20.09.2015

Toanele adolescenței


De fiecare dată când încerc să scriu despre un anumit subiect încerc să mă documentez, dar nu găsesc niciodată nimic și cumva trebuie să scot un text acceptabil din propria mea părerea asupra subiectului și de fiecare dată trebuie să abordez subiectul respectiv în așa fel încât să nu ofensez pe nimeni. 

Adolescenții au toane, adevărat, unii dintre noi chiar avem crize istericale când nu ne convine ceva, iar alții sunt cât se poate de normali. Sunt și eu adolescentă și știu cât de nasoale sunt multe chestii, dar nu mă port ca apucata ( înafara cazului în care e vorba de vreun serial sau vreo carte ) când se întâmplă. 

Sunt o mulțime de tipuri de adolescenți pe care le știți cu siguranță, cum ar fi cei negativiști ( care continuă să spună că nimeni nu îi iubește și că nu merită să vorbească cu nimeni ), cei foarte optimiști ( care mi-se par foarte ok ), cei nonșalanți și că tot am pomenit de ei, cei normali. Normalitatea vine odată cu maturitatea, iar simplul fapt că o fată de șaptișpe ani poate aborda un subiect foarte complicat pentru vârsta ei este un semn clar. 

Toatele sunt doar faze trecătoare, prin care trecem cu toții la un moment dat, dar sincer sunt unele tipuri care chiar mă calcă pe nervi. Să faci dita mai scandalul că un băiat nu te bagă în seamă mi se pare puțin deplasat și amuzant, într-un fel, iar când vorbești prin mesaje cu acea persoană clar nu poți scoate nimic de la ea, dă răspunsuri seci și uneori nesimțite, iar dacă răspunzi prin nesimțire nervii persoanei respective pică pe tine și tot e nasol. Când dau de astfel de persoane nu le mai zis nimic și uneori chiar șterg conversația pentru a nu fi tentată mai târziu să îi scriu. Înțeleg că trece printr-o chestie grea, toți trecem prin d'astea, dar parcă nu anunțăm fiecare persoană care se decide să ne trimită vreun mesaj. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci