de acest gen. Și totuși, idea este chiar originală și destul de simplă, deși pare complicată datorită chestiei cu legătura de sânge dintre monstru și cel care cere invocarea acestuia, poate chiar și micile accidente care duc în cele din urmă la răzbunare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci