16.01.2020

Despre modă și ore consumate pe un joc

ianuarie 16, 2020 0

Când ești prins de magia unui joc, nu-l mai lași din mână. Așa mi s-a întâmplat și mie în ultimele zile cu Super Style. Jocurile de modă m-au atras încă de când eram mică, iar cu cât erau mai originale cu atât îmi plăceau mai mult. Am început cu Jojo's fashion show, urmând apoi, după ce mi-am făcut facebook, să găsesc un joc un pic mai realist, care necrsita să îmi fac propriul magazin, echivalentul lui Mall World sau It Girl. Nu îmi mai amintesc cum se numea, știu doar că a fost scos de pe facebook la un moment dat.

Am trecut și prin Lady popular și Stardoll-despre care am citit acum ceva vreme și despre care vreau să scriu într-o zi. Azi însă, nu e acea zi, încât o să vorbesc despre acest nou joc care mi-a furat atenția în ultimele zile. 

În Super Stylist poți să îmbraci cliente, dar și pe tine, fără să ai magazin propriu-zis. Totuși, îmbină cumva viața unui model de instagram cu cea a unui stilist. Primești clienți, sponsorizări și poți să îmbraci modele pentru reviste și prezentări de modă.
Stilul tip - nu i-aș spune chiar Barbie- dar reușește cumva să îmbine ideea de păpuși și dress up, dar și viața de blogger de modă de pe instagram. Personajul meu chiar postează mai des pe insta decât mine. Jocul include joculețe care îți deblochează colecții noi pe care le poți folosi pentru a face un design nou și original clientelor tale. Merge repede și primești comenzi non stop, mai des decât le ia energiilor să se încarce. 

Un alt lucru drăguț ar fi ideea de story și discuțiile dintre cele personajul tău și cliente, cât și sponsori. Poți chiar să fi invitat de către fete la evenimentele la care participă.  

Dar, fiind incluse și poze cu personajul pe instagramul din joc, se vede diferența de like-uri pe care o întâlnim în fiecare zi. Dacă pun pun o poză cu un selfie pentru promovarea unui brand, rar primesc mai mult de 10 like-uri, dar când sunt postări cu alte persoane (diferite personalități sau pur și simplu de la prezentări de modă) automat cresc like-urile. Treaba asta îmi amintește că nu e întotdeauna important numărul de like-uri, cât e calitatea tipului de conținut postat și cât de bine te simți postând acel lucru.
Trecând peste reclamele enervante, sunt greu de făcut diamantele și durează multe să se încarce energiile. În principiu, acestea sunt cele câteva lucruri care nu-mi plac, dar le și înțeleg. Pentru timpul de încărcare a energiilor sunt recunoscătoare totuși, pentru că aș sta numai cu ochii în telefon dacă nu ar fi perioade de pauză între stilizări. Deci, momentele alea te obligă cumva să lași telefonul și să îți vezi de viață, chiar dacă e pentru 22 de minute cât îi ia să se încarce pentru două jocuri.


~~~~~***~~~~~

În comparație cu celelalte jocuri pe care le-am jucat, e un joc modern, care cuprinde câte puțin din toate jocurile de modă pe care le-am jucat în copilărie și care e interesant de jucat. Simpluț și ușor de folosit. Dar cum rămâne cu timpul consumat pe joc? Cu cât e mai atrăgător, cu atât stă lumea mai mult să îl joace și automat sunt vizualizate (voluntar sau ignorate) reclamele care le aduc profit producătorilor. Dar timpul? Știu cum merg lucrurile și știu că pot lăsa jocul dacă am ceva de făcut și că ține de propria decizie dacă vreau să stau o zi întreagă să trec nivele și să fac bani în joc. 

Și decizia e greu de făcut- să te joci și să te simți bine în mini victoria virtuală din telefon sau să trăiești o victorie reală? Îmi place jocul, dar a ajuns să îmi placă atât de mult încât să ignor alte lucruri care îmi plac, iar acest lucru nu e ok. Trebuie să existe o balanță dintre cele două, un echilibru care nu poartă mărime universală să poată fi aplicat de toată lumea într-o formulă standard, ține de modul fiecăruia de a percepe realitatea și la adaptabilitatea lui la aceasta. 

09.01.2020

RECENZIE: COLIND DE CRĂCIUN (2019)

ianuarie 09, 2020 0

După ce am fost bombardată de câteva reclame insistente, nu am putut să nu văd serialul, mai alea că m-a fascinat ideea cărții încă din copilărie când îl întâlneam în desene sau auzeam alte persoane că discutau despre film. În ceea ce privește cartea însă, nu am reușit niciodată să o citesc integral, întrucât mereu intervenea ceva care îmi atrăgea atenția și nu mă puteam concentra. Și nici ,,cititul printre rânduri nu e o opțiune bună la genul ăsta de cărți. Nu e complicată sau greu de înțeles în vreun fel, dar mereu am crezut că e o cartea de stare, pe care o simți și pe care o trăiești alături de Scrooge. 

De la Dickens nu am reușit să citesc decât ,,Marile Speranțe” de câteva ori  și puțin din ,,Poveste despre două orașe”, despre care aș putea spune că este complicată, dar și o carte de stare, întrucât este genul de poveste a cărei poveste nu poate fi înțeleasă cum trebuie decât dacă îi acorzi atenția și răbdarea cuvenite.

În ceea ce privește starea de spirit, am fost niciodată o iubitoare a Crăciunului, nu în adevăratul sens al cuvântului, dar nu sunt nici Scrooge. Și totuși, cred că sunt un pic din amândouă. Această adaptare este o îmbinare fantezistă a perioadei victoriene în prisma realității acelor vremuri, iar Ebenezer Scrooge este imaginea perfectă a ideii de știință și idei fixe, omul cu inimă de piatră care nu poate concepe motivul fericirii oamenilor în perioada Crăciunului, cât și a tradițiilor în sine, așa cum îi spune și prima fantomă ,,are numai calcule în cap”, știe tot profitul pe care l-a făcut în ultimii ani, dar nu a băgat de seamă la durerea și eforturile oamenilor care au muncit pentru el și Marley. 

În mare, intrăm în viața lui Scrooge și îl vedem evoluând, în perioade alese de timp; copilărie, când a început să lucreze la Scrooge&Marley și la ceva timp după moartea partenerului său, Marley. Totodată, observăm schimbarea din sufletul lui Scrooge pe care fantomele au rolul de a o invoca, oferindu-i argumente și arătându-i Crăciunul trecut, prezent și viitor. 

Deși Scrooge rămâne de neclintit, dă totuși dovadă de bunătate pe parcursul mini seriei, iar finalul este unul neașteptat și totuși bine primit. 


~~~***~~~
Locație: USA, UK
Limbă: Engleză
Produs de: Scott Free Productions, Hardy, Son & Baker, FX Productions, BBC
ScenariuCharles Dickens, Steven Knight
Costume: Joanna Eatwell
Cu: Guy Pearce, Andy Serkis, Stephen Graham, Joe Alwyn Vinette Robinson

03.01.2020

Filozofia kintsugi și povestea bolului spart

ianuarie 03, 2020 0

Fascinația mea pentru povești a început acum multă vreme, și nu numai să le scriu, ci să le și aud. Povești nemuritoare care poate nu au existat, dar care au rămas adânc înrădăcinate în fiecare cultură, de la basme până la nuvele. Dacă noi îl avem pe Domnul Goe și basme despre zmei, sunt multe alte povești despre creaturi nemaivăzute și greu imaginate de noi. Dacă e să aleg o cultură a cărei istorie este construită pe diferite povești, care mai de care mai frumoase sau chiar înfricoșătoare, aceea ar fi Japonia. 

O să vă spun o poveste scurtă, dar cu multă semnificație, care stă la baza unui obicei japonez atât de frumos și atât de profund încât mi-aș dori să îl pot învăța și eu. Acela este Kintsugi ( sau kintsukuroi), care s-ar traduce ,,a repara cu aur”.

Kitsugi [citit: chintsughi], este în sine o formă de artă care (se crede că) datează încă din secolulul al XV-lea, când unui dictator militar al Japoniei, Ashikaga Yoshima, i s-a spart bolul de ceai și l-a trimis în China pentru reparații. Bolul a fost reparat, dar când i-a fost înlăturat, Ashikaga Yoshima a început să caute oameni care să facă bolul mai frumos, întrucât se vedeau urme urâte de metal în locurile unde a fost spart.

Practica este desprinsă din filozofia japoneză ,,wabi-sabi”, care recomandă căutarea frumosului în imperfecțiune. Metoda de reparare s-a născut din regretul de a irosi ceva (mottainai) cât și din a fi deschis la schimbare (mushin).


Kintsugi reușește cumva să dovedească unicitatea unui obiect spart și apoi reparat. Ca filozofie, se aplică prin frumusețea din imperfecțiuni. Toți avem o poveste, formată la rândul ei din mai multe întâmplări, bune sau rele, indiferent de caracterul acestora, reușim să ne formăm ca oameni, iar kintsugi surprinde partea de cicatrici, sentimente sau momente neplăcute, care ne ajută să dezvoltăm o anumită mentalitate, care ne face diferiți de cei din jurul nostru. 

Suntem toți oameni și suntem diferiți, iar fiecare rană sau lacrimă rămân parte din istoria noastră. Nu trebuie ascunse în-vreun fel, ci văzute ca pe un element unic și individual care te face persoana care ești. Fiecare crăpătură formată în momentul spargerii bolului lui Ashikaga Yoshima i-a schimbat obiectul într-un bun de preț, de o frumusețe rară și într-un exemplu ieșit ca urmare a unei metode și filozofii care este aplicată și astăzi de cei care vor să o urmeze. 

Precum bolul de ceai, suntem obiecte de artă și devenim și mai prețioși și frumoși în fiecare zi pe care o trăim. 


25.12.2019

Cărțile care mi-au plăcut în 2019

decembrie 25, 2019 0


Dacă anul trecut am umblat numai după cărți care mă făceau curioasă, anul acesta am încercat să fiu puțin mai selectivă și să citesc lucruri care mi-ar plăcea sau care știu sigur că îmi plac. E interesant cum în fiecare an apare câte o schimbare în funcție de gust, un nou tip de carte care poate nu ar fi fost în lista de preferate, dar pe care o recomand cu drag și cu un zâmbet larg, știind că povestea va bucura și alte persoane. 

Anul acesta nu am vrut să povestesc doar despre cărți care îmi plac pentru că sunt câteva povești care mi-au atras atenția pe moment și pe care le-am uitat la fel de repede pe cât le-am citit. La unele din ele mă gândesc și acum. După ce m-am gândit la câteva cărți despre care să scriu, am descoperit altele care trebuiau incluse în acest top al cărților mele favorite din acest an.

WHERE THE FOREST MEETS THE STARS by Glendy Vanderah

Probabil una dintre cărțile la care am lăcrimat puțin (mai mult). Povestea în sine e un pic neclară la început, dar apoi devine interesantă, cu o oarecare idee nebunească despre o fetiță extraterestru, iar de aici apar tot felul de situații care mai de care mai frumoase, dar și momente complicate. Da, am spus fetiță extraterestru (nu spun mai mult), nu știu dacă e momentul să îl citez pe Mulder sau să îmi văd de treabă, dar povestea mi-a dat un vibe de X-files combinat cu un roman scris de Nora Roberts. M-am gândit și la Micul Prinț în momentele în care Ursa (fetița) povestea despre motivul pentru care a venit pe Pământ și despre planeta ei natală. 

Sună un pic nebunesc, dar e o carte simpatică, surprinzătoare și un pic tristă. Am vrut să fie prima pentru că este unele dintre cele mai dragi și pentru că știu că îmi voi aminti de ea mult timp de acum în colo.  

CARTEA OGLINZILOR de Eugen Ovidiu Chirovici

Nu mai știu exact când am citit cartea, dar inițial, nu eram sigură dacă să o citesc sau nu. În ideea că sunt multe cărți pentru care editurile au realizat coperți superbe, pline de culori și forme și imagini care nu numai că prind elemente din poveste, dar le și oglindesc. Iar în unele cazuri, coperțile sunt mai frumoase decât ideea poveștii sau povestea în sine, așa că nu am vrut să citesc iar câteva pagini înainte de a realiza că nu pot duce până la capăt cartea respectivă. 

Am citit câteva rânduri înainte de-a lua decizia să o citesc și atunci a început aventura. O poveste de dragoste, o crimă și un șir de evenimente și de personaje care încearcă să pună cap la cap indiciile și informațiile referitoare la crima respectivă. 

Despre carte am scris mai multe aici.

SCOOBY APOCALYPSE de Keith Giffen și Jean Marc DeMatteis

Cred că am început să scriu despre benzi desenate în momentul în care am citit primul volum din Scooby Apocalyse. Îmi amintesc cât eram de confuză și surprinsă de ceea ce citeam și cu câtă curiozitate citeam fiecare număr din serie. 

Scooby e un personaj simbol, iar faptul că DC comics au preluat ideea și au creat o lume diferită de deja cunoscută lume a lui Scooby, mi s-a părut un lucru uimitor, mai ales  că fiecare personaj e diferit față de cele pe care le știm deja, sunt mai determinate și mai înăsprite de lumea apocalipsei. Mi-ar plăcea să spun mai multe despre serie și (de ce nu) să povestesc tot ce s-a întâmplat pe parcursul întregii serii, dar mai bine las spoilere-le pentru alte cărți sau filme (glumesc).

Despre serie am scris mai multe aici.

GIRLBOSS de Sophia Amoruso

Mi-am dorit cartea asta de ceva vreme și anul acesta mi-am propus să las de-o parte PDF-ul și să fac rost de carte în format tipărit. Lucru ce s-a și întâmplat. E prima carte pe care am pus marker-ul și am avut foarte mare grijă să marchez numai lucrurile care trebuie. Curând, am realizat că am marcat mai mult de un sfert din ea. 

