28.09.2015

Vreme nașpa


Azi a fost vestita aia lună însângerată, pe care sincer chiar voiam să o văd, dar cumva vremea a fost împotriva mea gândindu-se să facă norii să se înșire pe cerul nostru românesc. Mă îndoiesc că ar fi fost prea ok în alte orașe. Am văzut pe twitter că nici în America nu a fost cine știe ce, unii au încercat să o fotografieze, dar nu au reușit să scoată cine știe ce imagine, majoritatea fiind mai mult cu un punct roșu pe un fundal negru ( nu că eu aș fi făcut cine știe ce operă fotografică ). 

Vremea, în ultimul timp a fost incredibil de schimbătoare, după cum probabil ați observat și voi. Vineri a fost așa de cald, stăteam toți în tricou, iar azi s-a pus o ploaie d'aia complet nepotrivită și plină de ură, ca să spun așa. Adică, a mai plouat și în weekend, dar sincer, m-am învățat cu vremea asta de vară la sfârșitul lunii septembrie și acum chiar îmi pare rău că s-a schimbat vremea chiar în halul ăsta. Îmi place ploaia, într-un fel, dar nu mă așteptam să vină chiar așa. În orice caz, vremea asta complet aiurea se datorează unor dereglări meteorologice, fiind un efect secundar al poluării și așa mai departe. 

Îmi e frică să mă gândesc cum va fi iarna asta, pentru că nu sunt pregătită pentru alt strat de zăpadă care să îmi vină până la genunchi, cum era acum câțiva ani. Să sperăm că ploile vor înceta și că se va mai stabiliza cât de cât vremea, pentru că nu e bine pentru noi și pentru sănătatea noastră să tot trecem de la umblat cu tricou la geacă și zece mii de chestii groase pentru a ne ține de cald și apoi iar tricou, știu că sună foarte a bunica, dar vorbesc serios. Schimbarea asta bruscă de temperatură ne va afecta mecanismul ăla de adaptare la vreme și după ne mirăm de ce răcim. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci