26.09.2015

Temele pentru acasă


Toți ne-am dat măcar odată ochii peste cap când am auzit de teme, și chiar dacă nu suntem de acord cu ele, să știți că ne ajută. Nimeni nu e de acord să își petreacă ore în șir forțându-și creierul să înțeleagă o formulă matematică, sau de ce nu-știu-ce component chimic se combină cu un alt element chimic și rezultă o chestie cu un nume pe care nici nu îl putem pronunța. ( Zise o fată care dă bacul la chimie ) Am un sentiment că asta ar fi cea mai proastă decizie pe care am luat-o vreodată și totuși, sunt dispusă să risc, sperând că voi lua bacul. 

Revenind la teme, întotdeauna ajung cumva să lucrez mai mult decât clasa, dacă fac varianta de bac greșită, o termin și mă apuc de cea corectă, nu că mi-ar face rău, dar aici e o chestiune de lene. Lenea ne face să ne uităm la o foaie goală cam cinci minute, apoi aruncăm toate hârtiile și caietele într-un colț gândindu-ne Copiez tema în pauză, așa am făcut toți, că de, se mai întâmplă. Nu îmi mai fac tema în clasă, decât în cazuri extreme în care uit să îmi fac tema, dar la română și engleză nu prea ar fi cazul. Temele sunt pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite în clasă, și e un exercițiu bun pentru creier, faptul că preferăm să le facem pierdute și să ne petrecem timpul cu alte chestii este altă treabă.

Când ajung acasă, sunt pornită pe teme și pe lecțiile pe care trebuie să le învăț, chiar dacă nu prea am deloc timp să mă ocup de toate. Îmi plac lucrurile noi, dar unele materii, sincer nu sunt pe placul meu. Detest biologia, și totuși mă chinui să învăț ceva pentru a primi o notă mai mare decât cinci sau șase. Sunt materii la care nici nu trebuie să învăț, îmi plac atât de mult încât le țin minte din clasă, pe când altele îmi mănâncă zilele și mereu mă întreb de ce nu este și la noi ca la americani? Fiecare elev să aleagă materiile care îi plac și să le facă doar pe acela. Continui să visez la chestia asta, deși știu că este doar o utopie, care probabil nu se va întâmpla nici într-un milion de ani. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PODCAST

Popular Posts

Analytics- să nu ștergi asta că jar mănânci