Am văzut serialul înainte de a citi cartea și știam oarecum elemente minore despre viața Sophiei pe care le-a relatat în carte. Dar nu pot spune că asta mi-a îngreunat cumva lectura. E o carte scrisă într-un mod sincer și deștept care te face să râzi și care te inspiră să fi mai bună, atât ca fată, cât și ca angajată. Găsiți și instrucțiuni pentru interviuri de angajare și despre cum să ai un CV ok și o scrisoare de intenție așa cum trebuie.

Găsiți citatele din carte aici.

18.12.2019

50+ WORDS I WROTE ON MY BUJO IN 2019

decembrie 18, 2019 0
  1. BE YOURSELF, BE UNIQUE, BE PATIENT, BE WHAT YOU WANT TO BE 
  2. GIVE ME YOUR FIRE, GIVE ME YOUR RAIN 
  3. Worrying does not take away troubles, it takes away today’s peace 
  4. Be patient, everything comes to you in the right moment 
  5. If you work hard and put in the time and effort, you will be rewarded. 
  6. Don’t be discouraged 
  7. Whatever you’re putting something out there, 10% of people will hate it, 80% will be indefferent, 10% will love it. 10% that like it are great, but for that 10% that doesn’t, let that be ok too. 
  8. I'm tired of feeling so broken/ I'm tired of falling in love/ Sometimes I'm shy and I'm anxious/ Sometimes I'm down on my knees/ Sometimes I try to embrace all my insecurities/ So I won't wear makeup on Thursday/ 'Cause who I am is enough- Jess Glynne 
  9. Life is short, don’t be lazy! - Sophia Amoruso 
  10. DRINK MORE WATER 
  11. Intelligence is really a kind of test: taste in ideas. - Susan Sontag 
  12. The things that we love, tell us what we are 
  13. Happiness is an inside job 
  14. Remember why you started 
  15. Never regret anything that made you smile 
  16. Relax! You will become an ADULT. You will figure it out your CAREER. You will find someone who LOVES you. You have a WHOLE LIFETIME; TIME TAKES TIME! The only way to fall at life is to abstain- Johanna de Silentio 
  17. Fall 7 times! Stand up 8! 
  18. Call yourself a journalist, not student journalist and then act like it- don’t wait for permission to get started, just start writing, blogging, interviewing. 
  19. Excuses don’t get results. 
  20. There will always be a reason why you meet people, either you need to change your life, or you’re the one that’ll change theirs. 
  21. I may not be there yet, but i’m closer than i was yesterday 
  22. A goal without a plan is just a wish 
  23. You need to walk through storm if you wanna see the sun 
  24. The earlier you start working on something, the earlier you will se results. 
  25. It’s time to stay up a little later, study a little harder, stand a little taller, smile a little wider, slay a little fiercer 
  26. Things can be PERFECT, but when they get CRAZY, let that be OK too. 
  27. Everything blooms in it’s own time 
  28. The journey is more important than the destination. And you, my friend, are about to go on an amazing adventure ( The Librarians ) 
  29. Where there is ruin, therer is hope for a treasure- Rumi 
  30. Read everything, write constantly, make friends, find mentors and embrace change. 
  31. Be patient! 
  32. Be kind and confident and the right people will follow. - Max Schneider 
  33. Love deeply! 
  34. Be a better you, for you! 
  35. You can trust yourself to handle life’s challenges and remember that you are not alone. Go after what it’s and create meaning in your life and trust yourself to handle the stress that follows. - Kelly McGonigal 
  36. You are not your overthinking! 
  37. You’ve already taken the first steps toward an awesome life by simply wanting one- Sophia Amoruso 
  38. Confidence has no competition 
  39. Learn to rest, not to quit 
  40. Focus on your goal 
  41. Don’t look anywhere but ahead 
  42. Courage above fear 
  43. Trust your struggle 
  44. You can totally do this! 
  45. You can still know peace without knowing what comes next 
  46. Your life is as good as your mindset 
  47. Be obsessed with your potential 
  48. Be strong and let your heart take courage 
  49. Be curious/ talk to people/ research 
  50. Chill 
  51. Just try! 
  52. You can’t cross the sea merely by standing and staring at the water- Tagore 
  53. Try harder! The sea complains upon thousand shores- Alexander Smith 
  54. You gotta love something to put your work in, otherwise it’s not valid- Grace Coddington (Fashion Editor on VOGUE) 
  55. Note this: you can start over each morning
  56. Long hugs
  57. Looks like the spell went wrong in an unexpected way! How unusual. 
  58. I am a cat, I am curious, so kill me. 
  59. Halloween...is just a date on a calendar. Or is it a state of mind...or is it a state of being?
  60. KINTSUGI (Japanese) `to repair with gold`
  61. ,,Did you know that pottery can be repaired with gold ?” Kami asked. ”Then it's meant to be stronger than before and more beautiful which is awesome"- Sarah Rees Brennan, Unmade
  62. WE TOO CAN REPAIR OUR CRACKS WITH GOLD AND GLOW AGAIN. CRAZED BY LIFE, MORE BEAUTIFUL THAN BEFORE. - Scott Hastie
  63. Nothing changes if NOTHING CHANGES.
  64. Hot chocolate is like a hug from inside.

13.12.2019

Recenzie: Aventura unui student german de Washington Irving

decembrie 13, 2019 0

Pe Washington Irving îl știm după o poveste familiară, fie că știm de ea din Scooby Doo sau din filmul cu Johnny Deep (sau de ce nu, chiar serialul de la FOX), și anume, ,,povestea călărețului  fără cap. În nuvela asta, Ichabod nu e prezent și nu întâlnim nici călărețul cu cap de dovleac, dar avem însă un tânăr student de origine germană care merge în vacanță în Franța. 

Washington Irving a fost un scriitor și diplomat european ce ajuta și promova tinerii scriitori și a fost admirat de personalități precum Lord Byron și Charles Dickens. Nuvela ,,Aventura unui student german” face parte  din colecția ,,Poveștile unui călător”, care cuprinde mai multe eseuri și nuvele publicate în 1823 sub pseudonimul ,,Geoffrey Crayon”. Colecție ce a fost împărțită în patru cărți, iar prima a fost chiar povestea studentului nostru german, numită inițial ,,Poveștile ciudate ale unui gentleman agitat”. (găsești sursa aici.)

Prima parte constă în prezentarea lui Gottfried Wolfgang, dar și a situației sale de când ajunge în toiul revoluției franceze. Fragmentul  ,,În primele clipe, delirul popular îi cuceri spiritul entuziast și deveni un pasionat al teoriilor politice și filozofice ale epocii; dar scenele sângeroase ce aveau să urmeze îi zguduiră firea simțitoare [...]” surprinde un fel de premoniție subtilă ce induce cititorul într-o stare de alertă, dar mai e o frază menită să surprindă faptele ce vor urma, un mic element ,,mereu îi revenea același vis, care producea asupra lui un efect extraordinar. Chipul feminin care-i apărea era de-o frumusețe transcendentă și impresia produsă era atât de puternică încât nu se mai putea dezbăra de el.”- chip ce va fi introdus puțin mai târziu ca o realitate sumbră ce dispare ca într-un vis, lăsând în urmă confuzie și urme adânci în rațiunea tânărului Wolfgang. 

Întâlnește într-o seară furtunoasă o fată care îi amintește de apariția din visele lui ,,la lumina vie a fulgerelor, chipul ce revenea în toate visurile sale: livid și deznădăjduit, și totuși de-o frumusețe răpitoare.”. Din discuția lor întâlnim o replică ciudată spusă de fată la întrebarea lui Wolfgang ,,Dar locuință aveți?”, la care fata răspunde ,,Da...în mormânt!” fără să-i tragă vreun semn de alarmă tânărului care îi propune să stea în camera lui peste noapte, în ideea de a-i face un bine. Ea acceptă și merg împreună spre hotelul la care e cazat Wolfgang. 

Dimineața următoare, el se trezește  și încearcă să caute o cameră mai mare pentru el și ,,tânăra lui soție”, dar la întoarcere are parte de o surpriză, o găsește pe fată moartă. Panicat ,,dădu alarma în toată casa”, iar atunci ofițerul care intră în încăpere o recunoaște și spune ,,Dacă o cunosc! [...] A fost ghilotinată ieri.” Omul se apropie de cadavru și desface panglica de la gâtul ei, iar capul cade pe podea, spre surpriza și spaima lui  Wolfgang și a celor adunați. 

Nuvela se încheie cu starea psihică a studentului care era îngrozit de ideea ,,un duh demonic reînsuflețise cadavrul [...] îl obseda.”, iar în cele din urmă moare într-o casă de nebuni. 

04.12.2019

Recenzie: Maria, Regina României (2019)

decembrie 04, 2019 0

„În esenţă, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi naţii”, Alexis Sweet Cahill

~~~***~~~

În perioada în care femeile se luptau să primească dreptul la vot, Regina Maria nu a făcut decât să lupte într-un joc al bărbaților. Un pion important în istoria noastră, Maria a fost o figură curajoasă și plină de compasiune. Nu sunt cine știe ce inițiată în istorie, dar am fost curioasă de viața Reginei. Am vrut să văd orientativ viziunea regizorului cu privire la emblematica noastră figură istorică. 

Iubesc rochiile din film, sunt superbe, nu știu cât de „la punct” cu garderoba și stilul acelor ani, dar cu siguranță mi-au furat câteva zâmbete. A fost totuși o scenă în care am observat o bretea de la un sutien și am început să mă gândesc la istoria corsetelor. Înafară de asta, am rămas cu multe emoții după încheierea filmului, de parcă s-a terminat prea repede, și chiar așa a fost. Când au început creditele am realizat că nu voiam să plec din lumea aceea și îmi doream să văd mai mult din Regină decât ce ne-a oferit Roxana Lupu. 

Frumusețea actriței care a interpretat-o  m-a făcut să zâmbesc, întrucât seamănă într-o oarecare măsură cu Regina, iar într-un fel, mă simțeam de parcă mă uitam la adevărata elită românească. Un detaliu subtil, a fost lupta interioară pe care a trăit-o Maria în punctul în care a mers la Paris pentru conferința de Pace. Își dorea să își ajute țara și a plecat cu acest gând în suflet, iar frustrările erau în spatele ușilor închise și erau puse de-o parte atunci când trebuia să vorbească în numele țării. Lucru  ce se observă la final (când Carol îi spune că misiunea ei a eșuat și că toată călătoria ei până la Paris și Londra pentru a cere ajutoare nu au fost decât risipă de timp și de bani), moment în care se retrage la Pelișor pentru a medita la toate cele întâmplate și pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cu ce a greșit. 

Veștile bune nu întârzie să apară, iar filmul se încheie într-o notă liniștită.O să închei cu o metaforă vizuală de care nu mi-am dat seama la început (dar și pentru a face cumva o paralelă dintre început și final), și anume, cadrul de început cu lacul înghețat, fără aparentă semnificație, cadrul a fost inclus ca simbol pentru ochii reginei.

 În mare, filmul a fost bun, dar nu e genul care să își aibă locul în cinematografe, fiind mai mult o producție potrivită pentru micile ecrane, dar care își face treaba până la capăt, în ciuda finalului deschis. 

~~~***~~~
Locație: România, Franța
Regie: Alexis Sweet Cahill
Scenariu: Gabi Antal, Alexis Cahill 
Costume: Claudia Bunea, Ana Ioneci
Cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Patrick Drury, Anghel Damian, 

21.10.2019

Desculță în ploaie

octombrie 21, 2019 0

Omul de zăpadă de pe ecranul computerului meu îmi zâmbește de la Crăciunul trecut de fiecare dată când îmi încep tura, dar și la sfârșit dacă simt nevoia să îmi închid documentele de lucru. Colegii mei obișnuiesc să le lase pe ecran pentru acces mai ușor, dar prefer să le închid pentru a nu obosi prea tare computerul. 

Andrei mi-a făcut cu mâna în semn de salut când m-am ridicat să îmi iau geanta de pe biroul lui. Când ne începem tura, mereu ne lăsăm lucrurile pe unde apucăm și apoi ne punem pe treabă, doar știrile nu se fac singure, dacă ar fi așa, am fi toți fără un job. 

-Să nu uiți să îmi aduci poze de la eveniment în cazul în care o să fie vreo știre pe acolo, a spus colegul meu înainte să ies din cameră. 

Nu avea să fie nicio știre, eram sigură de asta, dar nu era cazul să pierd timpul încercând să îi explic criteriile de selectare a informației. Am trecut pe lângă Elena, care își strângea și ea lucrurile și se îndrepta către lift. 

-Ce planuri ai în weekend? M-a întrebat în timp ce așteptam. E vineri seară, sigur ai ceva stabilit, așa organizată cum te știu. 

-De fapt, merg la un film în seara asta. 

-Uuu, cu Dominic? 

-Singură, am răspuns încercând să îmi dau seama care dintre butoane era pentru parter. Liftul era atât de vechi încât butoanele erau aproape șterse și nu îți mai puteai da seama ce etaje indică.

-Cineva ar trebui să rezolve problema asta, a spus Miruna, din spatele meu.

-Cum adică singură? A întrebat Elena, uimită.

-Toți au câte ceva în plan, așa că m-am gândit că aș putea merge singură. În plus, e o chestie bună pentru self confidence și lucruri de genul ăsta. Elena nu a mai zis nimic. Am ieșit din lift și mi-a făcut semn de rămas bun în timp ce se apropia de soțul ei care o aștepta în holul principal.

E o librărie nouă care în fiecare vineri difuzează filme vintage, iar în acea zi trebuia să ruleze Barefoot in the park. Am mai văzut filmul acela de câteva ori și îl revăd de fiecare dată când am ocazia. Un fulger a brăzdat cerul când am ieșit din clădire, fiind urmat apoi de un tunet. Nu aveam umbrelă, așa că speram din suflet să nu mă prindă ploaia pe stradă.

Fără să îmi dau seama, pe măsură ce mergeam îmi aminteam diferite scene din film. Muream de nerăbdare să îl văd din nou. Eram la o stradă distanță când a început o ploaie torențială. Rece ca de ghiață care m-a făcut leoarcă în mai puțin de câteva secunde. Purtam tocuri, iar opțiunile erau următoarele; să merg pur și simplu sau să alerg să încerc să intru în librărie înainte să îmi intre apa până la piele. Groaznică zi în care să îți uiți umbrela sau în care să nu-ți iei geaca. M-am decis să alerg, iar pentru asta trebuia să mă descalț.

O femeie în vârstă a trecut pe lângă mine și m-a privit cu uimire în timp ce îmi scoteam pantofii.

-O să răcești, fata mea, a spus aceasta de sub umbrela ei cu model floral.

Cu pantofii în mână, i-am zâmbit și am mărit pasul spre librărie. Eram aproape acolo. M-am strecurat înăuntru în liniște, încercând să nu-i deranjez pe cei doi care discutau la computer.

-Ești sigur că e ok să lăsăm filmul ăsta azi? a întrebat unul din ei.

-Te putem ajuta cu ceva? M-a întrebat un tip cu ochelari cu rama roșie.

Și-au îndreptat atenția asupra picioarelor mele dezgolite.

-Am venit pentru film, dar aș avea nevoie să găsesc o baie să îmi curăț pantofii, am răspuns. Miruna avea dreptate, tocurile nu sunt deloc o alternativă bună pentru un reporter, mai ales dacă se anunță ploi în următoarea perioadă.

-Nu avem baie aici, a răspuns celălalt care și-a reluat activitatea la computer. Ți-am zis că mai bine puneai Rebel fără cauză.

-Te rog, e singurul vintage pe care îl știi.

Mi-am lăsat pantofii lângă șirul de umbrele așezate la uscat și am început să îmi caut prin geantă pachetul de șervețele. Când am simțit cotorul caietului meu de notițe, am simțit cum îmi sare inima în loc, speram că nu s-a udat. L-am scos din geantă și l-am răsfoit. Era un pic umed pe margini, dar scrisul era intact, slavă Domnului!

Dincolo de rafturi, undeva mai în spate, erau câteva persoane care stăteau pe pături pe podea, cu pahare în mână.

-E vreo problemă dacă intru așa? Am întrebat.

Tipul care stătea în picioare mi-a aruncat o privire exasperată.

-Dacă ai de gând să îți ștergi părul de cărți atunci vom fi nevoiți să te dăm afară. Șterge-te și tu cu o pătură, ai destule în spate.

Am pufnit și m-am îndreptat spre spatele sălii. M-am așezat pe podea pe una dintre pături, lângă o tipă cu părul scurt care se uita la DIY-uri pe Pinterest. Dacă îmi căutam suficient de mult prin geantă poate aveam să găsesc un pachet de șervețele totuși, iar pe măsură ce scotoceam am uitat de ceilalți din sală. Halal seară de vineri, dar ar fi putut fi și mai rea, așa că m-am decis să mă concentrez pe film și să aștept în liniște să mă pot întoarce acasă.

-Hei, a spus fata de lângă mine înainte de a se întinde după pătura de lângă ea. Uite, pune asta pe tine. Nu o să îi pese nimănui oricum.

-Mulțumesc, am spus. Sunt mereu așa?

-Cristi și Radu? Cam așa ceva, săptămâna trecută au avut exact aceeași discuție legată de vintage-uri și de James Dean. Dacă ar fi după Radu, el ar pune numai Rebel fără cauză și Somebody up there likes me cu Paul Newman. Le-am propus să pună și chestii mai noi, dar e librăria lui Cristi și el alege.

-Oh!

-Dap! Cristi e cel cu ochelari. Știi, când am lansat evenimentul nu ne așteptam să vină atât de multe persoane.

Mi-am pus pătura pe spate și am început să caut iar prin geantă după telefon. Aveam două mesaje, unul de la Andrei care mă întreba dacă nu am dat de vreo știre până acum și un emoji cu un televizor, iar celălalt era de la Cătălin care m-a anunțat că rămâne în Sibiu în seara asta și dacă pot să o iau pe Amalia de la mătușa ei. Cătă e un prieten vechi de acasă, iar Amalia e fiica lui care mai stă cu mine și cu soțul meu din când în când atunci când e plecat.

M-am pregătit să îi răspund când fata de lângă mine a vorbit din nou.

-Scuze că m-am băgat așa în seamă, stau doar cu ăștia doi și aranjăm pe aici și mă plictisesc. Te-am văzut singură și mi-am zis că poate nu te superi dacă vorbesc cu tine.

-E ok, stai liniștită.

-Sunt Maria.

-Alina, încântată.

-Spune-mi Alina, de ce ești desculță?

-Oh, a început ploaia și nu puteam să merg mai repede cu tocurile în picioare, așa că m-am descălțat.

-Ce drăguț!

Am ridicat dintr-o sprânceană.

-Nu înțeleg.

-Adică, și în film s-a descălțat Paul și a mers prin parc. Doar că, tu ai mers desculță pe stradă și nu în parc.

Am zâmbit.

-Dacă intram și cu o sticlă în mână în librărie atunci chiar făceam senzație în fața celor doi.

O altă fată, alături de prietenul ei s-au uitat la părul meu ud, iar Cristi și...nu îmi amintesc cum îl chema pe al doilea au stins  luminile și au început să pregătească video-proiectorul. Maria avea dreptate, chiar eram ca Paul și chiar am avut o zi groaznică, dar în ciuda acestor lucruri, nu eram ca el.

Când a început filmul zâmbeam și nici nu știam foarte bine de ce, știam doar că eram acolo și mă uitam la unul dintre filmele mele preferate. Probabil că arătam amuzant cu părul ud și cu pantofii lăsați la ușă lângă umbrele, dar în acel moment nici nu conta.

Eram fericită, iar asta contează mai mult decât orice.

adică aici.

18.10.2019

Z: The Beginning Of Everything (2015)

octombrie 18, 2019 0


“I love her, and that's the beginning and end of everything.” ― 
F. Scott Fitzgerald

~~~~~***~~~~~

Scott Fitzgerald a fost mereu o vagă curiozitate pentru mine, încă de când am citit Marele Gatsby, dar nu am fost niciodată atât de curioasă încât să mă interesez de povestea din spatele excentricului scriitor. La o săptămână după ce am văzut Lizzie Borden Chronicles (despre care o să povestesc cu altă ocazie), am dat de Z: The Beginning Of Everything și nu am rezistat să nu dau play. 
(Legătura dintre cele două serii menționate mai sus? Christina Ricci)

Țin minte că mă enervam când anulau un serial care îmi plăcea, acum însă, mă bucur când un serial rămâne la 10 episoade pentru că sunt cazuri în care, după câteva sezoane se schimbă cu totul povestea și nu mai are niciun sens să te uiți mai departe. Deci anularea unui serial poate fi chiar benefică în anumite cazuri. 

După o mică cercetare superficială legată de cei doi (Scott Fitzgerald și Zelda), am aflat câteva detalii care m-au făcut și mai curioasă de serie, unele au fost incluse în serial, iar altele nu. Inițial, am crezut că va fi vorba despre succesul Zeldei alături de Scott (înainte să caut despre ei). Din păcate, a fost total invers, amândoi iubeau tragicul, iar cumva iubirea dintre cei doi a stat în calea vieții pe care și-o doreau împreună. 

La început, o avem pe Zelda acasă, petrecându-și timpul alături de prietenii ei, urmând apoi să întâlnească un oarecare Scott Fitzgerald, care îi spune că va ajunge un scriitor faimos într-o zi. El soldat în pregătire, iar Zelda o tânără îndrăzneață și plină de viață. 

Nu sună cunoscut?  În serial s-au axat mai mult pe Zelda decât pe procesul de creație a soțului ei, dar nu au lipsit însă opulența și petrecerile extravagante și nebune pe care le cunoaștem din Marele Gatsby (despre care am scris acum ceva timp aici.)

Zelda se confruntă cu un soț pus pe distracție, alcoolic și uneori violent. Iubirea lor pentru tragedii i-a unit pe cei doi în așa fel încât să trăiască una. Să fiu sinceră, la început eram la fel de confuză și fericită precum personajul Zeldei, a cărei poveste din păcate nu a apucat să fie spusă până la capăt. Spre final am fost la fel de tristă ca ea, iar finalul, a fost unul dureros, deși simplu, cuvintele Zeldei mi-au rămas în minte și vreau să termin exact așa această mică recenzie pentru a păstra simetria dintre prologul și epilogul serialului, fără multe spoilere, doar emoții și fapte care se leagă de realitate. 

~~~~~***~~~~~
”Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold.” -Zelda Fitzgerald

Popular Posts